duminică, 22 mai 2011

20 ani de la „întoarcerea acasă” a Catedralei Sfânta Treime din Blaj


9 Mai 1991 a fost o zi de o însemnătate cu totul deosebită pentru Biserica Blajului: comunitatea greco-catolică blăjeană a decis să înfăptuiască repararea unei nedreptăţi istorice ce se perpetua încă şi la peste un an de la Revoluţie – Catedrala Sfânta Treime din Blaj, ctitorită de episcopul Inochențiu Micu Klein și sfințită de succesorul său pe scaunul episcopal al Blajului, Petru Pavel Aron, era încă în posesia Bisericii Ortodoxe şi interzisă slujirii greco-catolicilor, adică proprietarilor de drept.

După 20 de ani, joi, 19 mai 2011, a fost evocată tensiunea şi frământarea acestei zile şi ale celor ce i-au urmat într-o serie de manifestări omagiale organizate în Catedrala blăjeană de către Parohia Blaj I Catedrală, sub patronajul Mitropoliei Blajului. La invitația părintelui protopop Ioan Fărcaș, inițiator al evenimentului, au ținut să răspundă prin participare în primul rând protagoniștii acelor zile din 1991, atât clerici – pe atunci, mare parte erau studenti ai Institutului teologic blăjean-, dar și numeroși laici, deopotrivă dornici să retrăiască din emoțiile și entuziasmul „ieșirii la lumină” a Bisericii Blajului.

Astfel, începând cu ora 10, Preafericirea Sa Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, și Mitropolit al Blajului a prezidat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat la Masa Sf. Altar de câteva zeci de preoți și protopopi, aprope toți fiind absolvenți primelor două promoții ale Institutului Teologic din Blaj și implicit participanți la evenimentele din 19 mai 1991.In continuare, la mormântul de la temelia grandiosului iconostas al Catedralei blăjene, a fost celebrat un parastas de pomenire a Eminenței Sale Alexandru Cardinal Todea, omul providențial al începuturilor ieșirii la lumină a Bisericii noastre,după care, prin intermediul Pr. Ioan Fărcaș, cei prezenți au urat Preafericirii Sale Lucian „Intru multi ani, Stapâne!”, care a fost cadorisit și cu un buchet de flori și de rugăciuni la apropiata împlinire a frumoasei și venerabilei vârste de 80 de aniIn continuare s-a derulat un alt moment mult așteptat: în Aula Mare a Institutului Teologic, au fost prezentată o proiectie video cu cele mai importante momente ale acelor zile din mai si iunie 1991, zile in care parcă s-au întâlnit și împletit ardoarea rugăciunii și a iubirii lui Dumnezeu cu răbufnirea dorului prea mult oprimat pentru dreptate și libertate. Montajul video a fost realizat de către dl. Terzi Constantin, cel care, prezent fiind la evenimentele din 1991, le-a filmat și le-a grupat într-un material video de aproape două ore. .

miercuri, 11 mai 2011

IPS George Guţiu a trecut la cele veşnice

Cristos a înviat!

imagineCu tristeţe şi durere în suflet, dar şi cu încrederea în mila şi iubirea lui Dumnezeu, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla anunţă că în ziua de 8 mai 2011, Duminica a III-a după Paşti, la orele 23.30, Părintele nostru Arhiepiscopul ad personam George GUŢIU, în vârstă de 87 de ani, şi-a încheiat călătoria pământească, îndreptându-se spre împărăţia Tatălui Ceresc.

Decesul a survenit la Clinica Medicală I din Cluj-Napoca, în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii, consecinţă a mai multor afecţiuni ce l-au marcat în ultima perioadă a vieţii, după ce vreme îndelungată a purtat în trup semnele suferinţelor celor aproape 14 ani de detenţie în închisorile comuniste.

Trupul Înalt Preasfinţitului George, Episcop de Cluj-Gherla între anii 1990-2002, va fi depus în Catedrala episcopală “Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu şi prinos de rugăciune şi recunoştinţă.

