ori este nespusă, deoarece la Sarbatoarea Naşterii Domnului creştinii de pretutindeni Îl simt şi Îl văd spiritual pe Cel ce a creat cerul şi pământul – Tatăl nostru care este în ceruri, cum vine iarăşi la oameni ca să-L dăruiască pe Unicul Său Fiu şi Acesta să rămână pururea cu noi. Pentru aceasta a luat firea noastră şi S-a făcut asemenea nouă, afară de păcat, ca noi cei pământeşti şi muritori să devenim cereşti şi nemuritori. De aceea troparele şi alcătuirile acestei sarbatori ne îndeamnă la cântare şi înălţare zicând:
ent gasiti in subsolul paginii de blog la"Poze cu Evenimente din Parohie"
de către creştini pe 25 decembrie după cel puţin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al-IV-lea în Vest şi începând cu cel de al-V-lea în Est.Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua , pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.
Cu ocazia Sfintei sarbatori a Nasterii Domnului,familia Preot Lucian si Ramona Dudas va ureaza un:” Craciun Fericit! “si un calduros”La Multi Ani!”
Bunul Dumnezeu sa ne binecuvinteze sufletele noastre........
meliagurile noastre,Bianca Tatar,ne-a incanta cu trei frumoase colinde traditionale de pe Valea Muresului.Seara s-a incheiat cu o colinda cantata de micuta Roxana Iagar,fiica Preotului Vasile Iagar(Iernut).La sfarsit toti cei prezenti au participap la o Agapa frateasca.Fie ca Nasterea Mantuitorului nostru Isus Cristos sa aduca in sufletele nostre Pacea si Bucuria divina.Mai multe imagini de la acest eveniment gasiti in josul pagini de Blog la sectiunea"POZE CU EVENIMENTE DIN PAROHIE"
Socot că pentru a vorbi despre "Biserica greco-catolică, Biserică martiră" persoana cea mai indicată ar fi fost vreunul dintre confraţii mei, supravieţuitor al temniţelor comuniste. Eu, în schimb, deşi preot al acestei Biserici martire, eu n-am fost arestat, n-am fost bătut, n-am fost batjocorit, n-am fost pus în lanţuri, n-am cunoscut celebra "celulă neagră" şi n-am fost expus exterminării la Ministerul de Interne, la Canal, Jilava, Piteşti, Aiud, Gherla, Sighet etc., cum au fost expuşi episcopi, sute de preoţi, călugări şi călugăriţe, intelectuali, învăţători şi învăţătoare, seminarişti, studenţi, ţărani, unde mulţi şi-au lăsat oasele. Voia Domnului a făcut să nu fiu nascut in acele timpuri tulburi pentru Romania.Am auzit ,cu toti,vorbindu-se de diferitele forme ale rezistenţei anticomuniste şi ne-am cutremurat de atâta eroism, dragoste de Ţară şi sacrificiu. Aceasta rezistenţă a avut loc nu numai în sânul Bisericii Unite Greco-Catolice. Episcopii romano-catolici, împreună cu mulţi preoţi şi credincioşi, atâţia intelectuali de seamă şi preoţi ortodocşi _ unii denunţaţi chiar de ierarhii lor _ şi reprezentanţi ai celorlalte confesiuni creştine, au scris în cartea rezistenţei creştine admirabile pagini de demnitate şi curaj. Trebuie totuşi să subliniez că Biserica Unită a fost singura in
