joi, 25 martie 2010
25.Martie Buna -Vestire
Sărbătorim astăzi misterul, taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, a Cuvântului veşnic, în sânul Preacuratei Fecioare, mister prin care Cerul se coboară pe pământ, "Dumnezeu se face om, pentru ca pe om să-l facă Dumnezeu" (Sfântul Augustin). Este evenimentul hotărâtor care schimbă cursul vieţii omului şi împarte istoria în două: înainte de Cristos şi după Cristos. Cu aproape două mii de ani în urmă, în anul 747 de la întemeierea Romei (Dionisie cel Mic a stabilit, în mod greşit, începutul erei creştine cu şase ani mai târziu, anul 753 de la întemeierea Romei.), într-un neînsemnat orăşel din Palestina, Nazaretul Galileei, un mesager al Cerului, îngerul Gabriel(Gavriil), a fost trimis la umila Fecioară Maria ca să-i aducă ei şi, prin ea, omenirii, vestea cea bună a întrupării lui Dumnezeu în sânul ei feciorelnic. De aceea sărbătoarea de azi se numeşte Buna-Vestire, care are acelaşi înţeles cu Evanghelia .Sa traim astazi cu Maria taina Întruparii, umilindu-ne pentru necuprinsul dar al rascumpararii, si sa-L primim pe Isus cu generozitate în întreaga noastra fiinta, facând din vointa Lui vointa noastra, sensul vietii noastre, în bucurii ca si în dureri, rostind ca Sfanta Fecioara Maria, în viata si în clipa mortii: "Iata robul Tau, fie mie dupa Cuvântul Tau!"
sâmbătă, 20 martie 2010
Actiune caritabila in localitatea Ungheni
Ca în fiecare an, in perioda Postului Mare, copiii din grupul "Ingerasii"apartinand Parohiei greo-catolice din localitatea Ungheni au organizat şi în acest an o acţiune de caritate prin care opt copii cu probleme sociale din comunitatea Rroma au primit jucari,hane si incaltaminte. "Am vrut ca prin această acţiune copiii să aibă un Paste mai fericit şi impactul a fost foarte mare, având în vedere că niciuna din familiile la care am fost nu ştia de acest gest. Prin aceste acţiuni, pe care vrem să le continuăm, copii comunitatii noastre"Ingerasii"doresc să se implice şi în viaţa socială a Ungheniului", a explicat d-na preoteasa Ramona-Elena Dudas.
mai multe poze de la acest eveniment;POZE CU EVENIMENTE DIN PAROHIE
Abonați-vă la:
Postări (Atom)