luni, 16 noiembrie 2009
Maxime cu talc...........:)
Postul Craciunului in Biserica Orientala

- Începând cu ziua liturgică de 15 noiembrie, Biserica Greco-Catolica şi Biserica Ortodoxa intră în Postul Crăciunului
Taina mare a Naşterii, după trup, a Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, este din nou adusă de Biserică în faţa sufletelor creştinilor: începând cu ziua liturgică de 15 noiembrie, Tradiţia Orientală a instituit Postul Naşterii Domnului, rânduială ce va dura până în data de 24 decembrie, Ajunul Crăciunului.“Cristos se naşte, preamăriţi-L” – este chemarea Bisericii. Pentru a-i aduce laudă lui Dumnezeu aşa cum se cuvine, este nevoie de purificare, de eliberarea de ataşamentele lumeşti, de o reorientare a vieţii spre sacru, spre Dumnezeu.În Postul Crăciunului, programul liturgic pe tot cuprinsul Eparhiei va fi completat cu momente specifice acestei perioade a anului pastoral. Bisericile vor fi deschise pentru spovezi şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, vor fi organizate zile de reculegere, preoţii vor rosti cuvinte de învăţătură în care vor explica credincioşilor importanţa Naşterii Mântuitorului, Eveniment celebrat de întreaga Biserică în data de 25 decembrie.
- Din seara de 14 noiembrie, în fiecare casă se-aud colindători. Ei vestesc lumii bucuria, că se naşte Cristos, Domnul şi Mântuitorul omenirii
Este cunoscut faptul că începutul Postului Crăciunului este şi momentul în care creştinii pot să cânte colinde de Crăciun. Cântul lor este asemenea vestirii îngerilor, cei ce au chemat păstorii spre Pruncul din Betleem, spunând: “Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Lc 2, 10-11) Aceeaşi chemare răsună şi azi prin versul colindelor păstrate cu sfinţenie şi transmise din generaţie în generaţie, de la moşii şi strămoşii noştri: “O, ce Veste minunată”, “Astăzi s-a născut Cristos”, “Ce-aţi văzut păstori” ş.a. Ele poartă semnul păcii, al bucuriei şi al speranţei în lumea invadată de frică, ură şi violenţă.
- Postul Crăciunului este războiul sfânt al creştinilor, prin post şi rugăciune ei se îmbracă în lumină şi luminează întunericul păcatului
Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este cinstită în mod deosebit în perioada Postului Crăciunului, ea fiind cea care, în urmă cu peste 2000 de ani L-a oferit lumii pe Cristos; ea este şi azi călăuzitoarea fiecărui creştin pe calea postului. O devoţiune specifică acestui timp liturgic este meditarea Misterelor de Bucurie ale Sfântului Rozariu, devoţiune care invită, pe cel ce o practică, pe urmele paşilor Mariei: la sosirea Arhanghelului Binevestitor, la întâlnirea cu verişoara ei Elisabeta, la Bethleem unde a călătorit împreună cu Sfântul Iosif pentru a-L naşte pe Isus; şi apoi, în anii copilăriei lui Isus, aşa cum ne descriu primele capitole ale Evangheliei după Sfântul Evanghelist Luca.Biserica recomandă creştinilor să valorifice acest timp de har, să practice nu doar restricţiile alimentare obişnuite, ci şi o serie de măsuri spirituale de purificare, spovada fiind prima dintre acestea. Preoţii vor fi prezenţi un timp mai îndelungat în Biserici, ei pot fi chemaţi şi la domiciliu pentru a fi la dispoziţia tuturor celor dornici să se elibereze de povara păcatelor. O caracteristică a postului este iertarea – Biserica ne cheamă la iertare, deoarece iertarea este izvorul păcii. Iertarea este primul pas spre biruinţa dragostei în viaţa noastră şi în lume.Postul nu este un scop în sine, el este oferit credincioşilor ca instrument, ca sprijin pe drumul spiritual spre Sfânta Iesle a sufletelor, în care se va naşte Isus.
