Sfântul Ştefan, primul martir al Bisericii

O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i și mijlocind de la Bunul Dumnezeu sănătate sufletescă și trupească pentru creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

În tradiţie se mai spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca în 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ştefan.

În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce se sfinţesc de către preot, la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Isus Cristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de martiri creştini, pedepsiţi pentru credinţa lor.
Sfântul Ştefan era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam. Misiunea Sfântului Ştefan era aceea de a demonstra că Isus Cristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei şi credinţei sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârşi minuni. Având harul divin al minunilor, care-i însoţeau adesea propovăduirile, Sfântul Ştefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în faţă Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar şi de faptul că strică Legea lui Moise.
În faţă Sinedriului, Ştefan şi-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlineşte prin Cristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeţi, dar nu a reuşit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate şi lovit cu pietre. Prăbuşit sub povara bolovanilor aruncaţi asupra lui, Ştefan a avut totuşi puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigaşii lui: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta".
Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau ucişi cu pietre nu puteau fi înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său a fost scris "chiliel", care în limbă ebraică înseamnă "cunună", pentru că el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa martirilor
.

SFÂNTUL CRĂCIUN – NAȘTEREA DOMNULUI

CRĂCIUNUL este cea dintâi sărbătoare împărătescă cu dată fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieții Mântuitorului, este Nașterea, numită în popor și Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului nostru Isus Cristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Rusaliile, a căror origine stă în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.

Anul Îndurării

Sâmbătă,12 decembrie a.c,a avut loc deschiderea Porții Sfinte în Arhieparhia
de Alba-Iulia și Făgăraș.Acest frumos eveniment marchează începutul Anului Îndurării,și s-a desfășurat la Catedrala ”Sfânta Treime” din Blaj,în prezența Preafericitului părinte Cardinal Lucian , Preasfinției Sale Claudiu,Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore și a unui număr de peste 200 de preoți din Arhieparhie.

Sfântul Ierarh Nicolae

Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Cristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Patara, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Această binecuvîntată pereche, petrecînd cu bună credinţă în însoţirea cea legiuită şi împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu şi pentru multele îndurări şi faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această ființăCa un pom răsădit lîngă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născînd pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tîlcuieşte "biruitor de popor"; şi cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii, aşa binevoind Dumnezeu spre folosul de obşte al lumii.
sfîntă - singuri ei fiind rădăcină sfîntă - şi s-a făcut cum zice psalmistul :

Adevărul despre 1.decembrie .1918

Cel din stanga care citeste este Iuliu Hossu, la acea vreme - 1 decembrie 1918 - episcop greco-catolic. Ce vedeti citindu-se este Proclamatia de unire a Transilvaniei cu Romania. In fata lui se vede un episcop ortodox. Este Miron Cristea, episcop ortodox de Caransebes.
Pentru cei care nu stiu, in 1916, cand Regatul Romaniei a declarat razboi Austro-Ungariei, episcopii ortodocsi din Transilvania (Mitropolitul Vasile Mangra, Episcopii Miron Cristea de Caransebes si Ioan Papp de Arad) au semnat o pastorala prin care au blestemat armata romana ca s-a ridicat impotriva "patriei Ungaria".
Pe timpul respectiv in Transilvania greco-catolicii erau reprezentanti politic de Partidul National Roman, care milita pentru unirea Transilvaniei cu Romania. Maniu a fost presedintele acestui partid, care dupa unire s-a unit cu partidul lui Mihalache din sud si s-a nascut PNT. Ierarhia ortodoxa sustinea un partid paralel, care era insa fidel guvernului ungar.
Ca o paranteza, Mitropolitul ortodox Vasile Mangra a devenit, din anul 1910, unul dintre adeptii primului ministru maghiar Tisza Istvan, fiind ales deputat de Ceica-Bihor pe lista partidului guvernului maghiar, la concurenta cu candidatul Partidului National Roman. Dupa intrarea Romaniei in razboi impotriva Austroungariei, Mangra a fugit la Budapesta unde s-a sinucis in octombrie 1918.
Revenind la Miron Cristea, izvoarele istorice noteaza ca acesta a refuzat sa fie prezent la citirea Proclamatiei de unire de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918 si a fost adus cu forta acolo, la insistentele episcopului greco-catolic Iuliu Hossu. Acesta din urma a spus ca suntem cu totii romani, indiferent ca suntem ortodocsi sau greco-catolici, iar la un astfel de eveniment trebuie sa fie prezenti ambii episcopi romani. Se poate vedea pe fata lui Miron Cristea "bucuria" prezentei la eveniment.
Dar cum romanii isi pun opresorii conducatori, in 1925 Miron Cristea a devenit primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane iar apoi prim-ministru.
La exact 30 de ani dupa proclamatia de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1948, statul comunist a scos in afara legii Biserica Greco-Catolica si i-a fortat pe toti greco-catolicii sa devina ortodocsi, iar cine a refuzat sa se supuna acestei legi a fost aruncat in puscarie.
Astfel, toti episcopii greco-catolici au fost bagati in puscarie, inclusiv Iuliu Hossu. In dreapta vedeti o fotografie cu detinutul Iuliu Hossu, asa cum apare pe dosarul de la puscarie.
Omul care a citit Proclamatia de unire a Transilvaniei cu Romania si a luptat pentru unire a fost inchis de comunisti si a murit cu domiciliu fortat la manastirea ortodoxa Caldarusani. Comunistii au promis ca daca trece la Biserica Ortodoxa il vor face Mitropolit de Iasi iar de acolo, asa cum e traditia, va ajunge Patriarhul Bisericii Ortodoxe. A refuzat spunand simplu: "credinta noastra este viata noastra".
Mai jos postez o parte din Proclamatia de la Alba-Iulia. Cititi idealurile pe care le aveau romanii de atunci. Erau cu mult peste timpul lor. Respectivii vorbeau in 1918 despre "libertatea presei", libertatea de "asociere si intrunire", "libertate de constiinta", libertate religioasa, dreptul la vot, democratie, principii straine foarte multora si azi. La 97 de ani dupa Marea Unire, Romania mai are inca progrese de facut pentru a ajunge la implementarea idealurilor pentru care au luptat cei de la 1918.
"III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:
- Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
- Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
- Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.
- Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.
- Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisele și în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii.
- Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
IV. Adunarea Națională dă expresie dorinței sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale."
P.S. Un rol foarte important in recunoasterea unirii Transilvaniei cu Romania l-a avut comunitatea greco-catolica din Statele Unite care, pe filiera catolica si prin actiuni proprii, a facut lobby pe langa Casa Alba si Congress pentru a se recunoaste natiunilor din imperiul Austro-Ungar dreptul la autodeterminare.

