1 Decembrie este Ziua Naţională a României,
adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de
vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba
Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000
de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat
o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din
Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi
Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul
creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor
acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi
Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).
Poporul român a stiut atunci sa
valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată în
urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi
Austro-Ungar.
Asa cum sublinia si istoricul Florin
Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai
sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea
unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui
guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni
române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile
conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici,
pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul
dorit. [...]
Marea Unire nu a fost rezultatul
participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai
Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi
destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris
formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria
Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor
Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel
că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să
intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]
Nu o victorie militară a stat la
temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da
armătura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.[...]
O necesitate istoricã - naţiunea
trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică
decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă,
şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste
toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu