Cuvântul s-a făcut om şi a locuit între noi.Fiul lui Dumnezeu care este Cuvântul viu,prin care ne-a vorbit Dumnezeu, a venit pe pământ ca om şi a locuit printre oameni.A devenit asemenea nouă,fratele nostru , ca şi noi să devenim asemenea Lui ,fii ai lui Dumnezeu.În El, Dumnezeu a devenit vizibil şi a vorbit oamenilor.Acum ştim cât de bun este Dumnezeul nostru,cât de mult ne iubeşte El.Ce trebuie să facem noi pentru a-i plăcea şi ce trebuie să sperăm , să nădăjduim de la dânsul.Cei dintâi creştini au întrezărit pe faţa lui Isus lumina lui Dumnezeu însuşi.În lumea de astăzi,figura Lui este prezentă în aspiraţile oamenilor spre libertate,justiţie şi fraternitate.Fiul celui Preaînalt,Împăratul cerului şi al pământului,s-a nascut din Preacurata Fecioară Maria , în sărăcie şi în umilinţă,într-un grajd din Betleem.Astfel chiar,de la naşterea Sa, Isus ne învaţă că Împărăţia Lui nu este din această lume şi că fericirea adevărată nu trebuie căutată în onoruri,în bogaţii,într-o viaţă plină de plăceri lumeşti ci în cinste şi virtute."A fi OM e lucru mare"
"Poarta spre Dumnezeu este credinţa,iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea" Petre Ţuţea
autor pr.Lucian Dudaş (pentru Anonim)
joi, 20 decembrie 2012
20.decembrie 1989,Timişoara ,primul oraş LIBER
Aveam 14 ani şi îmi aduc bine aminte,ascultând împreuna cu
tatăl meu radio Europa-Liberă , de momentul 20 decembrie 1989, când Timişoara a
fost declarat oraş liber. După luptele cu forţele de represiune începând din
data de 16 decembrie, care s-au soldat cu 72 de morţi şi aproape 300 de răniţi,
pe 20 decembrie, timişorenii proclamau victoria împotriva regimului ateo-comunist.
Sute de mii de oameni au ieşit în Piaţa Operei, făcând inutilă intervenţia
armatei, miliţiei sau a securităţii. Timişoara a rămas singură în aşteptarea
celorlalte oraşe din ţară. În balconul Operei Române s-a format primul nucleu
al Frontului Democratic Român. În urmă cu 23 de ani, pe străzile din Timişoara
au căzut primele victime ale revoluţiei. Ceauşescu a dat ordin armatei să tragă
în demonstranţi. Se scandează: “Armata e cu noi!”, “Noi suntem poporul!”, “Pe
cine apăraţi?”, “Jos Ceauşescu!”, “Jos dictatura!”, “Vrem libertate!”, “Vrem
mâncare la copii!”, “Vrem arestaţii!”, “Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”,
“Vrem alegeri libere!”, “Libertate!”, “Fără violenţă!”, “Români, veniţi cu
noi!”. În data de 22 decembrie 1989, studioul 5 al Televiziunii
emite mira cu Rapsodia lui George Enescu pe fundal. Ulterior, crezând că emit
în continuare, au difuzat genericul TVR şi „Deşteaptă-te, române!”, emisia
continuând de fapt din Studioul 4 la ora 12:51, când Ion Caramitru şi Mircea
Dinescu au anunţat victoria revoluţiei anticeauşiste.
miercuri, 19 decembrie 2012
PUNE-TI CREDINŢA LA LUCRU (2)
"ISUS i-a zis: Credinţa ta te-a mântuit" (Luca 17:19)
Armata
siriană a înconjurat cetatea Samariei, iar locuitorii ei murea de
foame. Trăind cu firmiturile de pâine pe care le aruncau oamenii peste
zid în fiecare zi, patru leproşi au înţeles rapid că sunt la ananghie.