pr.Lucian Dudas
Postul Craciunului in Biserica Latina

Postul Crăciunului, numit şi Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului, sau Advent, e o perioadă precedentă Craciunului şi care variază de la patru la şase săptămâni aproximativ, în funcţie de rit şi loc.Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, Postului Crăciunului este de asprime mijlocie, fiind un post al bucuriei. De aceea, pe lângă abţinerea de la mâncărurile „de dulce” şi alte renunţări (mortificări), Biserica propune un program liturgic în care un loc special îl ocupă colindele tradiţionale, misterele de bucurie ale Rozariului şi alte devoţiuni specifice acestei perioade.În organizarea actuală a liturgiei romane Adventul se plasează la începutul anului bisericesc; anul liturgic începe cu duminica I a adventului; e logic, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos.Însă acest mod de a calcula anul liturgic nu a fost întotdeauna în uz în Biserică. E sigur că primul ciclu liturgic avea ca dată de pornire comemorarea anuală a Paştelui. Si aceasta părea nimerit de vreme ce Paştele coincidea relativ în timp cu începutul anului civil (martie) şi se potrivea foarte bine cu anumite condiţii foarte răspândite în mediile creştine, şi anume, că în ziua de 25 martie, echinocţiul de primvară, Dumnezeu crease lumea, şi tot în această zi Maria îl zămislise pe Isus; şi tot în această zi Isus murise pe cruce. Un calendar mozarabic notează: Equinoxis verni et dies mundi primus, in qua die Dominus et conceptus est et passus est.
Sfântul Ambroziu declară fără echivoc: „Pascha vere anni principium primi mensis exordium”. Ca dovadă că la această dată începe anul liturgic, stă şi faptul că cel mai vechi lecţionar cunoscut cuprinde un ciclu de lecturi ce începe în noaptea de Paşti (cu Geneza) şi se sfârşeşte în sâmbăta sfântă a anului succesiv.
Dar dezbaterile cristologice impun o exprimare mai decisă şi pe plan liturgic a misterului Întrupării Cuvântului. Aşa se orânduieşte sărbătoarea Naşterii Domnului. Cu introducerea acestei sărbători şi datorită faptului că data Paştelui fluctua în continuu, precum şi faptul că multe biserici transferaseră sărbătoarea Bunei Vestiri în timpul Adventului (In Postul Mare era interzisă cu desăvârşire orice solemnitate), pe nesimţite începutul anului liturgic s-a transferat la timpul Crăciunului. Cărţile liturgice care ne-au rămas din secolul VI-VII ne indică începutul anului liturgic, unele în Vigilia Naşterii Domnului, altele chiar în ziua Naşterii Domnului.
Termenul latin «adventus» = venire, iniţial semnifica o perioadă de pregătire, nu atât pentru naşterea lui Isus, cât pentru a doua lui venire pe pământ, parousia. Textele celor mai vechi sacramentale dovedesc lămurit acest lucru; nu se explică astfel pericopele evanghelice despre sfârşitul lumii, judecata universală şi apelurile la pocăinţă ale lui Ioan Botezătorul. Cele mai vechi lecţionare intitulează aceste pericope: de adventum Domini, luându-se termenul adventus cu sensul de Naştere, Crăciun, şi se acreditează ideea că Adventul este în exclusivitate o pregătire pentru această solemnitate. Primele indicii ale Adventului le găsim în Orient de la începutul secolului V. Un veac mai târziu îşi face loc tendinţa de a pregăti sărbătoarea Crăciunului după modelul pregătirii Paştelui, astfel încât să fie un fel de a doua quadragesima. Iniţial adventul avea efect şase săptămâni. La Roma sfântul Grigore cel Mare l-a redus (546) la patru duminici, cu scopul de a-l cuprinde într-o singură lună, în decembrie. In celelalte biserici occidentale: Gallia, Spania, Irlanda, s-a păstrat perioada lungă şi începea la sfântul Martin (11 noiembrie), deoarece se numea quadragesima sfântului Martin. Această disciplină e în vigoare şi în prezent în biserica din Milano, în ritul ambrozian.Postul, care în Advent a fost iniţial o practică existentă în mănăstiri pentru zilele de luni, miercuri şi vineri a căpătat ulterior un caracter obligatoriu pentru toţi. Inocenţiu II scrie episcopului de Braga, Spania: ieiunium etiam apud nos in adventu Domini tenetur. Ulterior postul s-a redus numai la abstinenţă de la carne. Dar nici această abstinenţă nu s-a mai ţinut ulterior, astfel încât în secolul XIV unul din papi îi obligă pe clerici ca măcar ei să se abţină de la carne în Advent.Normele actuale pentru orânduirea anului liturgic caracterizează astfel perioada Adventului: „Perioada Adventului are o dublă caracteristică: e timp de pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni şi totodată este timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre aşteptarea celei de a doua veniri a lui Cristos de la sfârşitul timpurilor”.