Sfânta Liturghie şi slujba Înmormântării vor avea loc joi, 12 mai 2011, la orele 11.00, în Catedrala episcopală “Schimbarea la Faţă”, fiind oficiate de către Preafericitul Lucian MUREŞAN, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică, împreună cu un sobor de arhierei şi preoţi.În aceste zile de doliu, clerul, persoanele consacrate şi credincioşii Bisericii noastre sunt chemaţi să înalţe rugăciuni pentru odihna sufletului Părintelui nostru Arhiereu George, pentru ca el să fie primit în comuniunea slujitorilor la Altarul Ceresc, alături de martirii şi mărturisitorii Bisericii Greco-Catolice.Pilda sa de credinţă şi fidelitate faţă de Biserica Catolică şi urmaşul Sfântului Petru, Sfântul Părinte Papa, ne sunt fiecăruia dintre noi temelie de trăire spirituală şi îndemn pentru slujirea Bisericii cu mai mult zel apostolic.Dumnezeu, Părintele îndurărilor şi Izvorâtorul Vieţii, să îi facă parte cu aleşii Săi în bucuria Învierii lui Cristos.

Odihna veşnică dă-i-o lui, Doamne!

marți, 3 mai 2011

Război silenţios între ierarhii sârbi în legătură cu vizita papei în Serbia


Cel mai înfocat suporter al vizitei papei Benedict al XVI – lea în Serbia, conform analiştilor, este Patriarhul Serbiei, kir Irineu.Dar nu lipsesc nici acele voci care nu sunt de acord cu ecumenismul şi cu vizita papei Benedict în Serbia.Analiştii sunt de acord că vizita papei este importantă pentru Serbia, dar semnalează că decizia finală nu va fi luată cu uşurinţă.Merită să semnalăm că în mai, în timpul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Serbiei, acesta va trebui să răspundă la această mare întrebare legată de vizită, chestiune care a provocat pentru o lungă perioadă de timp un război silenţios între episcopi.Ar urma ca Papa Benedict să primească invitaţia de a vizita Serbia, în 2013, cu ocazia împlinirii a 1700 de ani de la Edictul de la Milan.Un secret cunoscut de toată lumea este faptul că Biserica Serbiei nu are o poziţie unitară, dacă papa să viziteze Serbia, lucru ce se va vădi în cadrul şedinţei Sfântului Sinod, dacă vor există în final reacţii.Ierarhii care par să fie împotriva vizitei papei la Niş sunt Episcopul Efrem de Banjaluka, Nicanor de Banat, Nicolae de Dambrobosnia şi Vasilie de Svorniki şi Tuzla.Pentru dialogul cu Biserica romano-catolică sunt patriarhul Serbiei, kir Irineu, Episcopul de Bacica Irineu şi fostul episcop de Herţegovina, Athanasie.Cu toate acestea, analiştii sârbi spun că este dificil pentru Sfântul Sinod al Bisericii Serbiei să hotărască în legătură cu vizita din moment ce există disensiuni.

Desigur că există şi din aceia care sunt împotriva vizitei papei şi unul dintre ei este Biserica Ortodoxă Rusă”, a semnalat în acest sens un analist sârb.

Santo subito


Peste un milion de persoane au participat la beatificarea din ziua de Duminca, din Roma, înregistrându-se astfel un nou record. Când Papa Benedict al XVI-lea a citit formula beatificării o uriaşă serie de aplauze a început din Piaţa San Pietro, trecând prin Via della Conciliazione şi străzile lăturalnice până la Circus Maximus – unde mii de persoane au urmărit celebrarea prin transmisiune video.

“Stabilim ca venerabilul servitor al lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, Papă, să fie numit de acum încolo Fericit iar sărbătoarea sa să fie celebrată în locurile şi după regulile stabilite de legea (bisericească), în fiecare an la 22 octombrie”, a citit el în latină. Un portret cu Karol Wojtyla zâmbind, după o fotografie din 1995, a fost descoperit în acel moment, atârnând din balconul central al Bazilicii San Pietro. Pelerinii, foarte mulţi din Polonia, nu şi-au putut reţine lacrimile. Călugăriţa Marie Simon-Pierre din Franţa, a cărei inexplicabilă vindecare de boala Parkinson a făcut posibilă încheierea procesului de beatificare, alături de sr. Tobiana, călugăriţa poloneză care l-a asistat pe medicul Papei Ioan Paul al II-lea, au purtat în procesiune o relicvă a lui Karol Wojtyla, cu sângele său. Forţele de securitate au deschis accesul în Piaţa San Pietro la 2AM, cu câteva ore înainte de ora anunţată iniţial, 5.30AM, dat fiind numărul mare de pelerini.

