Marturi istorice.....

Ion C.Bratianu:
"Trebuie sa stiti ca chiar descoperirea noastra nationala ne-a venit de dincolo,de peste Carpati,prin acei romani,care au fost trimisi la Roma,unde au invatat sa fie romani".(Discurs in Parlamentul Romaniei la 4 decembrie 1881)

Botezul Domnului-Epifania-

Pentru că la iudei era interzisă ieşirea la propovăduire înainte de 30 de ani, Mântuitorul a locuit în cetatea Nazaret, ascultând de părinţii Săi pământeşti şi ajutându-L pe Dreptul Iosif la tâmplărie. După ce acesta a murit, Iisus a lucrat singur în lemn, câştigand existenţa Sa şi a Maicii Lui, pentru a da tuturor pilda spre a munci si a nu petrece în lenevire.Împlinindu-se vremea dumnezeieştii Lui arătări, a venit El la Ioan să fie botezat cu apă. Sfântul Ioan Botezătorul boteza în râul Iordanului cu apă, spre a arăta că aşa cum apa curăţă trupul, aşa se curăţă de păcate şi sufletul celui ce se pocăia. Acesta primise înştiintare cum să Îl recunoască pe Mântuitorul: “Deasupra Căruia vei vedea Spiritul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este cel care botează cu Spirit Sfânt.”

Mântuitorul a venit la Iordan pentru a primii botezul de la Ioan, dar nu pentru că era necurat sau pentru că avea vreun păcat, căci El Se născuse din Preacurata Maica Fecioară şi era Izvorul a toată viaţa, curăţia şi sfinţenia. El a venit acolo ca să dea pildă, dar şi ca să sfinţească firea apelor şi ca să ne pregătească nouă scăldătoarea Sfântului Botez.Ioan L-a recunoscut şi a zis: “Eu am trebuiţă şă fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” , iar Mântuitorul spune: “Lasă acum, că aşa se cade nouă a împlini toată dreptatea.”După ce a ieşit din râu, cerurile s-au deschis şi o Lumină de sus a strălucit în chip de fulger şi S-a pogorât peste Isus Spiritul lui Dumnezeu, în chip de porumbel. Acest fapt fusese preînchipuit în vremea lui Noe, că precum o porumbiţă a vestit micşorarea apelor, acum era vestită micşorarea păcatului prin porumbel. Această artătare a ales-o Spiritul Sfânt pentru că porumbelul este o pasăre curată, blândă, iubitoare de oameni, care la loc necurat nu stă. Tot astfel, Spiritul Sfânt este izvorul iubirii de oameni, al curăţiei, iar de cel ce se tăvăleşte în mocirla păcatului fuge, la loc necurat nu stă.

Coborându-Se Spiritul Sfânt peste Isus, s-a auzit glas din cer: “Acesta este Fiul Meu preaiubit, întru Care am binevoit.” Aceluia se cuvinea marire şi stăpânirea, în vecii vecilor! Amin.

Acum, cand roata timpului a mai tesut inca un an, va dorim sa va bucurati alaturi de cei dragi, de minunea vietii asteptand clipele viitorului!Binecuvantatrea Domnului sa se coboare peste noi cu al Sau Dar si cu asa Iubire de oameni.AMIN
LA MULTI ANI !!!!!!!!
Cu drag va ureaza Fam.Preot Lucian & Ramona Dudas

Sfantul Craciun

Astăzi sarbatorim „venirea lui Dumnezeu la oameni”, căci a venit în lume Fiul şi Cuvântul Tatălui, ca pe noi cei căzuţi şi întunecaţi să ne readucă la Sine şi lepădând pe omul cel vechi, în cel nou să ne îmbrăcăm.Bucuria acestei sărbători este nespusă, deoarece la Sarbatoarea Naşterii Domnului creştinii de pretutindeni Îl simt şi Îl văd spiritual pe Cel ce a creat cerul şi pământul – Tatăl nostru care este în ceruri, cum vine iarăşi la oameni ca să-L dăruiască pe Unicul Său Fiu şi Acesta să rămână pururea cu noi. Pentru aceasta a luat firea noastră şi S-a făcut asemenea nouă, afară de păcat, ca noi cei pământeşti şi muritori să devenim cereşti şi nemuritori. De aceea troparele şi alcătuirile acestei sarbatori ne îndeamnă la cântare şi înălţare zicând:
„Cristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul"
Si Parohia noastra s-a imbracat astazi in straie de sarbatoare sfanta,au venit cu mic cu mare la Sfanta Liturghie pentru ai aduce fiecare dintre noi daruri ,pruncului Sfant,nascut pentru a noastra mantuire.Dupa celebrarea Liturgica,copii parohiei noastre impreuna cu corul "Ingerasii" au pus in scena ,cu ajutorul d-nei preotese Ramona Dudas,acest frumos eveniment intimplat in urma cu aproape doua mii si ceva de ani.La sfarsit,cu toti ne-am bucurat de prezenta lui Mos Craciun in mijlocul nostru,aducandu-ne daruri fiecaruia dintre noi.Il rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne ocroteasca pasii vietii noastre si in anul ce urmeaza daruindu-ne sanatate si bucurie sfanta.
Laudat sa fie Pruncul Sfant si Sfanta Lui Maicuta.(Poze mai multe de la acest eveniment gasiti in subsolul paginii de blog la"Poze cu Evenimente din Parohie"
pr.Lucian Dudas

