sâmbătă, 29 decembrie 2012

Anul Domnului 2013-O treaptă spre veşnicie

Trecerea dintr-un an în altu însemnează să treci într-o nouă etapă a vieţii.Trecerea în noul an este în acelaş timp o invitaţie la o privire retrospectivă asupra anului care a trecut spre a-i aprecea valoarea.Trecerea în noul an este în acelaşi timp şi o privire asupra viitorului învăluit în mister.Anul acesta au avut loc nenumărate evenimente , atât în viaţa personală cât şi în lume , evenimente uneori neprevăzute şi de cele mai multe ori neaşteptate.Evenimentele din anul acesta ,care nu peste mult timp îl vom încheia, pot fi catalogate ca evenimente fericite cât şi ca evenimente nefericite.În lume au avut loc nenumărate dezastre,catastrofe de tot felul.În unele ţări de pe glob au avut loc  războaie cu inevitabilele masacre ce le însoţesc.În unele familii au avut loc drame.Toate aceste evenimente sunt regretabile .In acelaşi timp însă nu trebuie uitat că aceste evenimente au un aspect necunoscut ochilor noştri dar care au fost permise de Tatăl nostru cel ceresc ,Bunul Dumnezeu.În acest an istoria a înregistrat şi unele evenimente fericite cum ar fi: armistiţiile ce au pus capăt razboaielor şi unele acorduri în ceea ce priveşte buna înţelegere între popoare,favorizând pacea.Toate acestea sunt lucrarea darului lui Dumnezeu în lume.Credinţa în providenţa divină trebuie să îndrepte privirile spre anul care-l vom începe.Nu putem prevedea evenimentele ce vor avea loc în anul 2013,fie în lume , fie pentru fiecare în parte.Numai Dumnezeu cunoaşte viitorul şi numai Dumnezeu este în măsură să le îndrepte spre bine.Dumnezeu ne invită să colaborăm cu El pe măsura scurgerii timpului.Ştim însă că cele ce vor avea loc anul viitor nu se vor desfăşura la voia întâmplării.Pentru anul  pe cre îl începem , ca şi pentru anii precedenţi există un program bine pus la punct datorită puterii Celui Prea Înalt.Dumnezeu ştie încotro ne îndreptăm.Dumnezeu este acela care a stabilit drumul pe care mergem ca să ajungem la Casa Lui.Să avem încredere în Dumnezeu.Iubirea lui Dumnezeu a pregătit drumul nostru Dacă-I vom îndeplini voia , anul nou va fi o etapă pe drumul plin de greutaţi şi încercări care ne va apropia de Tatăl şi de a cărui aripă ocrotitoare ne vom bucura.

Pr.Lucian Dudaş

marți, 25 decembrie 2012

Crăciun Sfânt şi binecuvântat

Sărbătorea Naşterii Mântuitorului nostru Isus Cristos a adus bucurie,linişte şi pace în sufletele tuturor credincioşilor din comunitatea noastră.În ajunul Crăciunului , copiii grupului catehetic Îngeraşii din parohia noastră, au adus vestea naşterii Mântuitorului  Cristos la casa parohială,unde au fost aşteptaţi de către gazde cu bunătăţi specifice sărbătorii.

Prin post şi rugăciune,cu slujbele noastre de veacuri , la care se adaugă colindele noastre româneşti tradiţionale , iată că am ajuns din nou să sărbătorim Naşterea după trup a Domnului nostru Isus Cristos.Sfântul Ioan Gură de Aur a cărui liturghie am celebrat-o astăzi , a numit Naşterea Domnului drept " Mama sărbătorilor creştine",căci de acum, de la Naştere , a început practic opera de mântuire a neamului omenesc prin Isus Cristos cel născut din Preacurata Fecioară Maria.După Sfânta Liturghie copiii grupului catehetic au pregatit un program de colinde fiind răsplătiţi cu dulciuri , din partea bătrânului Moş Crăciun.
Fiul lui Dumnezeu a coboât din scaunul măririi sale la noi , pentru ca să trăiască cu noi şi prin noi.Drept aceea,să-l simţim aproape de sufletul nostru şi să-i aducem ca şi magii , darurile noastre: Aurul faptelor bune pe care le-am făcut , smirna credinţei şi a iubirii faţă de El şi tămâia recunoştinţei pentru tot binele pe care l-a revărsat asupra noastră.

 Mai multe poze:POZE CU EVENIMENTE DIN PAROHIE

Crăciun fericit tuturor

luni, 24 decembrie 2012

Naşterea Domnului (p.2)

De la iesle şi până la Cruce , Mântuitorul a luat asupra Sa greutăţile firii noastre pentru a ni le uşura , a suferit necazuri şi dureri ca să ne înveţe pe noi ce este răbdarea şi să ne demonstreze marea Sa iubire pentru oameni. Cât de plină de semns şi de mângâiere este naşterea Ta , o Isuse ! Ce altă dovadă de iubire mai grăitoare decât faptul că ai venit pe lume ca un copil slab şi sărac , ca să ne faci pe noi mai bogaţi în haruri spirituale.Ai luat natura noastră omenească pentru a ne uni cu Dumnezeu , Te-ai coborât până la noi ca să ne ridici la Tine , la viaţa desăvârşită.Cum putem răsplăti iubirea Ta? Ce-ţi putem noi oferi în schimb? Tu nu ne ceri jertfe dureroase,sacrificii supreme de mulţumire şi răsplată.Noi ştim că o viaţă trăită în credinţă ,inimă smerită , sinceră şi plină de iubire este jertfa cea mai de preţ pe care ne-o ceri de la noi. Ajuta-ne , Te rugăm , să îndeplinim aceste cerinţe şi să nu întinăm natura noastră prin rele sau fapte nedemne de noi , să ne ajutăm creştineşte semenii , să facem din iubire-aceasta chintesenţă a tuturor poruncilor dumnezeieşti şi bisericeşti-ţelul suprem al rezistenţei noastre pentru mărirea lui Dumnezeu Tatăl , Fiul şi Spirutul Sfânt AMIN

pr.Lucian Dudaş

Astăzi s-a nascut Cristos

E sărbătoare! Bucuraţi-vă de pace, lumină si căldură alături de cei dragi. Dăruiţi din toata inima şi deschideţi-vă sufletul pentru a primi dragoste şi fericire. Lăsaţi sufletul să vă renască şi trăiţi fiecare zi ca pe un dar nepreţuit.
Sărbatori binecuvântate vă doresc tuturor!
fam.Pr.Lucian şi Ramona Dudaş

joi, 20 decembrie 2012

Naşterea Domnului ( p.I)

Cuvântul s-a făcut om şi a locuit între noi.Fiul lui Dumnezeu care este Cuvântul viu,prin care ne-a vorbit Dumnezeu, a venit pe pământ ca om şi a locuit printre oameni.A devenit asemenea nouă,fratele nostru , ca şi noi să devenim asemenea Lui ,fii ai lui Dumnezeu.În El, Dumnezeu a devenit vizibil şi a vorbit oamenilor.Acum ştim cât de bun este Dumnezeul nostru,cât de mult ne iubeşte El.Ce trebuie să facem noi pentru a-i plăcea şi ce trebuie să sperăm , să nădăjduim de la dânsul.Cei dintâi creştini au întrezărit pe faţa lui Isus lumina lui Dumnezeu însuşi.În lumea de astăzi,figura Lui este prezentă în aspiraţile oamenilor spre libertate,justiţie şi fraternitate.Fiul celui Preaînalt,Împăratul cerului şi al pământului,s-a nascut din Preacurata Fecioară Maria , în sărăcie şi în umilinţă,într-un grajd din Betleem.Astfel chiar,de la naşterea Sa, Isus ne învaţă că Împărăţia Lui  nu este din această lume şi că fericirea adevărată nu trebuie căutată în onoruri,în bogaţii,într-o viaţă plină de plăceri lumeşti ci în cinste şi virtute."A fi OM e lucru mare"

"Poarta spre Dumnezeu este credinţa,iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea" Petre Ţuţea

autor pr.Lucian Dudaş        (pentru Anonim)

20.decembrie 1989,Timişoara ,primul oraş LIBER




Aveam 14 ani şi îmi aduc bine aminte,ascultând împreuna cu tatăl meu radio Europa-Liberă , de momentul 20 decembrie 1989, când Timişoara a fost declarat oraş liber. După luptele cu forţele de represiune începând din data de 16 decembrie, care s-au soldat cu 72 de morţi şi aproape 300 de răniţi, pe 20 decembrie, timişorenii proclamau victoria împotriva regimului ateo-comunist. Sute de mii de oameni au ieşit în Piaţa Operei, făcând inutilă intervenţia armatei, miliţiei sau a securităţii. Timişoara a rămas singură în aşteptarea celorlalte oraşe din ţară. În balconul Operei Române s-a format primul nucleu al Frontului Democratic Român. În urmă cu 23 de ani, pe străzile din Timişoara au căzut primele victime ale revoluţiei. Ceauşescu a dat ordin armatei să tragă în demonstranţi. Se scandează: “Armata e cu noi!”, “Noi suntem poporul!”, “Pe cine apăraţi?”, “Jos Ceauşescu!”, “Jos dictatura!”, “Vrem libertate!”, “Vrem mâncare la copii!”, “Vrem arestaţii!”, “Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”, “Vrem alegeri libere!”, “Libertate!”, “Fără violenţă!”, “Români, veniţi cu noi!”. În data de 22 decembrie 1989, studioul 5 al Televiziunii emite mira cu Rapsodia lui George Enescu pe fundal. Ulterior, crezând că emit în continuare, au difuzat genericul TVR şi „Deşteaptă-te, române!”, emisia continuând de fapt din Studioul 4 la ora 12:51, când Ion Caramitru şi Mircea Dinescu au anunţat victoria revoluţiei anticeauşiste.