Şi puterea lumească a fost prezentă la eveniment: 62 de delegaţii conduse de şefi de state sau de guvern, precum şi familii regale, pe lângă alte oficialităţi ce au reprezentat diverse ţări. Din partea Italiei au fost preşedintele Giorgio Napolitano şi premierul Silvio Berlusconi; din partea Poloniei a fost preşedintele Bronislaw Komorowski; iar Jose Manuel Durao a reprezentat Comisia Europeană. Israelul a fost reprezentat de Yossi Peled, un membru al Knesset, salvat în timpul holocaustului de o familie catolică belgiană. Înainte de celebrare Peled remarca faptul că evenimentul este “în mod aparte semnificativ”. Papa Ioan Paul al II-lea, spunea el, “s-a născut într-o perioadă în care se respira într-o atmosferă de anti-semitism aprobat public”, dar el “s-a opus şi i-a provocat pe cei care doreau să robească rasa umană”. Din Mexic a venit preşedintele Felipe Calderon iar din Honduras a venit Porfirio Lobo. Cinci case regale au fost prezente: din Spania, Belgia, Luxembourg, Liechtenstein şi Marea Britanie. SUA a fost reprezentată de ambasadorul pe lângă Sfântul Scaun; din Cuba a venit Caridad Diego Bello, şeful Biroului pentru Probleme Religioase din Comitetul Central al Partidului; iar din Franţa premierul Francois Fillon. Aproximativ 2.300 de jurnalişti au fost prezenţi şi 1.300 de canale de televiziune.


duminică, 24 aprilie 2011

Prima Sfanta Impartasanie



Cinci băieţi şi doua fete din parohia Sfânta Treime din localitatea Ungheni au primit duminică, 24 aprilie, Prima Sfântă Împărtăşanie. Evenimentul a avut loc în atmosfera de bucurie a persoanelor prezente şi, cu siguranţă, a celor care au aşteptat cu viu interes acest moment. Cu mare emoţie, părinţii, bunicii, naşii şi prietenii celor mici s-au unit în cânt şi în rugăciune în jurul pr. Lucian Dudas, care a prezidat celebrarea. De pregătirea tinerelor vlăstare ale comunităţii pentru această primă întâlnire cu Isus în Sfânta Împărtăşanie s-a ocupat d-na preoteasa Ramona Dudas.

În predica ţinută cu această ocazie părintele Lucian, a spus: “Importanţa acestei zile este legată de faptul că aceşti copii îl primesc pentru prima dată în trupul şi sufletul lor, în fiinţa lor, pe Isus sub chipul pâinii şi al vinului, pe Isus care ni s-a dăruit pe cruce şi a înviat”. La sfarsitul celebrarii a avut loc si un program artistico-religios la care a participat o parte din copii grupului catehetic "Ingerasii".

"Iepurasul" i-a rasplatit cu dulciuri pentru stradania lor.

Cristos a Inviat !!!

d-na preoteasa Ramona Dudas

Invierea Domnului

Prea iubiți frați și surori întru Domnul,

Cristos a înviat!

Vă cer iertare de la toți și Dumnezeu să ne ierte pe toți pentru Prea Sfânta Sa Înviere cea de a treia zi!Căci Cristos, Dumnezeul nostru, a călcat/a biruit cu moartea Sa moartea tuturora, moartea ca una dintre consecințele devastatoare ale păcatului și ne-a dăruit tuturor viață dumnezeiască.
Dar nu la modul inconștient ci cu totul conștient.Pentru că, prin Botez și prin toate Tainele și slujbele Bisericii, El a sădit și sădește în noi viața Sa cea veșnică, harul Său preadumnezeiesc, care ne umple pe noi de bucurie, de pace, de fericire dumnezeiască.Acesta e motivul pentru care ne-am curățit simțirile și adâncul ființei noastre cu post, rugăciune, priveghere, nevoință, citiri teologice și spirituale, spovedire a păcatelor și împărtășire cu Viața lumii, cu Cristos euharistic în acest Post Mare: pentru ca să ne umplem din destul de lumina Învierii Sale.
Dumnezeu e cu noi și nimeni împotriva noastră!La mulți ani și multă împlinire dumnezeiască în această bucurie a Învierii!
Și sărbătoarea Învierii Domnului ține până la Înălțarea Domnului și nu doar în ziua de Paști și două zile după.

