Cristos a înviat!

Cristos a înviat!

Învierea Domnului, sărbătorită astăzi cu bucurie negrăită de întreaga creştinătate, a încununat viaţa pământească a Mântuitorului nostru Isus Cristos cu biruinţa asupra morţii, „duşmanul cel din urmă” (I Cor 15, 26) şi cel mai înfricoşător al omului. După 33 de ani petrecuţi pe pământ împreună cu oamenii, ale căror păcate şi dureri le-a luat asupra Sa, Mântuitorul primeşte de bună voie moartea cea mai ruşinoasă şi chinuitoare pentru a-i elibera pe oameni şi de cel din urmă duşman al lor, care este moartea.Prin învierea Sa, Mântuitorul a eliberat pe oameni atât de moartea sufletească, cât şi de moartea trupească. Totuşi, noi nu ne dăm seama cu adevărat şi nu trăim eliberarea de moarte, decât în măsura în care ne unim cu Mântuitorul Cristos, prin rugăciune şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui, prin care devenim treptat una cu El, adică buni ca şi El, iertători ca şi El, iubitori de semeni ca şi El.

Până nu devenim una cu Cristos, moartea mai lucrează încă în noi sub diferite forme: încercări, neputinţe, boli, sufleteşti şi trupeşti, insuccese, lipsă de curaj în lupta cu greutăţile vieţii etc., toate acestea fiind consecinţe ale păcatului. Dar şi învierea este prezentă în viaţa noastră de fiecare dată când ne rugăm cu credinţă şi cu smerenie, când postim, când participăm cu evlavie la Sf. Liturghie şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, când facem bine semenilor noştri. În toate aceste acte de credinţă este prezent Mântuitorul Cristos cu darul Învierii Sale care ne înnoieşte viaţa, ne dă „viaţă din belşug”. „Eu am venit ca (lumea) să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug”, zice Domnul (Ioan 10, 10). Aceasta înseamnă că omul credincios nu-şi pierde niciodată curajul în lupta cu ispitele şi greutăţile de zi cu zi, nici nădejdea că în cele din urmă va birui, cu ajutorul lui Dumnezeu. „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), ne încurajează Mântuitorul, în orice dificultate ne-am afla. Şi tot El ne încredinţează că „toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9, 23). Din păcate, noi toţi avem puţină credinţă, dar să nu ne descurajăm, ci să strigăm ca şi tatăl copilului cu duh mut din Evanghelie: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (Marcu 9, 24)!

 

„Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Spirit să fie cu voi toţi”!

Cristos a înviat!