1.Decembrie.2015

Gânduri pentru 1 decembrie

Se spunea adesea că suntem o țară binecuvântată de Dumnezeu. Mesajul personajelor care au făurit actul Unirii din 1918, la Alba-Iulia sau în celelalte zări istorice ale românului, ne confirmă această speranță.

După eliberarea din 1989, am crezut că valorile vieții românilor, înainte de tăvălugul roșu, vor reînvia de la sine. N-a fost așa. Ura, minciuna, neghiobia, însuflețite de un resentiment profund, și-au spus cuvântul sistematic în societatea românească, împiedicând renașterea. Mulți oameni ai vechii cetăți nu au vrut să înțeleagă că sosise vremea dezicerii lor totale de urâciunea trecutului, prin supremul gest de virtute de atunci: retragerea. Astfel, șansa unei noi generații de a-și scrie prezentul în moralitate, scutite de lipsa lor de caracter ca virtute fondatoare, a eșuat încă de la început.

De douăzeci de ani încoace, a renega izvorul valorii în onestitate, în omenia ca rezultat al sacrificiilor pentru bine, are roade continue. Imposibilitatea de a afla detașarea față patriotismul proletar creat de ideologia partidului monocolor și lipsa de culoare a celor care au slujit un spirit găunos, a adus cu sine monstruozitatea falsității, mitice, care i-a dezgustat și mai mult pe cei care ar fi dorit, după 1989, să-și reînnoiască apartenența interioară pe caracterul personajelor istorice normale.

Am citit un text public recent de solidaritate între două „adrese” importante. După douăzeci și cinci de ani de la căderea comunismului, înscrisul părea expediat din timpul Marelui cârmaci. Chiar și Ludovic al XIV-lea, în celebrul său secol, ar fi fost jenat de asemenea tonalități. Treabă bună, deh, cu cei care au curajul după asemenea ieșiri de a se mai întreba, cu indignată inocență, de ce tineretul-și pierde pofta de patriotism și se duce în lume cât vede cu ochii

„Dezveliți tot adevărul și le spuneți tuturor cum muriră frații noștri pentru neam și țara lor…”, spune Imnul eroilor. Într-un timp de criză, ceea ce nu îndrăznim a mai imagina, este totuși posibil. Adevărul are răbdarea și perseverența de a ieși la lumină, fiindcă Binele nu este comunicarea privilegiilor lumești, ci jertfa omului pentru a-l apăra. Memoria lucrurilor, pe care oamenii adevărați le realizează în neamul românesc, întreține legătura cu prezentul prin onestitate. După silogismul că minciuna e minciună, adevărul e adevăr, ce-i sfânt ieri, este și azi și va fi mâine. Iar dacă petecul vechi pe haina nouă nu-și are rostul prin firea lucrurilor, atunci istoria adevărată continuă să fie scrisă exclusiv de persoanele de caracter, de alegerile și de gesturile lor zilnice

„Presărați pe-a lor morminte ale laurilor foi spre a fi mai dulce somnul fericiților eroi…!” Fericiți, cu siguranță, și pentru că n-au apucat vremurile noastre.

                                                                                   + Mihai Frățilă  episcop

„Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…
…………………………………….

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!”

(Versuri găsite în ranița unui soldat român mort pe muntele Sorica – Carpații de curbură
în toamna anului 1918)