La data de 20 iulie, Biserica Greco-Catolică Română sărbătorește ridicarea
la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai
importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare
făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele
Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a
deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția
apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează
că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa
tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și,
dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu
care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea
strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu
printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi
făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. A
activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o
principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie,
lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat
de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci și pe toți
oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Ball și Astarte.
Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă
luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplu mai marilor săi era
târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu
atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars ;
bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate
mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa
urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui
Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.
Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, acoperit cu o piele de oaie și
înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel
și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan . Se adăpa cu
apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi - animale pe care evreii le considerau
impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor -
pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila
pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul
său la Sarepta din Sidon, lăsându-l
să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi
încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna
lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse
înainte de toate datorate ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi
pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere
răsplata ospitalității sale : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină
și urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva
zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia,
în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra
casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el si după ce
a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte
puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind
astfel învierea morților.
Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a
virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la
cer fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat,
alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față