Nasterea Domnului

Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi caldura sufletească.Crăciunul sau Naşterea Domnului este o sărbătoare crestina celebrată la25 decembrie(în calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (in calendarul Iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sarbatori domnesti (sarbatori împărăteşti) aleBisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Pasti şi deRusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul sec al-XX-lea. Crăciunul devine şi o sărbătoare mare, celebrată de către creştini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Mos Craciun".Crăciunul a început să fie serbat de către creştini pe 25 decembrie după cel puţin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al-IV-lea în Vest şi începând cu cel de al-V-lea în Est.Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua , pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.
Pr.Lucian Dudas

Craciun fericit tuturor crestinilor.............

Cu ocazia Sfintei sarbatori a Nasterii Domnului,familia Preot Lucian si Ramona Dudas va ureaza un:” Craciun Fericit! “si un calduros”La Multi Ani!”

Bunul Dumnezeu sa ne binecuvinteze sufletele noastre........

Seara Spirituala in Parohia noastra

Aseara,17 decembrie 2009,in parohia noastra a avut loc o seara spirituala la care a participat pe langa Parintele Lucian Dudas,parohul locului,Preot Vicar Ioan Farcas,Preot Daniel Campean,Preot Darius Crisan,Preot Vasile Iagar si Preot Canonic Dan.L.Fodor.In aceasta seara spirituala corul Parohiei "Sfanta Treime"Ungheni impreuna cu corul de copii din parohia noastra"Ingerasii" ,a adus frumoasa veste a Nasterii Mantuitorului nostru Isus Cristos celor prezenti.Tot in cadrul acestei binecuvantate seri,tanara speranta a muzicii populare de pe meliagurile noastre,Bianca Tatar,ne-a incanta cu trei frumoase colinde traditionale de pe Valea Muresului.Seara s-a incheiat cu o colinda cantata de micuta Roxana Iagar,fiica Preotului Vasile Iagar(Iernut).La sfarsit toti cei prezenti au participap la o Agapa frateasca.Fie ca Nasterea Mantuitorului nostru Isus Cristos sa aduca in sufletele nostre Pacea si Bucuria divina.Mai multe imagini de la acest eveniment gasiti in josul pagini de Blog la sectiunea"POZE CU EVENIMENTE DIN PAROHIE"
d-na preuteasa Ramona-Elena Dudas