stituţie care, în totalitatea ei, s-a văzut a fi obiectul celei mai implacabile represiuni. Tânăr Episcop de la Blaj, Ioan Suciu spune urmatoarele lucruri cu privire la ceea ce i se va intampla Bisericii Greco-catolice si implicit credinciosilor ei: "Iubiţi fii sufleteşti, a sosit ceasul eroismului creştin pe pământul românesc. Strămoşii îşi ridică spre voi privirile şi vă spun: Noi am ridicat prin sânge şi suferinţă o piatră a libertăţii naţionale; voi trebuie să ridicaţi acum catedrala conştiinţei şi libertăţii religioaseť. Providenţa ne oferă acest prilej unic de eroism, de sfinţenie, de mărturisire a convingerilor creştine. Să nu refuzăm lui Dumnezeu şi Patriei această glorie sfântă. După aproape două mii de ani ne-a ajuns şi nouă rândul... Să arătăm acum că nu suntem un popor de laşi, să ne împărtăşim acum din suferinţele Domnului Isus pentru a fi vrednici de învierea Sa... Datoriile misionare pe care ni le încredinţează Providenţa în acest ceas hotărâtor nu sunt acelea de a semna cu lumea o pace de compromis, ci acelea de a pregăti lumii o pace vrednică de Dumnezeu şi de oameni. În clipa aceasta ochii istoriei sunt aţintiţi asupra noastră".Iar marele martir al Bisericii noastre,card.Iuliu Hossu intr-o predica de a sa din toamna anului 1948 spunea credinciosilor greco-catolici din Oradea:”De dragul nimanui nu vom deveni tradatori.De dragul nimanui de pe acest pamant,noi nu vom parasi credinta Maicii noastre Roma[…]Si daca vi se va cere si viata,trebuie sa vi-o dati pentru credinta voastra.CREDINTA noastra este viata NOASTRA.......AMIN
Pr.Lucian Dudas
rh al Bisericii Ortodoxe Române,cel care blestemase armatele romane unioniste, facand ulterior penitenta pentru acest gest necugetat, s-au imbratisat in fata multimii adunate la Alba Iulia si au declarat intelegere frateasca.
re este statul naţional. O necesitate istorică – naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.
Taina mare a Naşterii, după trup, a Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, este din nou adusă de Biserică în faţa sufletelor creştinilor: începând cu ziua liturgică de 15 noiembrie, Tradiţia Orientală a instituit Postul Naşterii Domnului, rânduială ce va dura până în data de 24 decembrie, Ajunul Crăciunului.“Cristos se naşte, preamăriţi-L” – este chemarea Bisericii. Pentru a-i aduce laudă lui Dumnezeu aşa cum se cuvine, este nevoie de purificare, de eliberarea de ataşamentele lumeşti, de o reorientare a vieţii spre sacru, spre Dumnezeu.În Postul Crăciunului, programul liturgic pe tot cuprinsul Eparhiei va fi completat cu momente specifice acestei perioade a anului pastoral. Bisericile vor fi deschise pentru spovezi şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, vor fi organizate zile de reculegere, preoţii vor rosti cuvinte de învăţătură în care vor explica credincioşilor importanţa Naşterii Mântuitorului, Eveniment celebrat de întreaga Biserică în data de 25 decembrie.
Este cunoscut faptul că începutul Postului Crăciunului este şi momentul în care creştinii pot să cânte colinde de Crăciun. Cântul lor este asemenea vestirii îngerilor, cei ce au chemat păstorii spre Pruncul din Betleem, spunând: “Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Lc 2, 10-11) Aceeaşi chemare răsună şi azi prin versul colindelor păstrate cu sfinţenie şi transmise din generaţie în generaţie, de la moşii şi strămoşii noştri: “O, ce Veste minunată”, “Astăzi s-a născut Cristos”, “Ce-aţi văzut păstori” ş.a. Ele poartă semnul păcii, al bucuriei şi al speranţei în lumea invadată de frică, ură şi violenţă.
Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este cinstită în mod deosebit în perioada Postului Crăciunului, ea fiind cea care, în urmă cu peste 2000 de ani L-a oferit lumii pe Cristos; ea este şi azi călăuzitoarea fiecărui creştin pe calea postului. O devoţiune specifică acestui timp liturgic este meditarea Misterelor de Bucurie ale Sfântului Rozariu, devoţiune care invită, pe cel ce o practică, pe urmele paşilor Mariei: la sosirea Arhanghelului Binevestitor, la întâlnirea cu verişoara ei Elisabeta, la Bethleem unde a călătorit împreună cu Sfântul Iosif pentru a-L naşte pe Isus; şi apoi, în anii copilăriei lui Isus, aşa cum ne descriu primele capitole ale Evangheliei după Sfântul Evanghelist Luca.Biserica recomandă creştinilor să valorifice acest timp de har, să practice nu doar restricţiile alimentare obişnuite, ci şi o serie de măsuri spirituale de purificare, spovada fiind prima dintre acestea. Preoţii vor fi prezenţi un timp mai îndelungat în Biserici, ei pot fi chemaţi şi la domiciliu pentru a fi la dispoziţia tuturor celor dornici să se elibereze de povara păcatelor. O caracteristică a postului este iertarea – Biserica ne cheamă la iertare, deoarece iertarea este izvorul păcii. Iertarea este primul pas spre biruinţa dragostei în viaţa noastră şi în lume.Postul nu este un scop în sine, el este oferit credincioşilor ca instrument, ca sprijin pe drumul spiritual spre Sfânta Iesle a sufletelor, în care se va naşte Isus.
pr.Lucian Dudas
Postul Crăciunului, numit şi Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului, sau Advent, e o perioadă precedentă Craciunului şi care variază de la patru la şase săptămâni aproximativ, în funcţie de rit şi loc.Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, Postului Crăciunului este de asprime mijlocie, fiind un post al bucuriei. De aceea, pe lângă abţinerea de la mâncărurile „de dulce” şi alte renunţări (mortificări), Biserica propune un program liturgic în care un loc special îl ocupă colindele tradiţionale, misterele de bucurie ale Rozariului şi alte devoţiuni specifice acestei perioade.În organizarea actuală a liturgiei romane Adventul se plasează la începutul anului bisericesc; anul liturgic începe cu duminica I a adventului; e logic, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos.Însă acest mod de a calcula anul liturgic nu a fost întotdeauna în uz în Biserică. E sigur că primul ciclu liturgic avea ca dată de pornire comemorarea anuală a Paştelui. Si aceasta părea nimerit de vreme ce Paştele coincidea relativ în timp cu începutul anului civil (martie) şi se potrivea foarte bine cu anumite condiţii foarte răspândite în mediile creştine, şi anume, că în ziua de 25 martie, echinocţiul de primvară, Dumnezeu crease lumea, şi tot în această zi Maria îl zămislise pe Isus; şi tot în această zi Isus murise pe cruce. Un calendar mozarabic notează: Equinoxis verni et dies mundi primus, in qua die Dominus et conceptus est et passus est.
Sfântul Ambroziu declară fără echivoc: „Pascha vere anni principium primi mensis exordium”. Ca dovadă că la această dată începe anul liturgic, stă şi faptul că cel mai vechi lecţionar cunoscut cuprinde un ciclu de lecturi ce începe în noaptea de Paşti (cu Geneza) şi se sfârşeşte în sâmbăta sfântă a anului succesiv.
Dar dezbaterile cristologice impun o exprimare mai decisă şi pe plan liturgic a misterului Întrupării Cuvântului. Aşa se orânduieşte sărbătoarea Naşterii Domnului. Cu introducerea acestei sărbători şi datorită faptului că data Paştelui fluctua în continuu, precum şi faptul că multe biserici transferaseră sărbătoarea Bunei Vestiri în timpul Adventului (In Postul Mare era interzisă cu desăvârşire orice solemnitate), pe nesimţite începutul anului liturgic s-a transferat la timpul Crăciunului. Cărţile liturgice care ne-au rămas din secolul VI-VII ne indică începutul anului liturgic, unele în Vigilia Naşterii Domnului, altele chiar în ziua Naşterii Domnului.
