
Diaconul Alexandru, originar din Mediaş, a absolvit seminarul teologic Arhieparhial din Blaj în anul 2000. În prezent este student al Universității Pontificale „Teresianum” din Roma, specializându-se în Teologie Spirituală.
Tânărul Roberto Mircea Luchini este originar din Orăştie, iar Vlad Antonio Mureşan, originar din localitatea Ungheni-Mureș. Amândoi au urmat cursurile Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, departamentul Teologie Pastorală Blaj, timp de 2 ani. Din toamna acestui an, sunt studenţi la Roma; Roberto urmează cursurile Universităţii Pontificale „Urbaniana”, iar Vlad Antonio ale universităţii Pontificale „Angelicum”.
În cadrul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Claudiu Lucian Pop a vorbit despre importanța sărbătorii „Intrarea în templu a Maicii Domnului”
„Avem bucuria ca sărbătorind Intrarea Maicii Domnului în Templu, să introducem cu bucurie, doi lectori în Biserica, un diacon care devine preot; să ne gândim la vocația noastră fiindcă sărbătoarea de astăzi vorbește despre noi. Așa cum Maica Domnului intră în Templu şi acolo este introdusă în misterele tainei lui Dumnezeu, așa este şi pentru noi, suntem aici pentru a intra în misterele tainei lui Dumnezeu în acest templu. Fiecare avem viaţa noastră, calea noastră, familia noastră felul nostru de a ne simți legați de Dumnezeu dar toți împreună suntem parte a Bisericii, a familiei lui Dumnezeu şi atunci avem această bucurie şi o simțim că este şi bucuria noastră, fiindcă deși este o diferență mare între un diacon care devine preot şi între tineri studenți care devin lectori, în fond este același mister, un pas în plus în casa lui Dumnezeu. Fiecare dinte noi suntem chemați să gândim felul în care vocația noastră prinde contur”, a spus P.S. Claudiu.




La final, rvs. pr. rector Gabriel Buboi a mulțumit celor prezenți și Preasfințitului Claudiu, evidențiind bucuria Bisericii și a comunității Colegiului.
După sfânta liturghie Părintele Alexandru a acordat binecuvântări fiecărui participant.
by Pio Romeno | Nov 21, 2017
Un comentariu:
Mulțumesc pentru tot Dr. Ellen! După ce te-am contactat pentru a mă ajuta să nu mai divorțez de soțul meu, soțul meu a încetat să mai depună acte de divorț și lucrurile stau mult mai bine. După cum ai spus, tot procesul de divorț a fost anulat, femeia rea care a creat probleme în căsnicia mea a părăsit soțul meu și acum suntem foarte fericiți împreună. Împărtășesc această experiență de viață cu oricine se confruntă cu provocări similare în relația lor, căsătorie sau orice altă problemă. , o puteți contacta pe Dr Ellen pe WhatsApp +2349074881619
Ea este competentă în următoarele vrăji:
* vrăji de dragoste
* vrăji de căsătorie
* vrăji de bani
* vrăji de frumusețe
* Vrăji de noroc
* Vrăji de atracție sexuală
* Vrăji de vindecare a SIDA
* Vrăji de loterie
* Blestemele elimină imediat vrăjile
* Vrăji de protecție
* Vrăji de loterie
* Vrăji norocoase
* Vraja de fertilitate
* Inel de telekineză 💍
E-mail: ellenspellcaster@gmail.com
Whatsapp +2349074881619
Trimiteți un comentariu