În adunarea generală care a avut loc miercuri, Academia Română a
ales, prin vot secret, cinci noi membri titulari, patru membri de onoare
din ţară – printre care PF Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major
al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică – şi trei noi membri
de onoare din străinătate, aflăm dintr-un material al agenţiei Mediafax.
Conform forului cultural şi ştiinţific, noii membri titulari ai
Academiei Române sunt Toma Constantin (secţia de ştiinţe biologice),
Cernea M. Mihail (secţia de ştiinţe economice, juridice şi sociologie),
Boboc Alexandru (secţia de filosofie, teologie, psihologie şi
pedagogie), Ţăranu Cornel (secţia de arte, arhitectură şi audiovizual),
Păun Gheorghe (secţia de ştiinţa şi tehnologia informaţiei). Ca membri
de onoare din ţară au fost aleşi Ioan Caproşu (secţia de ştiinţe
istorice şi arheologie), Petre T. Frangopol (secţia de ştiinţe chimice),
Mihai Şora (secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie), PF
Cardinal Lucian Mureşan (secţia filosofie, teologie, psihologie şi
pedagogie). Cei trei membri onorifici din străinătate aleşi miercuri de
plenul Academiei Române sunt: Theodor W Hansch, Mihail C. Roco şi Ştefan
Hell.
Materialul de pe Mediafax oferă câteva detalii despre Cardinalul
Lucian Mureşan: s-a născut pe 23 mai 1931, în Firiza, judeţul Satu-Mare
(interbelic). După revoluţie şi reintrarea în legalitate a Bisericii
Române Unite, pe 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit
Episcop al Episcopiei de Maramureş, fiind în ordine cronologică al
treilea Episcop al acestei Eparhii. PF Lucian Mureşan, Arhiepiscopul
Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a fost numit
Cardinal de Papa Benedict al XVI-lea, în februarie 2012. Este cel de-al
treilea cardinal român, după Iuliu Hossu şi Alexandru Todea.
Academia Română poate avea, prin lege şi prin statut, un număr maxim
de 181 de membri titulari şi corespondenţi şi 135 de membri de onoare
din care cel mult 40 din ţară. Numărul membrilor titulari nu poate
depăşi numărul membrilor corespondenţi pe ansamblul Academiei Române. În
prezent, Academia are 78 de membri titulari, 77 de membri corespondenţi
(total 155), 32 de membri de onoare din ţară şi 88 de membri de onoare
din străinătate (total 120). Noii membri ai Academiei sunt aleşi prin
vot secret. Votul secret în secţiile academiei, prezidiul forului şi
adunarea generală a instituţiei se face în mai multe tururi de scrutin.
Propunerile secţiilor se înaintează biroului prezidiului Academiei
Române, iar candidaturile validate de prezidiul academiei sunt supuse
apoi Adunării Generale.
marți, 30 octombrie 2012
In Memoriam Card.Alexandru Todea
Banca Naţională a României a pus în circulaţie, începând de azi, 29 octombrie, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea celui de-al doilea cardinal al României, Alexandru Todea
Mai multe detalii :
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/moneda-aniversara-emisa-de-bnr-173385.html
luni, 29 octombrie 2012
Duminica a 24-a dupa Rusalii - Invierea fiicei lui Iair -
Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.(Lc 8:48).......Dar Isus, auzind, i-a răspuns lui Iair: Nu te teme; crede numai şi se va vindeca...(Lc.8:50)
Două minuni mari ne pune în faţă Sf. Evanghelie care s-a citit duminică
în bisericile noastre.
Isus este chemat în casa mai marelui sinagogii, Iair, a cărui fiică, de
12 ani, era pe moarte. Pe drum, mulţimea se îmbulzea în jurul lui
Iisus.O femeie, suferind de o boală grea, care “cheltuise cu doctorii toată
avuţia sa şi nici de la unul n-a putut să se vindece”, s-a apropiat de
Isus pe la spate şi “s-a atins de poala hainei Lui şi în aceeaşi clipă a
încetat curgerea sângelui ei”. Femeia ar fi dorit, desigur, ca atât
boala cât şi vindecarea ei să rămână necunoscute de oameni, dar Isus a
simţit că s-a săvârşit minunea şi a vrut să o vădească pentru a ne da
tuturora o frumoasă pildă de credinţă.
Lui Isus i-a fost milă de această durere
a lui Iair şi a pornit spre casa lui; pe drum însă, un servitor al lui
Iair veni în grabă spunând: “Nu mai osteni pe Domnul, copila ta a
murit”.
Fără îndoială, vestea era de natură să
zdrobească cu totul inima acestui părinte, dar îndurarea Domnului întrece
durerea. “Nu te teme -zice Isus – crede numai şi se va mântui”. Era o
zi a dragostei şi a minunilor.Să avem credinţă în Dumnezeu şi atunci vom reuşi să trecem peste multe alte greutăţi.
În această duminică de sfărşit de toamnă ,comunitatea noastră a avut marea plăcere de al avea în mijlocul nostru pe onoratul Părinte Canonic şi Protopop Alexandru Lobonţiu.Bunul Dumnezeu să ne binecuvinteze pe noi toţi să ne dea sănătate şi putere de a înţelege bine şi precum se cuvine" Legea Domnului"
luni, 15 octombrie 2012
ÎNTREGITORI DE NEAM ŞI PATRIE
Episcopul IULIU HOSSU, REGELE FERDINAND şi REGINA MARIA 1919, peronul garii din localitatea Gherla.
Păcat că scena nu s-a putut repeta pe data de 15 octombrie 1922 şi pe peronul gării din Alba Iulia...
De
fapt, adevărul istoric e foarte dureros şi foarte trist - motiv pentru
care Iuliu Maniu a refuzat categoric să participe la încoronare...
Din păcate, ardelenii greco-catolici începeau să intrezărească "reversul medaliei"...
În pofida prestigiului şi simpatiei imense de care se bucura episcopul (pe atunci) Iuliu Hossu în cercurile Casei Regale, interesele "religiei naţionale" sub puternicul ascendent al familiei Brătianu au prevalat şi chiar au pus la colţ meritele adevaraţilor corifei ai Unirii...
Dorin Sabău
miercuri, 10 octombrie 2012
marți, 9 octombrie 2012
Sărbătoare la Roma
Luni, 8 octombrie a.c., începând cu ora 18.00,a avut loc „luarea în posesie” a Bisericii Sfântul. Atanasie din Roma de către Preafericirea Sa Card. Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.Evenimentul propriu zis a avut loc în cadrul Vecerniei în data şi Biserica sus menţionată, situată în Via del Balduino, 149.
Marţi, 9 octombrie, va avea loc redeschiderea Colegiului Român „Pio Romeno” după restaurare. Vor fi prezenţi Em. Sa Card. Leonardo Sandri şi PF Sa Lucian Mureşan.
pr.Lucian Dudaş
Marţi, 9 octombrie, va avea loc redeschiderea Colegiului Român „Pio Romeno” după restaurare. Vor fi prezenţi Em. Sa Card. Leonardo Sandri şi PF Sa Lucian Mureşan.
pr.Lucian Dudaş
Abonați-vă la:
Postări (Atom)