Termenul latin «adventus» = venire, iniţial semnifica o perioadă de pregătire, nu atât pentru naşterea lui Isus, cât pentru a doua lui venire pe pământ, parousia. Textele celor mai vechi sacramentale dovedesc lămurit acest lucru; nu se explică astfel pericopele evanghelice despre sfârşitul lumii, judecata universală şi apelurile la pocăinţă ale lui Ioan Botezătorul. Cele mai vechi lecţionare intitulează aceste pericope: de adventum Domini, luându-se termenul adventus cu sensul de Naştere, Crăciun, şi se acreditează ideea că Adventul este în exclusivitate o pregătire pentru această solemnitate. Primele indicii ale Adventului le găsim în Orient de la începutul secolului V. Un veac mai târziu îşi face loc tendinţa de a pregăti sărbătoarea Crăciunului după modelul pregătirii Paştelui, astfel încât să fie un fel de a doua quadragesima. Iniţial adventul avea efect şase săptămâni. La Roma sfântul Grigore cel Mare l-a redus (546) la patru duminici, cu scopul de a-l cuprinde într-o singură lună, în decembrie. In celelalte biserici occidentale: Gallia, Spania, Irlanda, s-a păstrat perioada lungă şi începea la sfântul Martin (11 noiembrie), deoarece se numea quadragesima sfântului Martin. Această disciplină e în vigoare şi în prezent în biserica din Milano, în ritul ambrozian.Postul, care în Advent a fost iniţial o practică existentă în mănăstiri pentru zilele de luni, miercuri şi vineri a căpătat ulterior un caracter obligatoriu pentru toţi. Inocenţiu II scrie episcopului de Braga, Spania: ieiunium etiam apud nos in adventu Domini tenetur. Ulterior postul s-a redus numai la abstinenţă de la carne. Dar nici această abstinenţă nu s-a mai ţinut ulterior, astfel încât în secolul XIV unul din papi îi obligă pe clerici ca măcar ei să se abţină de la carne în Advent.Normele actuale pentru orânduirea anului liturgic caracterizează astfel perioada Adventului: „Perioada Adventului are o dublă caracteristică: e timp de pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni şi totodată este timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre aşteptarea celei de a doua veniri a lui Cristos de la sfârşitul timpurilor”.
Nu e timp de tristeţe, ci un timp de profundă dorinţă a venirii Mântuitorului şi de pregătire spirituală în vederea acestei veniri. Cum purificarea de păcat este cea mai bună pregătire spirituală e normal ca Adventul să aibă o nuanţă de pocăinţă, însă nu atât de pronunţată ca în Postul Mare. Cântecul de bucurie Aleluia, de pildă, nu se omite în Advent.Ca semn de pocăinţă, culoarea veşmintelor liturgice în Advent e violetă; odinioară în unele biserici se folosea culoarea neagră iar imaginile se acopereau ca în timpul Patimii. În duminica a-III-a, Gaudete , se poate folosi culoarea roză.Instrucţiunea „Eucharisticum mysterium”, dată la 25 mai1967 de Congregaţia Riturilor, îi invită pe credincioşi să participe des, dacă e posibil în fiecare zi, chiar în zilele de lucru la Sfânta Liturghie, în special în Postul Mare şi Advent.
Zilele dintre 17 şi 24 decembrie sunt orânduite pentru o pregătire mai directă a Naşterii Domnului şi au un regim liturgic special. Se recomandă pentru Advent omilia, se bazează pe o foarte veche tradiţie în trecutul Bisericii. O predică atribuită sfântului Cezar din Arles (+543) notează: „Hoc tempus non immerito Domini Domini adventus nominatur, nec sine causa Ss. Patres adventum Domini celebrare coeperunt et sermones de iis diebus ad populum habuerunt ut se unusquisque fidelis praepararet et emundaret, quo digne Dei ac Domini sui nativitatem celebrare valeret”.
pr.LucianDudas
c nouă.