Ei au spus: "La ce să şedem aici până vom muri?" (2 împăraţi 7:3). Aşa
că au intrat în cetate, pentru a descoperi că Dumnezeu făcuse o minune,
făcându-i pe sirieni să fugă de groază, lăsând în urma lor mâncare, apă
şi bogăţii. Ce învăţam noi de la aceşti patru leproşi? Când îţi pui
credinţa în acţiune, Dumnezeu va lucra pentru tine. Dar trebuie să te
ridici şi să spui: "Dacă tot o să mor, voi muri urmărind ceva,
construind ceva, având un scop". Dacă simţi că până numeri la zece eşti
la pământ, trebuie să te ridici şi să spui: "Nu voi muri, ci voi trăi şi
voi povesti lucrările Domnului" (Psalmul 118:17). Acest fel de credinţă
atrage atenţia lui Dumnezeu de fiecare dată. Când ajungi suficient de
disperat, nu-ţi pasă pe cine foloseşte Dumnezeu, vei fi dispus să
primeşti orice ajutor îţi scoate El în cale. Naaman leprosul, general de
cinci stele în armata siriană, s-a umilit şi a fost gata să asculte de o
fată care spăla vasele şi făcea paturile în casa lui. (Iar ea avea
soluţia de la Dumnezeu!) El a fost dispus să se scufunde de şapte ori în
cel mai murdar râu din zonă pentru a ieşi afară curat (2 Împăraţi
5:1-19). Credinţa spune: "Nu-mi pasă unde trebuie să merg, ce trebuie să
fac sau de cine trebuie să ascult, orice spune Dumnezeu să fac, voi
face".
Put Your Faith to Work (2) - by Bob GASS
'...Your faith has made you well.' Luke 17:19
Decembrie ...luna sarbatorilor
Ca în fiecare an începutul lunii decembrie coincide cu ziua noastră , a tuturor românilor de pretutindeni.Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României."Marea Unire"a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei noastre.Această zi măreață pentru noi toți a fost sărbătorită atât în Parohia noastră cât și în localitatea noastră.Începând cu orele 15.00 ,Părintele Lucian Dudaș a dat curs invitației domnului primar al urbei noastre,Victor Prodan ,de a participa la slujba de "Te-deum" împreună cu preoții din localitatea noastră și din satele aparținătoare.În cadrul acestei slujbe dumnezeiești a fost binecuvântat și arborat drapelul României.Ziua s-a terminat cu spectacolul de muzică populară la Căminul Cultural.
LA MULŢI ANI ROMÂNIA.
În Duminică a -XXXI-a după Pogorârea Spiritului Sfânt (2 decembrie a.c),la sfârșitul celebrării dumnezeieștii Liturghi a fost lansat , în biserica noastră, volumul de poezii intitulat "POEZII" scris Maria Nemeș, poet popolar din localitatea noastră.Prefața a fost făcută de d-nul prof.Iosif Titi Boantă iar cartea a fost prezentată de d-nul primconsilier Victor Poptămaș.Cartea cuprinde 60 de pagini .
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun, copiii grupului catehetic"Îngerașii" împreună cu d-na preoteasă Ramona-Elena Dudaș ,au demarat un proiect intitulat:"Gândește-te la cel de lângă tine".Proiectul a avut ca activitate strângerea de jucării,haine și dulciuri pentru copiii orfani de la centru de plasament "Sfântul Gheorghe " din localitatea Sâncraiu de Mureș. Copiii grupului catehetic însoțiți de Părintele Lucian ,d-na preoteasă Ramona-Elena Dudaș și de d-na Maria Ștefan au fost întâmpinați cu bucurie de către copiii din centru de plasament care au pregătit un program de colinde și poezii de crăciun,mulțumindu-ne în acest mod pentru darurile primite.Proiectul nu a luat sfârșit. Copiii grupului nostru ,profund impresionați , și-au luat angajamentul că se vor întoarce cât mai repede posibil.
LA MULŢI ANI ROMÂNIA.
În Duminică a -XXXI-a după Pogorârea Spiritului Sfânt (2 decembrie a.c),la sfârșitul celebrării dumnezeieștii Liturghi a fost lansat , în biserica noastră, volumul de poezii intitulat "POEZII" scris Maria Nemeș, poet popolar din localitatea noastră.Prefața a fost făcută de d-nul prof.Iosif Titi Boantă iar cartea a fost prezentată de d-nul primconsilier Victor Poptămaș.Cartea cuprinde 60 de pagini .
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun, copiii grupului catehetic"Îngerașii" împreună cu d-na preoteasă Ramona-Elena Dudaș ,au demarat un proiect intitulat:"Gândește-te la cel de lângă tine".Proiectul a avut ca activitate strângerea de jucării,haine și dulciuri pentru copiii orfani de la centru de plasament "Sfântul Gheorghe " din localitatea Sâncraiu de Mureș. Copiii grupului catehetic însoțiți de Părintele Lucian ,d-na preoteasă Ramona-Elena Dudaș și de d-na Maria Ștefan au fost întâmpinați cu bucurie de către copiii din centru de plasament care au pregătit un program de colinde și poezii de crăciun,mulțumindu-ne în acest mod pentru darurile primite.Proiectul nu a luat sfârșit. Copiii grupului nostru ,profund impresionați , și-au luat angajamentul că se vor întoarce cât mai repede posibil.