2-3 decembrie 1948-Biserica Greco-Catolica,Biserica Martira

Socot că pentru a vorbi despre "Biserica greco-catolică, Biserică martiră" persoana cea mai indicată ar fi fost vreunul dintre confraţii mei, supravieţuitor al temniţelor comuniste. Eu, în schimb, deşi preot al acestei Biserici martire, eu n-am fost arestat, n-am fost bătut, n-am fost batjocorit, n-am fost pus în lanţuri, n-am cunoscut celebra "celulă neagră" şi n-am fost expus exterminării la Ministerul de Interne, la Canal, Jilava, Piteşti, Aiud, Gherla, Sighet etc., cum au fost expuşi episcopi, sute de preoţi, călugări şi călugăriţe, intelectuali, învăţători şi învăţătoare, seminarişti, studenţi, ţărani, unde mulţi şi-au lăsat oasele. Voia Domnului a făcut să nu fiu nascut in acele timpuri tulburi pentru Romania.Am auzit ,cu toti,vorbindu-se de diferitele forme ale rezistenţei anticomuniste şi ne-am cutremurat de atâta eroism, dragoste de Ţară şi sacrificiu. Aceasta rezistenţă a avut loc nu numai în sânul Bisericii Unite Greco-Catolice. Episcopii romano-catolici, împreună cu mulţi preoţi şi credincioşi, atâţia intelectuali de seamă şi preoţi ortodocşi _ unii denunţaţi chiar de ierarhii lor _ şi reprezentanţi ai celorlalte confesiuni creştine, au scris în cartea rezistenţei creştine admirabile pagini de demnitate şi curaj. Trebuie totuşi să subliniez că Biserica Unită a fost singura instituţie care, în totalitatea ei, s-a văzut a fi obiectul celei mai implacabile represiuni. Tânăr Episcop de la Blaj, Ioan Suciu spune urmatoarele lucruri cu privire la ceea ce i se va intampla Bisericii Greco-catolice si implicit credinciosilor ei: "Iubiţi fii sufleteşti, a sosit ceasul eroismului creştin pe pământul românesc. Strămoşii îşi ridică spre voi privirile şi vă spun: Noi am ridicat prin sânge şi suferinţă o piatră a libertăţii naţionale; voi trebuie să ridicaţi acum catedrala conştiinţei şi libertăţii religioaseť. Providenţa ne oferă acest prilej unic de eroism, de sfinţenie, de mărturisire a convingerilor creştine. Să nu refuzăm lui Dumnezeu şi Patriei această glorie sfântă. După aproape două mii de ani ne-a ajuns şi nouă rândul... Să arătăm acum că nu suntem un popor de laşi, să ne împărtăşim acum din suferinţele Domnului Isus pentru a fi vrednici de învierea Sa... Datoriile misionare pe care ni le încredinţează Providenţa în acest ceas hotărâtor nu sunt acelea de a semna cu lumea o pace de compromis, ci acelea de a pregăti lumii o pace vrednică de Dumnezeu şi de oameni. În clipa aceasta ochii istoriei sunt aţintiţi asupra noastră".Iar marele martir al Bisericii noastre,card.Iuliu Hossu intr-o predica de a sa din toamna anului 1948 spunea credinciosilor greco-catolici din Oradea:”De dragul nimanui nu vom deveni tradatori.De dragul nimanui de pe acest pamant,noi nu vom parasi credinta Maicii noastre Roma[…]Si daca vi se va cere si viata,trebuie sa vi-o dati pentru credinta voastra.CREDINTA noastra este viata NOASTRA.......AMIN

Pr.Lucian Dudas

Rolul Bisericii Greco-catolice la Marea Unire

Anul 1918 reprezinta în istoria poporului român anul triumfului idealului national, anul încununarii victorioase a lungului sir de lupte si sacrificii umane si materiale pentru faurirea statului national unitar. La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunarii Nationale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România, a fost aclamat de o impresionanta adunare populara.Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.La 1 Decembrie 1918, actul unirii Transilvaniei cu patria mama a fost citit de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, viitor cardinal, asistat de episcopul ortodox de Caransebes, Miron Cristea, viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,cel care blestemase armatele romane unioniste, facand ulterior penitenta pentru acest gest necugetat, s-au imbratisat in fata multimii adunate la Alba Iulia si au declarat intelegere frateasca.
Dupa unirea Transilvaniei cu România, Biserica Greco-Catolica a devenit unul din cultele insemnate din tara. De altfel, conform recensamântului din anul 1930, credinciosii greco-catolici reprezentau 9,8 % din populatia tarii. Din aceste motive, având in vedere si rolul jucat in istorie de aceasta biserica, Constitutia României din anul 1923 stipula ca "Biserica Ortodoxa Româna este biserica dominanta, iar cea Greco-Catolica are intâietate fata de celelalte culte", ambele fiind declarate biserici nationale. Statutul juridic al Bisericii Greco-Catolice si relatiile sale cu statul român au fost mai bine precizate prin Concordatul dintre Vatican si România (1927-1929). Documentul prevedea existenta in România a trei rituri catolice: grec, latin si armean. Pentru ritul grec se stipula urmatoarea structura organizatorica: o mitropolie la Blaj, cu patru dieceze sufragane: Oradea, Lugoj, Cluj-Gherla si Maramures. Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci rolul ferm al Bisericii Romane Unite cu Roma Greco-catolica si actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională care este statul naţional. O necesitate istorică – naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.
pr.Lucian Dudas