Nu e timp de tristeţe, ci un timp de profundă dorinţă a venirii Mântuitorului şi de pregătire spirituală în vederea acestei veniri. Cum purificarea de păcat este cea mai bună pregătire spirituală e normal ca Adventul să aibă o nuanţă de pocăinţă, însă nu atât de pronunţată ca în Postul Mare. Cântecul de bucurie Aleluia, de pildă, nu se omite în Advent.Ca semn de pocăinţă, culoarea veşmintelor liturgice în Advent e violetă; odinioară în unele biserici se folosea culoarea neagră iar imaginile se acopereau ca în timpul Patimii. În duminica a-III-a, Gaudete , se poate folosi culoarea roză.Instrucţiunea „Eucharisticum mysterium”, dată la 25 mai1967 de Congregaţia Riturilor, îi invită pe credincioşi să participe des, dacă e posibil în fiecare zi, chiar în zilele de lucru la Sfânta Liturghie, în special în Postul Mare şi Advent.
Zilele dintre 17 şi 24 decembrie sunt orânduite pentru o pregătire mai directă a Naşterii Domnului şi au un regim liturgic special. Se recomandă pentru Advent omilia, se bazează pe o foarte veche tradiţie în trecutul Bisericii. O predică atribuită sfântului Cezar din Arles (+543) notează: „Hoc tempus non immerito Domini Domini adventus nominatur, nec sine causa Ss. Patres adventum Domini celebrare coeperunt et sermones de iis diebus ad populum habuerunt ut se unusquisque fidelis praepararet et emundaret, quo digne Dei ac Domini sui nativitatem celebrare valeret”.
pr.LucianDudas
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
Maxime cu talc........:)
Petrecere cu ocazia intrarii in Postul Craciunului
d-na preoteasa Ramona-Elena Dudas
luni, 9 noiembrie 2009
Maxime cu talc...........:)
Rugăciune către Sfinţii Arhangheli

O, Dumnezeieştilor, şapte Arhangheli, nu ne lăsaţi pe noi, cei ce scăpăm la acoperământul vostru, certaţi-i pe toţi cei ce se luptă cu noi, şi-i faceţi pe ei, ca pe nişte praf pe faţa pământului, cu puterea voastră cea sfântă.
O, Dumnezeieştilor Arhangheli şi îngeri, cei cu pioase aripi, întâilor voievozi ai cereştilor puteri, nu ne lăsaţi pe noi, cei ce ne rugăm şi cerem ajutorul vostru.
O, minunaţilor Arhangheli şi îngeri păzitori ai noştri cei nebiruiţi, fiţi nouă ajutor întru toate ispitele ce ne înconjoara de la diavoli şi de la oamenii cei răi, în scârbe, în boli şi de toate felurile de nevoi, şi ne păzeşte de tot felul de răutăţi sufleteşti şi trupeşti.
O, marilor şapte Arhangheli, Mihaile, Gavriile, Rafaile, Uriile, Salabatule, Egudule şi Varahil, nu ne lăsaţi pe noi, Arhanghelilor mantuitori de toată înşelăciunea diavolească, biruiţi pe toţi cei ce se împotrives
c nouă.Cu puterea cinstitei şi făcătoarei de viaţă Cruci a Domnului, cu rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi cu ale tuturor sfinţilor, a marilor Arhangheli şi îngeri Mihaile, biruitorule al vrăjmaşilor, biruieşte pe toţi cei ce se luptă cu noi, Gavriile, vestitorul Prea Curatei Fecioare, Rafaile, vindecatorul neputinţelor omeneşti, vindecă neputinţele noastre, cele sufleteşti şi trupeşti, Uriile, care eşti raza focului dumnezeirii, luminează-ne şi pe noi cei întunecaţi.