pr.Lucian Dudaş
miercuri, 14 noiembrie 2012
Moaştele Sfinţilor Apostoli la Ungheni
Luni 12.noiembrie.2012 , cu binecuvântarea Preafericiei Sale Cardinal Lucian Mureşan , au fost aduse de catre Părintele Protopop Canonic Dan.L.Fodor în biserica noastră Moaştele celor 12 Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru Isus Cristos şi moaştele Sfântului Evanghelist Marcu.Fiecare participant la aceasta înălţătoare seară s-a întors plin de emoţie şi evlavie , cu speranţă în suflet la casa sa , mulţumindu-i lui Dumnezeu şi sfinţilor Apostoli pentru toate harurile primite.
Mai multe poze aici:POZE CU EVENIMENTE DIN PAROHIE
joi, 1 noiembrie 2012
PUNE-TI CREDINŢA LA LUCRU (1) "ISUS i-a zis: Credinţa ta te-a mântuit" [Luca 17: 19]
Devenim atât de absorbiţi de ceea ce
vedem, simţim şi auzim, încât acţionăm prin simţurile noastre naturale
în loc să o facem prin cele spirituale.
"Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă" (1 Petru 1:5).
"Credinţa"
ta e cea care activează puterea lui Dumnezeu. înainte ca o piatră să
devină diamant, ea nu e decât carbon sub milioane de kilograme de
presiune. Biblia spune: "încercarea credinţei voastre ... să aibă ca
urmare lauda, slava şi cinstea" (v. 7). Necazul nu numai că pune o
presiune asupra credinţei, dar şi descoperă profunzimea ei. Nu ştii mare
lucru despre credinţă când facturile îţi sunt plătite, când trupul tău e
sănătos, când copiii tăi sunt cuminţi şi când căsnicia ta e intactă.
Dar când tot iadul se dezlănţuie şi tu te încrezi în Dumnezeu că El te
va scoate la liman, ştii că ai credinţă.
Uneori
noi credem că avem o stare spirituală mai bună decât este în realitate.
Dar adesea duşmanul nu şi-a încetat atacul, ci doar s-a mutat din zona
obişnuită în cea spirituală. El îţi atacă mintea, odihna, pacea,
emoţiile şi gândurile. Deci ce poţi face? Ridică scutul credinţei şi
opreşte săgeţile lui arzătoare, la sabia Duhului, care este Cuvântul lui
Dumnezeu şi foloseşte-o pentru a-l face să dea înapoi (Efeseni 6:17).
Pune-ţi credinţa la lucru. Spune: "A fost suficient" şi începe să iei
înapoi ceea ce ţi-a furat duşmanul.
Put Your Faith to Work (1) - by Bob GASS
'...Your faith has made you well.' Luke 17:19
marți, 30 octombrie 2012
Cardinalul Lucian Mureşan, membru de onoare al Academiei Române
În adunarea generală care a avut loc miercuri, Academia Română a
ales, prin vot secret, cinci noi membri titulari, patru membri de onoare
din ţară – printre care PF Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major
al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică – şi trei noi membri
de onoare din străinătate, aflăm dintr-un material al agenţiei Mediafax.
Conform forului cultural şi ştiinţific, noii membri titulari ai Academiei Române sunt Toma Constantin (secţia de ştiinţe biologice), Cernea M. Mihail (secţia de ştiinţe economice, juridice şi sociologie), Boboc Alexandru (secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie), Ţăranu Cornel (secţia de arte, arhitectură şi audiovizual), Păun Gheorghe (secţia de ştiinţa şi tehnologia informaţiei). Ca membri de onoare din ţară au fost aleşi Ioan Caproşu (secţia de ştiinţe istorice şi arheologie), Petre T. Frangopol (secţia de ştiinţe chimice), Mihai Şora (secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie), PF Cardinal Lucian Mureşan (secţia filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie). Cei trei membri onorifici din străinătate aleşi miercuri de plenul Academiei Române sunt: Theodor W Hansch, Mihail C. Roco şi Ştefan Hell.
Materialul de pe Mediafax oferă câteva detalii despre Cardinalul Lucian Mureşan: s-a născut pe 23 mai 1931, în Firiza, judeţul Satu-Mare (interbelic). După revoluţie şi reintrarea în legalitate a Bisericii Române Unite, pe 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop al Episcopiei de Maramureş, fiind în ordine cronologică al treilea Episcop al acestei Eparhii. PF Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a fost numit Cardinal de Papa Benedict al XVI-lea, în februarie 2012. Este cel de-al treilea cardinal român, după Iuliu Hossu şi Alexandru Todea.
Academia Română poate avea, prin lege şi prin statut, un număr maxim de 181 de membri titulari şi corespondenţi şi 135 de membri de onoare din care cel mult 40 din ţară. Numărul membrilor titulari nu poate depăşi numărul membrilor corespondenţi pe ansamblul Academiei Române. În prezent, Academia are 78 de membri titulari, 77 de membri corespondenţi (total 155), 32 de membri de onoare din ţară şi 88 de membri de onoare din străinătate (total 120). Noii membri ai Academiei sunt aleşi prin vot secret. Votul secret în secţiile academiei, prezidiul forului şi adunarea generală a instituţiei se face în mai multe tururi de scrutin. Propunerile secţiilor se înaintează biroului prezidiului Academiei Române, iar candidaturile validate de prezidiul academiei sunt supuse apoi Adunării Generale.
In Memoriam Card.Alexandru Todea
Banca Naţională a României a pus în circulaţie, începând de azi, 29 octombrie, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea celui de-al doilea cardinal al României, Alexandru Todea
Mai multe detalii :
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/moneda-aniversara-emisa-de-bnr-173385.html
luni, 29 octombrie 2012
Duminica a 24-a dupa Rusalii - Invierea fiicei lui Iair -
Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.(Lc 8:48).......Dar Isus, auzind, i-a răspuns lui Iair: Nu te teme; crede numai şi se va vindeca...(Lc.8:50)
Două minuni mari ne pune în faţă Sf. Evanghelie care s-a citit duminică
în bisericile noastre.
Isus este chemat în casa mai marelui sinagogii, Iair, a cărui fiică, de
12 ani, era pe moarte. Pe drum, mulţimea se îmbulzea în jurul lui
Iisus.O femeie, suferind de o boală grea, care “cheltuise cu doctorii toată
avuţia sa şi nici de la unul n-a putut să se vindece”, s-a apropiat de
Isus pe la spate şi “s-a atins de poala hainei Lui şi în aceeaşi clipă a
încetat curgerea sângelui ei”. Femeia ar fi dorit, desigur, ca atât
boala cât şi vindecarea ei să rămână necunoscute de oameni, dar Isus a
simţit că s-a săvârşit minunea şi a vrut să o vădească pentru a ne da
tuturora o frumoasă pildă de credinţă.
Lui Isus i-a fost milă de această durere
a lui Iair şi a pornit spre casa lui; pe drum însă, un servitor al lui
Iair veni în grabă spunând: “Nu mai osteni pe Domnul, copila ta a
murit”.
Fără îndoială, vestea era de natură să
zdrobească cu totul inima acestui părinte, dar îndurarea Domnului întrece
durerea. “Nu te teme -zice Isus – crede numai şi se va mântui”. Era o
zi a dragostei şi a minunilor.Să avem credinţă în Dumnezeu şi atunci vom reuşi să trecem peste multe alte greutăţi.
În această duminică de sfărşit de toamnă ,comunitatea noastră a avut marea plăcere de al avea în mijlocul nostru pe onoratul Părinte Canonic şi Protopop Alexandru Lobonţiu.Bunul Dumnezeu să ne binecuvinteze pe noi toţi să ne dea sănătate şi putere de a înţelege bine şi precum se cuvine" Legea Domnului"
luni, 15 octombrie 2012
ÎNTREGITORI DE NEAM ŞI PATRIE
Episcopul IULIU HOSSU, REGELE FERDINAND şi REGINA MARIA 1919, peronul garii din localitatea Gherla.
Păcat că scena nu s-a putut repeta pe data de 15 octombrie 1922 şi pe peronul gării din Alba Iulia...
De
fapt, adevărul istoric e foarte dureros şi foarte trist - motiv pentru
care Iuliu Maniu a refuzat categoric să participe la încoronare...
Din păcate, ardelenii greco-catolici începeau să intrezărească "reversul medaliei"...
În pofida prestigiului şi simpatiei imense de care se bucura episcopul (pe atunci) Iuliu Hossu în cercurile Casei Regale, interesele "religiei naţionale" sub puternicul ascendent al familiei Brătianu au prevalat şi chiar au pus la colţ meritele adevaraţilor corifei ai Unirii...