Renasterea nationala

In sec. XVIII si la inceputul sec. XIX au avut loc uriase transformari economice si sociale, structurile feudale erau profund erodate, incepusera sa apara primele intreprinderi de tip capitalist si, in acelasi timp, produsele romanesti intrau, putin cite putin, in circuitul oriental. Ideea nationala, ca pretutindeni in Europa, avea sa devina visul inaltator al intelectualitatii si elementul de baza in planurile de viitor, facute de politicieni. Unirea unei parti a clerului din Transilvania,numita si recapitularea, cu biserica catolica (greco-catolicii), intre anii 1699-1701, a jucat un rol important in emanciparea romanilor transilvaneni. Lupta lor pentru drepturi egale cu alte grupuri etnice (cu toate ca romanii detineau peste 60% din populatia principatului, ei erau inca considerati "tolerati" in propria lor tara), a fost pornita de episcopul greco-catolic Inocentiu Micu-Klein si continuata de grupul de intelectuali uniti din cadrul miscarii "Scoala Ardeleana": Gheorghe Sincai, Petru Maior, Samuel Micu, Ion Budai Deleanu. Acesti carturari au dovedit latinitatea limbii romane si a poporului roman, ba chiar mai mult faptul ca ei au avut o existenta neintrerupta ca populatie autohtona. In virtutea acestei mosteniri, ei au pretins drepturi egale cu celelalte natiuni din Transilvania - ungurii, secuii si sasii. Revendicarile romanilor din Transilvania au fost supuse atentiei Curtii din Viena, intr-o lunga petitie, numita Supplex Libellus Valachorum (1791), care insa n-a primit nici un raspuns.

Maxime cu talc...........:)

Stiinta fara religie este schioapa,Religia fara stiinta este oarba....."Albert Einstein(1879-1955)

Postul Craciunului in Biserica Orientala

• Începând cu ziua liturgică de 15 noiembrie, Biserica Greco-Catolica şi Biserica Ortodoxa intră în Postul Crăciunului

Taina mare a Naşterii, după trup, a Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, este din nou adusă de Biserică în faţa sufletelor creştinilor: începând cu ziua liturgică de 15 noiembrie, Tradiţia Orientală a instituit Postul Naşterii Domnului, rânduială ce va dura până în data de 24 decembrie, Ajunul Crăciunului.“Cristos se naşte, preamăriţi-L” – este chemarea Bisericii. Pentru a-i aduce laudă lui Dumnezeu aşa cum se cuvine, este nevoie de purificare, de eliberarea de ataşamentele lumeşti, de o reorientare a vieţii spre sacru, spre Dumnezeu.În Postul Crăciunului, programul liturgic pe tot cuprinsul Eparhiei va fi completat cu momente specifice acestei perioade a anului pastoral. Bisericile vor fi deschise pentru spovezi şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, vor fi organizate zile de reculegere, preoţii vor rosti cuvinte de învăţătură în care vor explica credincioşilor importanţa Naşterii Mântuitorului, Eveniment celebrat de întreaga Biserică în data de 25 decembrie.

• Din seara de 14 noiembrie, în fiecare casă se-aud colindători. Ei vestesc lumii bucuria, că se naşte Cristos, Domnul şi Mântuitorul omenirii

Este cunoscut faptul că începutul Postului Crăciunului este şi momentul în care creştinii pot să cânte colinde de Crăciun. Cântul lor este asemenea vestirii îngerilor, cei ce au chemat păstorii spre Pruncul din Betleem, spunând: “Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Lc 2, 10-11) Aceeaşi chemare răsună şi azi prin versul colindelor păstrate cu sfinţenie şi transmise din generaţie în generaţie, de la moşii şi strămoşii noştri: “O, ce Veste minunată”, “Astăzi s-a născut Cristos”, “Ce-aţi văzut păstori” ş.a. Ele poartă semnul păcii, al bucuriei şi al speranţei în lumea invadată de frică, ură şi violenţă.

