”Să ne abandonăm ca şi copiii în braţele Maicii Cereşti”Sf.Padre Pio
Anul acesta are loc PRIMUL CENTENAR DE LA APARȚIILE DE LA Fatima, care – așa cum știm toți – conțin un secret.
Dar nu este vorba – după cum își
imaginează mulți – despre știri întunecate și cutremurătoare despre
viitorul Bisericii și al lumii, ci despre misterul pe care Dumnezeu l-a
ascuns în istoria noastră și care poate fi citit și înțeles doar de
inimile îndrăgostite de Dumnezeu.
Într-adevăr, este vorba despre legătura
care trebuie să se stabilească între Preasfânta Inimă a lui Isus, Inima
neprihănită a Mariei și inima fiecărui credincios, astfel încât în
istorie să se poată realiza această rugăciune liturgică: «Acum s-a împlinit planul lui Dumnezeu: a face din Cristos inima lumii!»[1]
Această “descoperire a inimii” a străbătut în întregime al doilea mileniu.
Este vorba despre secole în care
Biserica a fost aproape în continuu persecutată: câteodată a fost vorba
despre o “persecuție sângeroasă” care a dus la milioane de martiri (se
crede că au fost în jur de 45 de milioane doar în secolul al XX-lea),
iar adesea a fost vorba despre o persecuție «mascată de cultură, modernism și progres»[2].
Alteori Biserica a fost cea care s-a sfâșiat grav din interior.
Dar acum nu ne interesează să parcurgem
din nou istoria acestor agresiuni (ușor de documentat până în zilele
noastre), ci ne fascinează să observăm o altă evidență istorică: în
întregul mileniu care tocmai s-a încheiat – prin toate problemele și
toate înfrângerile aparente ale Bisericii – rezistența victorioasă a «sufletului mistic creștin» s-a
manifestat mai ales prin nașterea și dezvoltarea progresivă a unei
devoțiuni populare din ce în ce mai intense și universale: cea legată de
Preasfintele Inimi ale lui Isus și a Mariei.
La Fatima, această devoțiune a avut o
caracteristică de urgență, într-atât încât unii s-au gândit, nu fără să
exagereze, că Cerul a dorit să anunțe o fază terminală a istoriei.
Exagerările unora nu trebuie să ne împiedice să observăm împlinirea unui plan frumos care s-a dezvăluit sub ochii noștri.
Să pornim așadar de la secolul
aparițiilor de la Fatima, trăit aproape în întregime de Lucia
(1907-2004), pentru a ne întoarce apoi spre secolele de la începutul
mileniului.
Toți cunosc istoria aparițiilor din
1917, dar nu trebuie să uităm că acestea au o rădăcină prețioasă încă
din 1913, atunci când Lucia (foarte bine pregătită) a primit permisiunea
excepțională de a primi Prima Împărtășanie la vârsta de 6 ani.
Cu o zi înainte a avut norocul de a se
putea spovedi la un preot sfânt, care i-a spus: «Fiica mea, sufletul tău
este templul Spiritului Sfânt. Păstrează-l mereu curat, pentru ca El să
poată să continue în tine acțiunea Sa dumnezeiască».
Lucia povestește: «Când am auzit aceste
cuvinte, m-am simțit pătrunsă de respect față de sufletul meu și l-am
întrebat pe bunul preot ce trebuia să fac. Mi-a spus: „Îngenunchează la picioarele Fecioarei și cere-i cu multă încredere să aibă grijă de inima ta, s-o pregătească să-l primească mâine cu demnitate pe Fiul Său iubit și să-l păstreze doar pentru El”.
Eu eram obișnuită să mă rog în fața statuii Fecioarei Rozariului; de
aceea, m-am dus acolo și i-am cerut cu toată însuflețirea de care eram
capabilă să păstreze inima mea sărmană doar pentru Dumnezeu. Pe când
repetam de mai multe ori această umilă rugăciune, mi s-a părut că Ea a
zâmbit și, cu o privire și un gest de bunătate, mi-a spus da. M-am
umplut de atâta bucurie, încât cu greu mai reușeam să rostesc un cuvânt»[3].
A doua zi era chiar sărbătoarea
Preasfintei Inimi: imediat ce a primit Împărtășania, Lucia și-a
continuat dialogul direct cu Isus.
