luni, 30 martie 2015

Sărbătoarea Buna Vestire

Despre această mare sărbătoare a bucuriei și a speranței, părinteleTertulian Langa  spunea: "Astăzi răsună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi Arhanghelul Gavriil îi vestește Fecioarei Maria că va lua în pântece și va naște în lume pe Fiul lui Dumnezeu, mântuirea întregului neam omenesc. Ziua de astăzi este mai sfântă și mai veselitoare decât toate zilele veacurilor, căci aduce bucurie și vestește mântuirea în toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă și cu îndurare din cer spre pământ și a auzit suspinele strămoșilor noștri și plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad de la începutul lumii".Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Luca istorisește cum s-a întâmplat evenimentul, care stă la originea praznicului de astăzi (Luca, cap. 1). Arhanghelul Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat, care se numea Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria.Intrând îngerul la Sfânta Fecioară, a spus: "Bucură­te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei" (Luca 1, 28). Dar fecioara s-a tulburat la auzul cuvintelor lui: "Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?" (Luca 1, 28) și Sfântul Arhanghel Gavriil, văzând-o pe dânsa așa de tulburată, i-a liniștit sufletul spunând: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu și, iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele lui Isus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema" (Luca 1, 30-32).
Arhanghelul Gavriil i-a lămurit Sfintei Fecioare și felul în care se va întâmpla această mare taină (din veac ascunsă și de îngeri neștiută): "Spiritul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 35).Sfânta Fecioară Maria s-a făcut ascultătoare poruncii lui Dumnezeu, trimisă ei prin Arhanghelul Gavriil, și în mare smerenie a spus: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!" (Luca 1, 38). În clipa când, Fecioara Maria a acceptat cuvântul îngerului și a rostit aceste cuvinte, S-a și zămislit Isus Cristos în preacuratul ei pântece.Întâmplările acestui eveniment al Bunei Vestiri sunt redate de către un singur evanghelist din cei patru, Sfântul Evanghelist Luca.În legătură cu sărbătoarea Bunei Vestiri, textul Sfântului Luca, deși nu spune nimic despre copilăria Maicii Domnului, prezintă totuși câteva date suficiente pentru a schița portretul religios-moral al Născătoarei de Dumnezeu. Astfel, ea este atât de curată, încât manifestă o familiaritate cu puterile îngerești, se tulbură, notează Evanghelistul, de "cuvântul" solului ceresc, iar nu de apariția sa. Prin răspunsul său, Fecioara Maria dă dovadă de multă maturitate spirituală, precum și de umilință.

sâmbătă, 14 martie 2015

Crucea este concentrarea într-un singur semn a chenozei lui Cristos

Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci începe cu îndemnul Mântuitorului ca fiecare om să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-I urmeze Lui. Ce semnificaţie are în acest context crucea? Despre ce cruce se vorbeşte şi despre ce lepădare?
Evanghelia din duminica a treia se citeşte, de altfel, la toate prăznuirile Sfintei Cruci. Sfânta Cruce nu este sărbătorită numai la mijlocul Postului Mare, ci şi la 14 Septembrie, ziua descoperirii ei de către împărăteasa Elena, sau 1 August, ziua înălţării ei de către Heraclie după ce a fost recuperată de la perşi. Această pericopă cuprinde în ea însăşi esenţa întregii Evanghelii. Mântuitorul spune aici: „Cel ce vrea să Îmi urmeze Mie să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie, că tot cel ce va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde şi cine îl va pierde pentru Mine şi Evanghelie acela îl va câştiga.“ În toate aceste versete se cuprinde miezul predicii Mântuitorului. Domnul Cristos ne atrage atenţia că Adam, vrând să scape sufletul său şi viaţa sa, a găsit moartea, deci el a ales o viaţă la capătul căreia se găsea moartea, iar credincioşii, prin Isus Cristos şi prin credinţă, dacă aleg renunţarea şi lepădarea, răstignirea şi moartea, în sens duhovnicesc, la capătul ei află viaţa veşnică. Evanghelia aceasta ne aduce aminte de răsturnarea polilor sau a planurilor pe care o aduc Cristos, Biserica şi creştinismul, dacă omul adamic caută să-şi scape cu orice preţ viaţa lui, cu preţul distrugerii vieţii celorlalte fiinţe din jurul lui, al afectării mediului înconjurător şi chiar al chinuirii semenilor şi al ruperii sale din legătura cu Dumnezeu.

Comunicat de presă - Congregația pentru Bisericile Orientale


Congregația pentru Bisericile Orientale informează că Arhiepiscopul Secretar, S.E. Mons. Cyril Vasil, S.J., însoțit de p. Max Cappabianca, O.P., funcționar al Dicasterului însărcinat al Secretariatului ROACO (Reuniunea Operelor de Ajutor pentru Bisericile Orientale), se va afla în Siria între 13 şi 18 martie. Călătoria vrea să exprime vizibil constanta preocupare cu care Sfântul Scaun continuă să urmărească situația dramatică în care se află poporul și Biserica în Siria, și susținerea Congregației, în numele Sfântului Părinte, garantată păstorilor și credincioșilorȚării.
În cursul șederi, Mons. Vasil va participa la Adunarea Episcopilor Catolici, la întâlnirea naţională a responsabililor Caritas, după care va prezida o întâlnire a tinerilor creștini prevăzută sâmbătă la Damasc.
În afară de vizitarea unor structuri caritative și pastorale, e prevăzut un moment de rugăciune la mormântul preotului iezuit Frans Van Der Lugt, ucis la Homs în 7 aprilie 2014.
 
 Biserica în Siria (an 2013)
Biserica


Credincioși

Greco-Melkită

Patriarhia

Antiohia/Damasc

150,000
Greco-Melkită
Mitropolia
Alep
18,000
Greco-Melkită
Mitropolia
Bosra și Hauran
27,000

Greco-Melkită

Mitropolia
Homs, Hama și Yabroud

30,000
Greco-Melkită
Arhiepiscopia
Lattaquié
10,000
Latină
Vicariat Apostolic
 Alep
13,000
Maronită
Arhiepiscopia
Alep
4,000
Maronită
Arhiepiscopia
Damasc
20,000
Maronită
Eparhia
Lattaquié
35,000
Siriacă
Mitropolia
Damasc
14,000
Siriacă
Mitropolia
Homs
10,000
Siriacă
Arhiepiscopia
Alep
10,000
Siriacă
Arhiepiscopia
Hassaké Nisibi
35,000
Caldee
Eparhia
Alep
30,000
Armeană
Arhiepiscopia
Alep
18,000
Armeană
Eparhia
Kamichlié
4,000
Armeană
Exarhat Patriarhal
Damasc
4,500



422,510