Bucuria Învierii Lui să ne inunde pe toți și să ne facă să ne îmbrățișăm unii pe alții, dacă nu cu brațele, cel puțin cu mâinile minții și ale inimii noastre, în rugăciunea către Prea Sfânta Treime, către Tatăl, către Fiul și către Sfântul Spirit, Dumnezeul nostru, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Vinerea Mare





Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conotaţiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se întâmplă în această zi: se numeşte Vinerea Paştilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paştelui; Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit şi a fost răstignit Isus Cristos; Vinerea Seacă, pentru că cei mai mulţi români au obiceiul de a posti post negru. Adică nu mănâncă şi nu beau nimic toată ziua. Mai este numită Vinerea Mare pentru că este ultima vineri din Săptămâna Mare.În Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. Patimile Mântuitorului impun, de asemenea, o serie de slujbe speciale, deosebit de impresionante. Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii“ care vorbesc despre Pătimirile Domnului), Ceasurile împărăteşti (de vineri dimineaţa), Vecernia (în timpul căreia se face şi „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) şi Pavecerniţa. Este o zi aliturgică în bisericile greco-catolice, o zi în care, în respectul faţă de Patimile Domnului, nu se oficiază Sfânta Liturghie. Slujbele încep cu Ceasurile împărăteşti, care se citesc doar în ajunurile marilor sărbători (Crăciun, Bobotează etc.). După Ceasurile împărăteşti se face Vecernia zilei următoare, în timpul căreia, într-un anumit moment, numit Stihoavnă, se scoate Sfântul Aer sau Sfântul Epitaf - o bucată de pânză pe care este zugrăvită coborârea în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf, aşezat pe o masă în mijlocul bisericii, în faţa crucii, stă înconjurat de lumânări şi cu Evanghelia deasupra.
Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutăţile păcatului lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor şi lepădarea lui Petru, răutatea şi viclenia cărturarilor şi fariseilor, laşitatea şi nedreptatea lui Ponţiu Pilat, violenţa soldaţilor, rătăcirea şi nerecunoştinţa mulţimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit şi nepăsarea sau indiferenţa multora cărora Iisus le-a făcut mult bine.

Prohodul Domnului

Înspre seară, după spovedirea credincioşilor - doar cazurile speciale se pot spovedi in Vinerea Mare: bolnavii, femeile însărcinate etc. -, se oficiază Denia Sâmbetei celei Mari. După Psalmii Utreniei, soborul de preoţi iese în mijlocul bisericii, în faţa Sfântului Epitaf. Se oficiază Prohodul Domnului, poate cea mai gravă, solemnă şi patetică slujbă a Bisericii noastre. Credincioşii, cu lumânări în mâini, ascultă cum preotul citeşte câteva stihuri în care este vorba despre moartea Mântuitorului, despre pogorârea Sa în iad şi în care se anunţă Învierea.

La sfârşitul acestei Denii, preoţii iau Sfântul Epitaf şi, urmaţi de credincioşi, înconjoară de trei ori biserica, cu lumânări aprinse în mâini. După aceasta, se intră iarăşi în biserică. În timp ce preoţii ţin ridicat Epitaful la intrarea în biserică, credincioşii trec pe sub el, atingându-l cu mâna. La sfârşitul slujbei, se mai oficiază două cântări şi se citeşte o Evanghelie, după care credincioşii se retrag, cu lumânările în mâini, către case.
pr.Lucian Dudas

joi, 14 aprilie 2011

Comunicatul Arhiepiscopului Major: PS Ioan Șișeștean a trecut la Domnul


Cu durere în suflet, dar cu încrederea învierii dată de Cel Căruia i-a slujit ca Episcop, anunțăm că Preasfinția Sa Ioan Șișeștean, Episcop Eparhial de Maramureș, la împlinirea pelerinajului său pământesc, întărit de primirea Sfintelor Taine, a trecut la Domnul în seara zilei de marți, 12 aprilie curent.

Defunctul Episcop s-a născut la 11 iunie 1936 în comuna Șișești, ca mezin al unei familii cu opt copii. După terminarea școlii primare din satul natal, urmează cursurile Liceului teoretic “Gheorghe Șincai” din Baia Mare, iar după terminarea studiilor de teologie în clandestinitate este hirotonit în secret la 16 martie 1972 de către Episcopul Dr. Ioan Dragomir. La 20 iulie 1994 este numit Episcop fiind mai apoi hirotonit şi înscăunat ca Episcop Eparhial al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș la 11 septembrie 1994, în Baia Mare.Trupul neînsufleţit al Preasfinției Sale va fi depus azi, 13 aprilie, începând cu ora 18.00, în biserica ”Sfânta Maria” din Baia Mare, b-dul Unirii nr. 11 A.Oficiile funerare vor avea loc sâmbătă, 16 aprilie 2011, în aceeași biserică, prin celebrarea Sfintei Liturghii la ora 10.30, urmată de slujba înmormântării.