Salaftiile, rugătorule către Dumnezeu pentru toţi oamenii, roagă-te şi pentru noi păcătoşii şi ne îndeamnă la rugăciune, la binecuvantarea lui Dumnezeu, care-i întăreşte pe cei ce se ostenesc, întăreşte-mă şi pe mine, la nevoinţă să-mi spovedesc păcatele şi sporire la faptă bună dăruieşte-mi.
Varahiile, dătătorule de binecuvantari şi mijlocitor al facerilor de bine, mijloceşte şi pentru mine binecuvantarea lui Dumnezeu şi mântuirea şi facerea de bine, pentru toate cele sufleteşti şi trupeşti.
Ajutaţi-mă pe mine, nevrednicul rob al voastru, şi ne mantuieste de cutremur, de potop, de foc, de sabie şi de moarte năprasnică şi de tot înşelătorul dusman. Şi ne mantuieste pe noi şi pe toţi cei ce se roagă vouă întotdeauna, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
pr.Lucian Dudas
8 Noimbrie-în ziua a opta, pomeirea mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri
Vatican ,procesul de beatificare a episcopilor greco-catolici

Şase dintre episcopi au murit în urma torturilor din închisorile comuniste iar episcopul Iuliu Hossu, care a devenit apoi primul cardinal al românilor, a trecut la cele veşnice la Mănăstirea Căldăruşani, unde a fost transferat din închisoare cu domiciliu forţat. Doar la patru din aceşti episcopi le sunt cunoscute mormintele ceilalţi fiind înmormântaţi în locuri necunoscute încă, în Cimitirul Săracilor din Sighetul Marmaţiei.
Cauzele de beatificare au fost deschise imediat după Revoluţia din 1989 iar pentru fiecare în parte au fost consemnate cel puţin 70 de mărturii, inclusiv de la foşti secretari de stat ai regimului comunist.
Pe lângă cei 7 episcopi, Biserica Greco Catolic din România a început procesul de beatificarea. Singurul român catolic ridicat la rangul de sfinţenie este Fericitul Ieremia Valahul a cărui cauză de beatificare a durat 300 de ani şi care a fost beatificat de Papa Ioan .
dr.Gheorghe P Budau
joi, 5 noiembrie 2009
Maxime cu talc................:)
Industria Milei...

pr.Lucian Dudas
miercuri, 4 noiembrie 2009
Daca primesti un sfat, asculta-ti prima data intuitia si fii atent de la cine il primesti.
Daca cineva iti spune ca nu esti in stare,convinge-te singur.
Daca ai ceva de spus,cu riscul ca vei starni reactii diverse,spune!
Daca ai o idee,pune-o in practica.Chiar daca nu e geniala,acumulezi experienta.
Cand iti doresti ceva....
Ca sa obtinem ceea ce vrem trebuie sa avem incredere in noi si in Dumnezeu, sa ne dedicam total scopului.Dar asta nu e tot.Trebuie sa depunem eforturi,sa avem rabdare si sa stim sa pierdem.Daca am pierdut trebuie sa mai incercam,sa nu ne dam batuti,pana vom reusi.Putina lume reuseste din prima si e foarte frustrant cand stim ca mai avem putin si totusi renuntam.
Dar ce se intampla cand am obtinut acel lucru pentru care am luptat atat?Dupa ce ne-am atins scopul parca ceva s-a rupt in noi.Nu ne mai intereseaza asa de mult si il abandonam de cele mai multe ori.Eforturile au luat sfarsit,"pretul" a scazut si ne indreptam spre altceva.
Ideea e sa pretuim la timp ce avem si sa ne bucuram nu de rezultat,ci de procesul prin care trecem pentru obtinerea lucrului dorit.
Bunul Dumnezeu iti va darui tot ceea ce este Cale de mantuire pentru tine si nimic altceva.Gandeste,viata este scurta,ai un timp cu care nu te vei mai intalni niciodata.Asa ca acuma este momentul tau.
Preot Lucian Dudas
miercuri, 21 octombrie 2009
Maxime cu talc.........
(Jose Maria Escriva de Balaguer-Forja)
luni, 5 octombrie 2009
COMUNICAT: Poziţia Bisericii Greco-Catolice faţă de intenţia declarată a Bisericii Ortodoxe Române de a susţine legiferarea epurării religioase
Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a primit cu îngrijorare comunicatul Patriarhiei Romane din 29 septembrie 2009, care incită la ură interconfesională şi susţine procesul de epurare culturală şi religioasă la care Biserica Greco-Catolica este supusă in România.