• Postul Crăciunului este războiul sfânt al creştinilor, prin post şi rugăciune ei se îmbracă în lumină şi luminează întunericul păcatului

Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este cinstită în mod deosebit în perioada Postului Crăciunului, ea fiind cea care, în urmă cu peste 2000 de ani L-a oferit lumii pe Cristos; ea este şi azi călăuzitoarea fiecărui creştin pe calea postului. O devoţiune specifică acestui timp liturgic este meditarea Misterelor de Bucurie ale Sfântului Rozariu, devoţiune care invită, pe cel ce o practică, pe urmele paşilor Mariei: la sosirea Arhanghelului Binevestitor, la întâlnirea cu verişoara ei Elisabeta, la Bethleem unde a călătorit împreună cu Sfântul Iosif pentru a-L naşte pe Isus; şi apoi, în anii copilăriei lui Isus, aşa cum ne descriu primele capitole ale Evangheliei după Sfântul Evanghelist Luca.Biserica recomandă creştinilor să valorifice acest timp de har, să practice nu doar restricţiile alimentare obişnuite, ci şi o serie de măsuri spirituale de purificare, spovada fiind prima dintre acestea. Preoţii vor fi prezenţi un timp mai îndelungat în Biserici, ei pot fi chemaţi şi la domiciliu pentru a fi la dispoziţia tuturor celor dornici să se elibereze de povara păcatelor. O caracteristică a postului este iertarea – Biserica ne cheamă la iertare, deoarece iertarea este izvorul păcii. Iertarea este primul pas spre biruinţa dragostei în viaţa noastră şi în lume.Postul nu este un scop în sine, el este oferit credincioşilor ca instrument, ca sprijin pe drumul spiritual spre Sfânta Iesle a sufletelor, în care se va naşte Isus.

pr.Lucian Dudas

Postul Craciunului in Biserica Latina

Postul Crăciunului, numit şi Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului, sau Advent, e o perioadă precedentă Craciunului şi care variază de la patru la şase săptămâni aproximativ, în funcţie de rit şi loc.Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, Postului Crăciunului este de asprime mijlocie, fiind un post al bucuriei. De aceea, pe lângă abţinerea de la mâncărurile „de dulce” şi alte renunţări (mortificări), Biserica propune un program liturgic în care un loc special îl ocupă colindele tradiţionale, misterele de bucurie ale Rozariului şi alte devoţiuni specifice acestei perioade.În organizarea actuală a liturgiei romane Adventul se plasează la începutul anului bisericesc; anul liturgic începe cu duminica I a adventului; e logic, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos.Însă acest mod de a calcula anul liturgic nu a fost întotdeauna în uz în Biserică. E sigur că primul ciclu liturgic avea ca dată de pornire comemorarea anuală a Paştelui. Si aceasta părea nimerit de vreme ce Paştele coincidea relativ în timp cu începutul anului civil (martie) şi se potrivea foarte bine cu anumite condiţii foarte răspândite în mediile creştine, şi anume, că în ziua de 25 martie, echinocţiul de primvară, Dumnezeu crease lumea, şi tot în această zi Maria îl zămislise pe Isus; şi tot în această zi Isus murise pe cruce. Un calendar mozarabic notează: Equinoxis verni et dies mundi primus, in qua die Dominus et conceptus est et passus est.

Sfântul Ambroziu declară fără echivoc: „Pascha vere anni principium primi mensis exordium”. Ca dovadă că la această dată începe anul liturgic, stă şi faptul că cel mai vechi lecţionar cunoscut cuprinde un ciclu de lecturi ce începe în noaptea de Paşti (cu Geneza) şi se sfârşeşte în sâmbăta sfântă a anului succesiv.

Dar dezbaterile cristologice impun o exprimare mai decisă şi pe plan liturgic a misterului Întrupării Cuvântului. Aşa se orânduieşte sărbătoarea Naşterii Domnului. Cu introducerea acestei sărbători şi datorită faptului că data Paştelui fluctua în continuu, precum şi faptul că multe biserici transferaseră sărbătoarea Bunei Vestiri în timpul Adventului (In Postul Mare era interzisă cu desăvârşire orice solemnitate), pe nesimţite începutul anului liturgic s-a transferat la timpul Crăciunului. Cărţile liturgice care ne-au rămas din secolul VI-VII ne indică începutul anului liturgic, unele în Vigilia Naşterii Domnului, altele chiar în ziua Naşterii Domnului.