Încredințăm sufletul Episcopului nostru Veșnicului Arhiereu Cristos, de la care implorăm în rugăciune lumina vieții veșnice.

Requiescant in pace!

† LUCIAN

Arhiepiscop Major

duminică, 27 martie 2011

Uniţi în rugăciune


Sambata 26 martie 2011 , in Parohia "Sfanta Treime " din localitatea Ungheni a avut loc slujba Vecerniei urmata de un parastas dupa cei trecuti la cele sfinte din parohia noastra.
La acest moment comemorativ important pentru întreaga noastra comunitate au participat pe langa credinciosii parohiei noastre un sobor format din 7 preoti, in frunte cu Pr.Can.Protopot Dan L. Fodor.La sfarsitul celebrarilor ,Pr.Can.Protopot Dan L. Fodor in cuvantul sau de invatatura a subliniat rolul de mijlocitoare al Sfintei Feciore Maria in viata nostra si in drumul spiritual pe care il parcugem in Postul Mare.
Seara de rugaciune s-a incheiat cu o agapa frateasca la care au participat toti cei prezenti.


Mai multe poze de la acest eveniment aici: POZE CU EVENIMENTE DIN PAROHIE

d-na preoteasa Ramona-Elena Dudas

miercuri, 23 martie 2011

Tributo ai Cavalieri Templari

Va rog sa dati click pe imagine iar mai apoi pe cuvantul WATCH ON YOU TUBE.......este un video-clip frumos INTERESANT.

vineri, 18 martie 2011

Catolicii sunt tot mai multi in lume

"Cu noi este Dumnezeu,
Intelegeti, neamuri, si va plecati
Caci cu noi este Dumnezeu.
Auziti pana la marginile pamantului
Caci cu noi este Dumnezeu!
Cei puternici, plecati-va!
Caci cu noi este Dumnezeu!
"
Numărul botezaţilor catolici la nivel mondial continuă să crească, iar jumătate dintre ei se află în cele două Americi. Numărul preoţilor şi seminariştilor este de asemenea în creştere. Acestea sunt câteva dintre faptele ce pot fi observate din datele Anuarului Pontifica 2011, prezentat Papei Benedict al XVI-lea sâmbătă dimineaţa, de către Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat, şi Arhiepiscopul Fernando Filoni, subsecretar pentru afacerile generale.

Datele statistice din anul 2009 oferă o perspectivă asupra principalelor dinamici din Biserica Catolică, cu cele 2.956 de circumscripţii ecleziale din întreaga lume. Astfel, numărul botezaţilor catolici a crescut de la aproape 1,16 miliarde în 2008 la 1,18 miliarde în 2009, adică s-a înregistrat o creştere absolută de 15 milioane de credincioşi. Distribuirea catolicilor pe continente diferă radical de distribuirea populaţiei. Astfel, procentul calculat în raport cu populaţia globului nu s-a modificat în Americi între 2008 şi 2009, rămânând undeva pe la 13,6%. În acelaşi interval, numărul catolicilor din Americi a urcat astfel încât reprezintă 49,4% din populaţia catolică a lumii. În Asia, populaţia catolică a crescut de la 10,6% la 10,7%, în timp ce populaţia totală a Asiei reprezintă 60,7% din populaţia lumii. Populaţia totală a Europei, raportată la populaţia totală a globului, a fost cu trei procente sub cea a Americilor şi a reprezentat 25% din populaţia catolică mondială. Ţările din Africa şi Oceania cumulează 15,2% din populaţia lumii, dar doar 0,8% din populaţia catolică a planetei.

Între 2008 şi 2009, numărul Episcopilor a crescut de la 5.002 la 5.065, o creştere deci de 1,3%. Africa e pe primul loc la capitolul creşteri (cu 1,8%), urmată de Oceania (1,5%), în timp ce Asia şi Americile au fost sub medie, cu 0,8%, respectiv 1,2%. În schimb Europa a fost chiar pe medie, cu 1,3%. Numărul preoţilor continuă tendinţa de creştere moderată începută în 2000. Numărul preoţilor diecezani şi călugări a crescut în ultimul deceniu de la 405.178 în 2000 la 410.593 în 2009. În 2009, numărul de preoţi a crescut cu 0,34% faţă de 2008. Cifrele vin din scăderea cu 0,08% a numărului de preoţi călugări şi din creşterea cu 0,56% a numărului de preoţi diecezani. Preoţii călugări nu au scăzut în Asia şi Africa. Numărul diaconilor permanenţi a crescut cu 2,5% între 2008 şi 2009, de la 37.203 la 38.155. Populaţia totală a persoanelor consacrate de gen feminin a scăzut de la 739.068 în 2008 la 729.371 în 2009, în ciuda creşterilor înregistrate în Africa şi Asia. Numărul candidaţilor la preoţie a urcat la 0,82%, crescând de la 117.024 în 2008 la 117.978 în 2009. O mare parte din creştere se datorează tot Asiei şi Africii, unde creşterile au fost de 2,39%, respectiv 2,2%. Europa şi Americile au înregistrat scăderi de 1,64% şi 0,17%.

