vineri, 17 mai 2013
marți, 7 mai 2013
Christus resurrexit!
sâmbătă, 4 mai 2013
Sărbătoarea Învierii Domnului Cristos
Dorința Mântuitorului de a sărbători ultimul Paște cu ucenicii Săi, unul cu totul neobișnuit pentru Sfinții. Apostoli, reiese din cuvintele Mântuitorului: "Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patimă Mea. Căci zic vouă că de acum nu-L vom mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în împărăția lui Dumnezeu". în mod miraculos observăm că acest Paște al Crucii, care anticipează suferința și moartea Mântuitorului lsus, se va desăvârși în înviere, ca trecere în viață veșnică .Învierea Domnului nostru lsus Cristos este pentru Biserica dreptmatiroare crestină greco-catolică, pastratoarea Testamentului Cristoitic și a canoanelor apostolice, o scara pe care crestinii pot urca spre lumea vieții vesnice.
CRISTOS A ÎNVIAT
vineri, 3 mai 2013
Vinerea Mare
Vinerea sfântă e ziua cea mare de doliu pentru Biserică; dies amaritudinis (sfântul Ambroziu), qua merito osculum deponimus
(Tertullian), zi aliturgică prin execelenţă, atât în Orient cât şi în
Occident. In Spania, la începutul secolului VII, acest caracter
aliturgic mergea până acolo încât, în această zi, bisericile erau ţinute
închise, fără a se celebra vreo comemorare a morţii Domnului. In schimb
liturghia comună era suplinită în Vinerea Sfântă de recitarea în
particular a întregii psaltiri. Aşa făcea, încă în secolul XIII-XIV,
papa împreună cu anturajul său; obiceiul fusese introdus de călugării
de la Montecassino, care în această zi recitau psalmii cu picioarele
goale. La Roma s-a fixat din secolul V ca staţiune pentru Vinerea Mare
bazilica Sfintei Cruci numită şi sancta Ierusalem.
“Sfinte, mântuitoare și înfricoșate, numește Biserica Patimile Domnului. Sfinte, pentru ca Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinților, Sfințenia însași; mântuitoare, pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoșate,
pentru că nu poate fi ceva mai cutremurător, mai înfricoșat decît
ocara, rușinea și batjocura pe care făptura le-a aruncat asupra
Făcătorului și Dătătorului de bine, Care pe toate le-a răbdat până la
moarte, rugîndu-Se pentru călăii Săi. Însăși făptura neînsuflețită se cutremură și se revoltă în fața acestei nemaipomenite fărădelegi.
Sfânta și Marea Joi : Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea
"Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea..."
(Luca 22,19)
Sfânta și Marea Joi este o zi foarte importantă în istoria mântuirii, Biserica rememorează în această zi: spălarea picioarelor apostolilor de catre Cristos, Cina Domnească la care s-a instituitTaina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), rugăciunea din gradina Ghețimani și prinderea Domnului de catre cei ce voiau să-l ucida.
(Luca 22,19)
Sfânta și Marea Joi este o zi foarte importantă în istoria mântuirii, Biserica rememorează în această zi: spălarea picioarelor apostolilor de catre Cristos, Cina Domnească la care s-a instituitTaina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), rugăciunea din gradina Ghețimani și prinderea Domnului de catre cei ce voiau să-l ucida.
Pr Protopop Sabău Liviu a trecut la Domnul
În prima zi a Săptămânii Mari, în Lunea Sfântă, Părintele Protopop
Greco-Catolic și Canonic Onorar Sabău Liviu Maximilian a fost chemat de
Tatăl să slujească la Altarul Ceresc.În așteptarea învierii celei de obște, sfințitul părinte se odihnește în cimitirul Bisericii de Piatră unde a fost depus.
Bunul Dumnezeu să vă odihnească în Pacea Lui cea Sfânta.
Bunul Dumnezeu să vă odihnească în Pacea Lui cea Sfânta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)