Termenul latin «adventus» = venire, iniţial semnifica o perioadă de pregătire, nu atât pentru naşterea lui Isus, cât pentru a doua lui venire pe pământ, parousia. Textele celor mai vechi sacramentale dovedesc lămurit acest lucru; nu se explică astfel pericopele evanghelice despre sfârşitul lumii, judecata universală şi apelurile la pocăinţă ale lui Ioan Botezătorul. Cele mai vechi lecţionare intitulează aceste pericope: de adventum Domini, luându-se termenul adventus cu sensul de Naştere, Crăciun, şi se acreditează ideea că Adventul este în exclusivitate o pregătire pentru această solemnitate. Primele indicii ale Adventului le găsim în Orient de la începutul secolului V. Un veac mai târziu îşi face loc tendinţa de a pregăti sărbătoarea Crăciunului după modelul pregătirii Paştelui, astfel încât să fie un fel de a doua quadragesima. Iniţial adventul avea efect şase săptămâni. La Roma sfântul Grigore cel Mare l-a redus (546) la patru duminici, cu scopul de a-l cuprinde într-o singură lună, în decembrie. In celelalte biserici occidentale: Gallia, Spania, Irlanda, s-a păstrat perioada lungă şi începea la sfântul Martin (11 noiembrie), deoarece se numea quadragesima sfântului Martin. Această disciplină e în vigoare şi în prezent în biserica din Milano, în ritul ambrozian.Postul, care în Advent a fost iniţial o practică existentă în mănăstiri pentru zilele de luni, miercuri şi vineri a căpătat ulterior un caracter obligatoriu pentru toţi. Inocenţiu II scrie episcopului de Braga, Spania: ieiunium etiam apud nos in adventu Domini tenetur. Ulterior postul s-a redus numai la abstinenţă de la carne. Dar nici această abstinenţă nu s-a mai ţinut ulterior, astfel încât în secolul XIV unul din papi îi obligă pe clerici ca măcar ei să se abţină de la carne în Advent.Normele actuale pentru orânduirea anului liturgic caracterizează astfel perioada Adventului: „Perioada Adventului are o dublă caracteristică: e timp de pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni şi totodată este timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre aşteptarea celei de a doua veniri a lui Cristos de la sfârşitul timpurilor”.

Nu e timp de tristeţe, ci un timp de profundă dorinţă a venirii Mântuitorului şi de pregătire spirituală în vederea acestei veniri. Cum purificarea de păcat este cea mai bună pregătire spirituală e normal ca Adventul să aibă o nuanţă de pocăinţă, însă nu atât de pronunţată ca în Postul Mare. Cântecul de bucurie Aleluia, de pildă, nu se omite în Advent.Ca semn de pocăinţă, culoarea veşmintelor liturgice în Advent e violetă; odinioară în unele biserici se folosea culoarea neagră iar imaginile se acopereau ca în timpul Patimii. În duminica a-III-a, Gaudete , se poate folosi culoarea roză.Instrucţiunea „Eucharisticum mysterium”, dată la 25 mai1967 de Congregaţia Riturilor, îi invită pe credincioşi să participe des, dacă e posibil în fiecare zi, chiar în zilele de lucru la Sfânta Liturghie, în special în Postul Mare şi Advent.

Zilele dintre 17 şi 24 decembrie sunt orânduite pentru o pregătire mai directă a Naşterii Domnului şi au un regim liturgic special. Se recomandă pentru Advent omilia, se bazează pe o foarte veche tradiţie în trecutul Bisericii. O predică atribuită sfântului Cezar din Arles (+543) notează: „Hoc tempus non immerito Domini Domini adventus nominatur, nec sine causa Ss. Patres adventum Domini celebrare coeperunt et sermones de iis diebus ad populum habuerunt ut se unusquisque fidelis praepararet et emundaret, quo digne Dei ac Domini sui nativitatem celebrare valeret”.

pr.LucianDudas

Maxime cu talc........:)

Nimeni nu este atat de nebun sa aleaga razboiul in locul pacii! In timp de pace copiii isi ingroapa parintii, iar in timp de razboi, parintii pe copii. (Observatie a lui Cresus, raportata de Herodot - Istorii)

Maxime cu talc.......:)

A fi fericit inseamna IUBIRE,asa ca a fi fericit inseamna SUFERINTA

Petrecere cu ocazia intrarii in Postul Craciunului

Astazi 14 noiembrie.2009,cu ocazia intrarii in Postul Craciunului,la casa parohiala greco-catolica din localitatea Ungheni,a avut loc o mica petrecere.Copii Parohiei "Sfanta Treime"au servit traditionalele "gogosi",au dansat si s-au jucat impreuna.Nu au uitat sa-I multumeasca Bunului Dumnezeu pentru aceasta frumoasa zi.Mai multe poze de la acest frumos eveniment gasiti la subsolul paginii de blog la sectiunea"poze cu evenimente din parohie",dati click stanga ,si veti putea vizualiza toate pozele si cele doua filmulete.
d-na preoteasa Ramona-Elena Dudas