Comunicatul menţionat afirma că Biserica Greco-Catolică ar dori “să intre în proprietatea lăcaşurilor de cult ortodoxe cu speranţa acaparării credincioşilor ortodocşi care le frecventează”, ca apoi să concluzioneze că Patriarhia Română va continua “să sensibilizeze autorităţile de Stat pentru adoptarea unor măsuri legislative şi a unor soluţii practice de rezolvare a neînţelegerilor patrimoniale dintre cele două Biserici româneşti în conformitate cu realitatea confesională din teritoriu”.
“Realitatea confesională din teritoriu”, la care Patriarhia Română face referire, este rezultatul a 40 de ani de persecuţie comunistă îndreptată împotriva Bisericii Greco-Catolice, urmaţi de încă 20 de ani în care comunitatea greco-catolica este supusă unui proces sistematic de epurare culturală şi religioasă în România.
Dintre acţiunile de după căderea comunismului întreprinse în vederea eliminării Bisericii Greco-Catolice din viaţa religioasă românescă amintim:
- hărţuirea, intimidarea, ameninţarea chiar cu moartea a credincioşilor greco-catolici pentru a nu-şi declara şi manifesta apartenenţa confesională;
- intimidarea şi batjocorirea copiilor greco-catolici în şcoli;
- refuzul în multe localităţi al preoţilor ortodocşi de a permite înmormântarea greco-catolicilor în cimitire;
- terorizarea psihologică a comunităţilor greco-catolice chiar şi acolo unde i-am lăsat pe fraţii ortodocşi în bisericile noastre;
- incitarea la ură împotriva greco-catolicilor prin discursuri politice sau religioase;
- intimidarea şi agresarea fizică a preoţilor greco-catolici;
- biserici greco-catolice ţinute închise în timp ce credincioşii noştri se roagă în stradă, şcoli, centrale termice sau case particulare;
- demolarea sau distrugerea de biserici greco-catolice;
- refuzul autorităţilor Statului Roman de a aplica hotărâri judecătoreşti care sunt în favoarea noastră.
Intenţia declarată, în prag de alegeri prezidenţiale, a Bisericii Ortodoxe majoritare de a susţine legiferarea efectelor acestor acţiuni îndreptate contra Bisericii Greco-Catolice minoritare este îngrijorătoare.
La 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi de la repunerea în legalitate a Bisericii noastre, este greu de înţeles de ce Patriarhia Română continuă să atace dreptul de proprietate al Bisericii Greco-Catolice, iar prin dezinformare să instige opinia publică la ură împotriva credincioşilor greco-catolici, prezentându-i drept acaparatori de biserici şi credincioşi ortodocşi.
Biserica Greco-Catolică revendică în instanţă doar acele lăcaşuri de cult şi proprietăţi de care a fost deposedată abuziv în 1948 de către Statul comunist. Recursul la justiţie este soluţia adoptată de Biserica Greco-Catolică pentru a-şi intra în drepturi ca urmare a refuzului Statului Român să repare nedreptatea din 1948, precum şi a refuzului Bisericii Ortodoxe Române la orice formă de colaborare pentru a rezolva această situaţie.
Biserica Greco-Catolică a făcut dovada bunei credinţe oferind puţinele biserici pe care le-a recuperat pentru celebrări alternative comunităţilor ortodoxe acolo unde acestea nu au biserică proprie. Din păcate, Patriarhia Română refuză această soluţie, deşi în Europa de Vest nu găseşte nici o piedică să celebreze servicii religioase alternative în bisericile pe care Biserica Catolică i le pune la dispoziţie.
Statul Român are obligaţia, competenţa şi datoria morală de a legifera restituirea proprietăţilor confiscate de la Biserica Greco-Catolica de către regimul comunist.
Cerem politicienilor români să nu facă din încălcarea dreptului de proprietate şi libertate religioasă un subiect de campanie electorală.
Epurarea culturală şi religioasă la care Biserica Greco-Catolică şi credincioşii ei sunt supuşi în România trebuie să înceteze, lăsând loc democraţiei autentice în care principiile statului de drept să prevaleze.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Majore – Blaj

