Vinerea Mare

Vinerea sfântă e ziua cea mare de doliu pentru Biserică; dies amaritudinis (sfântul Ambroziu), qua merito osculum deponimus (Tertullian), zi aliturgică prin execelenţă, atât în Orient cât şi în Occident. In Spania, la începutul secolului VII, acest caracter aliturgic mergea până acolo încât, în această zi, bisericile erau ţinute închise, fără a se celebra vreo comemorare a morţii Domnului. In schimb liturghia comună era suplinită în Vinerea Sfântă de recitarea în particular a întregii psaltiri. Aşa făcea, încă în secolul XIII-XIV, papa împreună cu anturajul său; obiceiul fusese introdus de călugării de la Montecassino, care în această zi recitau psalmii cu picioarele goale. La Roma s-a fixat din secolul V ca staţiune pentru Vinerea Mare bazilica Sfintei Cruci numită şi sancta Ierusalem. “Sfinte, mântuitoare și înfricoșate, numește Biserica Pa­timile Domnului. Sfinte, pentru ca Cel ce le-a răbdat este Sfân­tul Sfinților, Sfințenia însași; mântuitoare, pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din ro­bia păcatului; înfricoșate, pentru că nu poate fi ceva mai cutre­murător, mai înfricoșat decît ocara, rușinea și batjocura pe care făptura le-a aruncat asupra Făcătorului și Dătătorului de bine, Care pe toate le-a răbdat până la moarte, rugîndu-Se pentru călăii Săi. Însăși făptura neînsuflețită se cutremură și se revoltă în fața acestei nemaipomenite fărădelegi.