«L-am rugat astfel: „Doamne, fă-mă
sfântă, păstrează-mi inima mereu curată, doar pentru Tine”. În acel
moment mi s-a părut că bunul nostru Dumnezeu mi-a spus, în adâncul
inimii, aceste cuvinte clare: „Harul pe care ți-l dau astăzi va rămâne
viu în sufletul tău și va aduce roade de viață veșnică”. Mă simțeam
transformată în Dumnezeu»[4].
După cum observăm, dialogul dintre inima copilei, a Fecioarei și a lui Isus începuse deja. Și era în joc mântuirea lumii!
Au urmat apoi, în 1915, câteva apariții
ale unui înger, Luciei și celor doi verișori ai săi mai mici, cu
invitația de a repeta de multe ori această rugăciune simplă și profundă:
„Dumnezeul meu, cred, Te ador, nădăjduiesc în Tine și Te iubesc. Îți
cer iertare pentru toți aceia care nu cred, nu Te adoră, nu nădăjduiesc
și nu Te iubesc”.
Rugăciunea a fost mereu urmată de asigurarea cerească:
– “Inimile lui Isus și a Mariei sunt atente la glasul rugăciunii voastre”.
– “Sfintele Inimi ale lui Isus și Mariei au pentru voi planuri de milostivire”[5].
În 1917 va apare Sfânta Fecioară (de 6
ori, pe 13 a fiecărei luni, din mai până în octombrie) și va oferi în
mod repetat meditația sfântă a Inimii sale neprihănite:
– «Isus dorește să se folosească de tine
(Lucia) pentru a mă face cunoscută și iubită. El dorește să stabilească
în lume devoțiunea la Inima mea Neprihănită. Celui care va practica
această devoțiune, eu îi promit mântuirea, aceste suflete vor fi
privilegiate de Dumnezeu, asemenea florilor puse de Mine pentru a
împodobi tronul său… Nu te descuraja! Nu te voi părăsi niciodată. Inim
mea Neprihănită va fi refugiul tău și calea care te va conduce până la
Dumnezeu»[6].
În decembrie 1925, într-o nouă apariție
la Pontevedra, Fecioara îi va explica Luciei (după moartea prematură a
verișorilor săi) sensul acestor expresii, încredințându-i-le ca pe un
„mic secret”, a cărui explicație este redată într-un nou detaliu: Inima
Mariei îi apare înconjurată de o coroană de spini.
Iar Pruncul Isus, pe care Fecioara îl
poartă în brațe, îi spune vizionarei: «Ai milă de Inima acoperită de
spini a Preasfintei tale Mame, pe care oamenii nerecunoscători o
străpung în fiecare clipă, fără ca nimeni să facă vreun act de reparație
pentru a-i scoate spinii»[7].
Vor urma cereri – către Papa și Episcopi – de a consacra lumea (și în special Rusia) Inimii Neprihănite a Mariei.
Pentru a confirma, putem să ascultăm
încă o dată glasul micuței Iacinta, pe patul de moarte (când aproape
împlinise 10 ani), care îi recomandă Luciei:
«Peste puțin mă voi duce în cer. Tu vei
rămâne aici, jos, pentru a spune că Dumnezeu vrea să stabilească în lume
devoțiunea la Inima Neprihănită a Mariei. Atunci când va veni momentul
s-o spui, să nu te ascunzi. Să le spui tuturor că Dumnezeu dă haruri
prin intermediul Inimii Neprihănite a Mariei. Să i le ceară, pentru că Inima lui Isus vrea ca alături de ea să fie cinstită Inima Neprihănită a Mariei.
Să cerem pacea Inimii Neprihănite a Mariei, pentru că Dumnezeu i-a
încredințat-o ei. Dacă aș putea să pun în inima tuturor focul care mă
arde aici, în piept și care mă face să iubesc atât de mult Inima lui
Isus și Inima Mariei!»[8].
[1] Liturgia orelor, Luni din a doua săptămână, Vespere, antifona 3 (ediţia italină).[2] Cfr. Papa Francisc, Predica de pe 12 aprilie 2016.
[3] Sora Lucia, Lucia racconta Fatima: Memorie, lettere e documenti di Suor Lucia, Queriniana, Brescia 1977, p. 42.
[4] Ivi, p. 43.
[5] Ivi, pp. 47-48.
[6] Ivi, pp. 120-121.
[7] Ivi, pag. 141.
[8] Lucia racconta Fatima, cit., pag. 86.
Sursa:carmelitanisnagov.ro