miercuri, 19 decembrie 2012

PUNE-TI CREDINŢA LA LUCRU (2)

"ISUS i-a zis: Credinţa ta te-a mântuit" (Luca 17:19)

Armata siriană a înconjurat cetatea Samariei, iar locuitorii ei murea de foame. Trăind cu firmiturile de pâine pe care le aruncau oamenii peste zid în fiecare zi, patru leproşi au înţeles rapid că sunt la ananghie. Ei au spus: "La ce să şedem aici până vom muri?" (2 împăraţi 7:3). Aşa că au intrat în cetate, pentru a descoperi că Dumnezeu făcuse o minune, făcându-i pe sirieni să fugă de groază, lăsând în urma lor mâncare, apă şi bogăţii. Ce învăţam noi de la aceşti patru leproşi? Când îţi pui credinţa în acţiune, Dumnezeu va lucra pentru tine. Dar trebuie să te ridici şi să spui: "Dacă tot o să mor, voi muri urmărind ceva, construind ceva, având un scop". Dacă simţi că până numeri la zece eşti la pământ, trebuie să te ridici şi să spui: "Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului" (Psalmul 118:17). Acest fel de credinţă atrage atenţia lui Dumnezeu de fiecare dată. Când ajungi suficient de disperat, nu-ţi pasă pe cine foloseşte Dumnezeu, vei fi dispus să primeşti orice ajutor îţi scoate El în cale. Naaman leprosul, general de cinci stele în armata siriană, s-a umilit şi a fost gata să asculte de o fată care spăla vasele şi făcea paturile în casa lui. (Iar ea avea soluţia de la Dumnezeu!) El a fost dispus să se scufunde de şapte ori în cel mai murdar râu din zonă pentru a ieşi afară curat (2 Împăraţi 5:1-19). Credinţa spune: "Nu-mi pasă unde trebuie să merg, ce trebuie să fac sau de cine trebuie să ascult, orice spune Dumnezeu să fac, voi face".

Put Your Faith to Work (2) - by Bob GASS
'...Your faith has made you well.' Luke 17:19



Decembrie ...luna sarbatorilor

 Ca în fiecare an începutul lunii decembrie coincide cu ziua noastră , a tuturor românilor de pretutindeni.Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României."Marea Unire"a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei noastre.Această zi măreață pentru noi toți a fost sărbătorită atât în Parohia noastră cât și în localitatea noastră.Începând cu orele 15.00 ,Părintele Lucian Dudaș a dat curs invitației domnului primar  al urbei noastre,Victor Prodan ,de a participa la slujba de "Te-deum" împreună cu preoții din localitatea noastră și din satele aparținătoare.În cadrul acestei slujbe dumnezeiești a fost binecuvântat și arborat drapelul României.Ziua s-a terminat cu spectacolul de muzică populară la Căminul Cultural.
 
 LA MULŢI ANI  ROMÂNIA.
 
 
 În Duminică  a -XXXI-a după Pogorârea Spiritului Sfânt (2 decembrie a.c),la sfârșitul celebrării dumnezeieștii Liturghi a fost lansat , în biserica noastră, volumul de poezii intitulat "POEZII" scris Maria Nemeș, poet popolar din localitatea noastră.Prefața a fost făcută de d-nul prof.Iosif Titi Boantă iar cartea a fost prezentată de d-nul primconsilier Victor Poptămaș.Cartea cuprinde 60 de pagini .
 
 Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun, copiii grupului catehetic"Îngerașii" împreună cu d-na preoteasă Ramona-Elena Dudaș ,au demarat un proiect intitulat:"Gândește-te la cel de lângă tine".Proiectul a avut ca activitate strângerea de jucării,haine și dulciuri pentru copiii orfani de la centru de plasament "Sfântul Gheorghe " din localitatea Sâncraiu de Mureș. Copiii grupului catehetic însoțiți de Părintele Lucian ,d-na preoteasă Ramona-Elena Dudaș și de d-na Maria Ștefan au fost întâmpinați cu bucurie de către copiii din centru de plasament care au pregătit un program de colinde și poezii de crăciun,mulțumindu-ne în acest mod pentru darurile  primite.Proiectul nu a luat sfârșit. Copiii grupului nostru ,profund impresionați , și-au luat angajamentul că se vor întoarce cât mai repede posibil.

  pr.Lucian Dudaş