
O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului şi a
pământului, atotputernică apărătoare şi tărie a noastră, primeşte această
cântare de laudă şi de mulţumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalţă
rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu şi Fiul tău, ca să fie milostiv
nedreptăţilor noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc
preacinstit numele tău şi cu credinţă şi cu dragoste se închină făcătoarei de
minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim mantuiti de Dânsul şi pentru
aceasta scapam la tine, că eşti acoperitoarea noastră şi grabnică ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ţie; ocroteşte-ne pe noi cu atotputernicul tău
Acoperământ şi cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriţilor noştri sfinţenie,
ca să privegheze şi să cârmuiască sufletele noastre;; celor mâhniţi răbdare şi
bucurie spirituala; şi nouă, tuturor, spiritul înţelepciunii, spiritul îndurarii
şi al blândeţii, spiritul curăţiei şi al dreptăţii. Aşa, Doamnă preasfântă,îndura-te
asupra noastră şi asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciţi
povăţuieşte-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijineşte, pe copii îi
păzeşte şi pe noi, pe toţi, ne apără şi ne ocroteşte cu îndurarea ta. Pe toţi,
scoate-ne din adâncul păcatului şi ne luminează ochii inimii noastre spre
căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viaţă, iar la
înfricoşătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău şi Dumnezeul
nostru. Că tu, Doamnă, eşti mărirea celor cereşti şi speranţa pământenilor. Tu
eşti, după Dumnezeu, speranta şi apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne
rugăm ţie cu credinţă. Deci ne rugăm ţie, Atotputernică ajutătoarea noastră, şi
ţie ne predăm pe noi înşine, unul pe altul şi toată viaţa noastră, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.