Umblă o glumă pe Facebook: „Pilat a întrebat: ‘Pe cine eliberez?’ Iar poporul a strigat: ‘Pe Baraba, hoțul!’ Au trecut 2000 de ani și poporul continuă să aleagă hoți.” Lăsând gluma la o parte, tragedia realității este nu atât că România este condusă de un guvern corupt, ci că este o țară coruptă.
Alegerile din România ar putea fi un studiu de caz pentru creștini. Înregistrările care au apărut pe internet, în care preoți ortodocți în funcții înalte le spun oamenilor să voteze cu acel candidat care este ortodox (V. Ponta), iar preoților le cer ca duminică, pe 16 noiembrie, după slujbă să se pună în fruntea enoriașilor, pe care să îi conducă de mână până în cabina de vot, toate aceste incidente mă duc cu gândul la condamnarea lui Isus.La acel eveniment au participat „preoții cei mai de seamă, fruntașii și norodul”, strânși de Pilat, care nu Îl găsise vinovat pe Iisus de „niciunul din lucrurile de care-L pârâți”. În capitolul 23 din Evanghelia după Luca scrie: „Iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte. Eu deci, după ce voi pune să-L bată, îi voi da drumul”. Pilat avea de gând să se folosească de Praznicul Paștelui, pentru că avea obiceiul ca în această zi să elibereze un deținut.
Pilat știa ce doreau preoții cei mai de seamă, dar se baza că pus între a alege între Isus și Baraba, un bărbat ce fusese condamnat pentru omor, poporul îl va alege pe Isus fără probleme. Nu degeaba Baraba fusese ales de Pilat ca și contra-candidat pentru Iisus. Și cu toate astea, „Ei au strigat cu toții într-un glas: ‘La moarte cu Omul acesta și sloboade-ne pe Baraba!”. De trei ori a încercat Pilat să raționeze cu oamenii din mulțime, „Dar ei strigau în gura mare și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și ale preoților celor mai de seamă au biruit”.
Aș vrea să ne oprim cu paralela dintre cele două situații la a observa cum 2000 de ani mai târziu se pun în practică aceleași strategii de manipulare a enoriașilor, și să nu mergem mai departe la a trage o paralelă între cei doi candidați și cele două personaje istorice! Iar mai important de notat este că se pun în practică aceleași strategii, cel mai probabil cu același rezultat. Dacă acesta va fi cazul, nu am putea decât să observăm că în ciuda istoriei și a tuturor consecințelor negative experimentate în propria viață, la nivel de mentalitate a societății nu am evoluat deloc. Dreptul nostru de a alege liber valorează tot 2 lei și suntem la fel de influențabili de către figurile autoritare (în special, cele sfinte) ale comunității în care trăim, cum au fost evreii acum 2000 de ani.
Suntem săraci, slabi și corupți și nu știm care năpastă a venit peste noi prima. Știm că o corupție generalizată are „darul” de a sărăci o societate, dar suntem noi săraci pentru că suntem corupți, sau mai întâi am fost săraci și slabi și ne-am corupt pentru o sticlă cu ulei? Dar și mai important, cine este de vină, vânzătorul de corupție sau cumpărătorul? Acestea nu sunt întrebări retorice, ci sunt esențiale pentru un popor care spune că își dorește reformă. Aici intervine veșnica problemă: de unde începe reforma, de la cap sau de la coadă?
Am văzut în istorie ce înseamnă pentru o țară un președinte reformator și conform opiniei publice, și noi, românii, ne dorim unul. Însă, în democrație treaba merge cum că reformatorul trebuie mai întâi pus în funcție de către popor, trebuie sprijinit în acțiuni de o majoritate a sistemului și trebuie sancționat în spațiul public când greșește, ceea ce care pare să funcționeze, dacă ne luăm după ultimele zile.
Ce vor face românii? Nu este destul să fim acei necorupți, neimplicați, care urmăresc jocurile de pe margine, iar la sfârșit îl plâng pe candidatul care pare să fi fost mai bun, dar care nu a reușit să îi convingă. Iisus le-a spus femeilor care „se tânguiau după El”: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri” (Luca 23:28). Înțeleg așteptarea ca un candidat să ne convingă și să își distrugă oponentul în turnirul care se cheamă dezbatere sau confruntare politică, însă ce facem dacă nu ne convinge? Nu vom face nimic?
Aș crede că știm mai bine de atât, pentru că neștiința ne doare la buzunar. Pasiunile obsedante care se nasc pentru candidați în timpul campaniilor electorale nu au justificare dacă ne gândim la ce fac în cei 5 ani care urmează alegerilor. Însă cu toții ar trebui să obsedăm pasional asupra viitorului nostru și al copiilor noștri, pentru asta are sens să investim energie și să ne implicăm cu libertatea pe care încă o avem. Nu trebuie și nu are sens să fim soldați pentru vreunul dintre candidați, dar trebui să fim soldații reformei pe care vrem să o vedem. Dacă „împărăția noastră nu este din această lume”, nu înseamnă în niciun caz că trebuie să fim nepăsători față de lumea aceasta și să nu facem binele pe care îl putem face, chiar dintr-o poziție lipsită de semnificație în societate. Binele e acolo unde îl creăm.
.JPG)
.JPG)