Dorin Sabău
miercuri, 10 octombrie 2012
marți, 9 octombrie 2012
Sărbătoare la Roma
Luni, 8 octombrie a.c., începând cu ora 18.00,a avut loc „luarea în posesie” a Bisericii Sfântul. Atanasie din Roma de către Preafericirea Sa Card. Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.Evenimentul propriu zis a avut loc în cadrul Vecerniei în data şi Biserica sus menţionată, situată în Via del Balduino, 149.Marţi, 9 octombrie, va avea loc redeschiderea Colegiului Român „Pio Romeno” după restaurare. Vor fi prezenţi Em. Sa Card. Leonardo Sandri şi PF Sa Lucian Mureşan.
pr.Lucian Dudaş
duminică, 23 septembrie 2012
Duminica a-I-a după Înălţarea Sfintei Cruci
Ev.Duminicii:
Lc. 5, 1-11. "Atunci Isus a zis lui Simon: "Nu te teme; de acum încolo vei fi
pescar de oameni." (vers.10). Pentru Biblia ebraică trimitere: 2
Sam.6.9:"David s-a temut de Domnul în ziua aceea şi a zis: "Cum să intre
chivotul Domnului la mine
duminică, 16 septembrie 2012
Mâine Începe Şcoala
Duminica de astăzi, cea de dupa Înalţarea Sfintei Cruci a fost una deosebită , deoarece o parte din răspunsurile la Sfânta liturghie au fost date de tinerii comunitaţii noastre . Ei s-au prezentat de diminiaţă ,asezându-se ordonat la uşa confesionalului,pregătind fiecare sufletul pentru noul an şcolar care v-a începe mâine.După terminarea celebrarii Sfintei Liturghii, pr.Lucian împreună cu toţi copii prezenţi s-au rugat Bunului Dumnezeu pentru spor la învăţătură si sănătate.
"Doamne Isuse Cristoase, îţi purtăm numele, ne numim creştin. La începutul acestui nou an şcolar, ne îndreptăm spre tine cu totii şi te rugăm: rămâi cu noi în acest an, mai ales în acele momente când ne va fi greu! Dăruieşte-le tuturor elevilor o inimă bună faţă de toţi cei cu care vor învăţa ori vor colabora în acest an, ochi treji şi urechi deschise, mâini gata să ofere ajutor şi acea iubire pe care ne-a învăţat-o Cristos Domnul nostru". Amin
Înălţarea Sfintei Cruci.
Creştin uniţi greco-catolici din Parohia Sfânta Treime din localitatea Ungheni , au sărbătorit în data de 14 septembrie a.c Înălţarea Sfintei Cruci.Această sărbătoare este foarte veche şi, după cum aflăm dintr-una din
predicile Sfântului Luca al Crimeei, se sărbătorea deja în secolul al
V-lea, şi a fost fixată atunci când, prin eforturile Sfintei Împărătese
Elena, a fost găsită Crucea Domnului.Această mare zi de sărbătoare este numită de Sfântul Ioan Gură de Aur
"semn sfânt al mântuirii noastre, ridicat în toate bisericile". "Aceasta
este doar o manifestare exterioară, existând şi o înălţare interioară a
Crucii, ce se petrece în inima noastră. Ea este desăvârşită atunci când
omul hotărăşte să se răstignească pe sine sau să se cureţe de patimi.
Potrivit Apostolului Pavel, sunt creştini cu adevărat numai cei care îşi
răstignesc trupul, omorând în felul acesta dorinţele şi patimile. "Când îti faci semnul Crucii gândeşte-te la tot ce s-a petretrecut pe
cruce şi stinge mânia şi toate celelalte patimi. Când îţi faci semnul
crucii umple-ţi fruntea cu multă îndrăznire, fă-ţi liber sufletul" Ep.martir Ioan Suciu.
Reuniunea Mariana -Parohia Ungheni
Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare, în ziua de 08 septembrie 2012 la
minunata sărbătoare a Nasterii Maicii Domnului, în Parohia
română unită din Ungheni, protopopiatul Târgu-Mureş, a avut loc întâlnirea membrilor „Reuniunii Mariane”.Au participat toţi membrii asociaţiei.In timpul întâlnirii Pr.Lucian Dudaş a subliniat rolul important pe care Preacurata Fecioara Maria îl are in viaţa noastră.Tema acestei întâlniri a fost ,,Sfânta Fecioară Maria – Drumul şi lupta”.A urmat mai apoi un program de rugăciune,recitarea Sfântului Rozar de catre toţi membrii asociaţiei .
Toţi cei care au participat la acestă întâlnire au plecat spre casele lor încărcaţi de haruri, bucurie şi putere în depărtarea tuturor obstacolelor cotidiene dar şi cu multe idei noi privind intensificarea activităţii “Reuniunii mariane” la nivel întregii parohii.
pr.Lucian Dudaş
Abonați-vă la:
Postări (Atom)