Vatican (Catholica)

miercuri, 16 martie 2011

PASĂREA ÎNLĂNŢUITĂ

PASĂREA ÎNLĂNŢUITĂ (partea I)

[ Sfintei Biserici Greco-Catolice din Ungheni ]



I. Imaginea

Doi brazi stau şi plâng lângă scrierea veche
E ruptă, e arsă, de vânt răvăşită
Dar are noroc
Traieşte din foc
Doar cerul gasi-va la timpu-i pereche
Să spună că-i vie şi-n casă primită.

Această distinsă carte amară
Ştia că un vultur vine s-o vadă
E dulce în gură
Dar lasă arsură
Vulturul vede şi pleacă afară
Apostolul singur ca lumea să-l creadă

De-acolo-n milenii, exilul profetic
Exprimă în stilul ilustru şi criptic
Puţin şi-o să vin
Te voi scoate din chin
Nu părea un discurs de scenă, patetic
Ci tablou lămurit, ca apocaliptic

In ţara de vis unde moaştele umblă
Răsar din pământ şi fac mângâiere
Hai, fă o minune
Mulţime şi spune!
Ce jertfe să fie cât să-ţi ajungă
Să te scoale din somn la ceas de durere?

Plângeau acei brazi ce au stat mărturie
La casa de oaspeţi pentru lumină
Samarinene, ai milă!
De haina umilă...
Loviţi de tâlhari şi căzuţi ca să ştie
Martiri fără casă aşteaptă să vină

O pasăre-n lanţuri ce zborul aşteaptă…
De ziduri străine tu stai sufocată
Cresc zi dupa zi
Cui vor folosi?
Nu-i glasul acelaşi, chemarea la faptă
Iar haina părinţilor părea sfâşiată

Aşa ca odată, cămaşa divină,
Ce-i trasă la sorţi de îngeri căzuţi
Mai strigă prin timpuri:
Priviţi-i la chipuri!
La fapte pe toţi ce vor fi ca să vină
Voindu-se ctitori, dar duşmani nevăzuţi.

Mă doare aripa cea frântă şi glasul
Cupola străbună mi-au dărâmat-o
Nu pot nici să zbor,
Dar nici n-o să mor
Călcat-au pe nume şi locuri cu pasul
Doar cartea cea sacră nu mi-au luat-o

In ea o să-mi port, căutând rugăciunea
Sub cerul deschis şi arhitectura
Din sfera de har
Mai dă un vlăstar
Să crească în rând cu urmaşii, cu lumea
Să scrie pe ultima filă minunea

Simetria de timpuri va face odată
Lumina pe chipuri, aflând fiecare
Ce-a fost pe pământ,
Stăpân, rob de rând
Afla-vor atunci, la acea Judecată
Locaşul de drept şi de fapt de sub soare

Cumplită ruşine, când calci pe ridicol
Şi-i trezeşti conţinutul în patima firii
Mai bine iubeşte!
Zboară şi creşte
De n-ai făcut-o în primul capitol
Ţii uşa închisă nemărginirii .

autor Florin Balasogl
Focşani AD.2011

miercuri, 9 martie 2011

De ziua ta Mămico.........


Ziua de 8 Martie este recunoscuta pe intreg Mapamondul ca sarbatoarea internationala a femeii. Luna martie este prima luna a primaverii cand toata natura renaste si razele soarelui incep sa ne mangaie usor. Pura coincidenta sau nu, in acesta luna se sarbatoreste pe langa martisor si ziua femeii, a mamelor. Femeia este cea mai importanta fiinta din lume, mama si iubita, elemente fara de care intregul univers nu ar exista.In Duminica Lasatului sec de branza , in cadrul Parohiei noastre a avut loc un mic spectacol de poezie si cantec in cinstea mamelor.Grupul catehetic "Ingerasii", condus de d-na preoteasa Ramona-Elena Dudas, a pregatit , la sfarsitul Sfintei Liturghii , o mica atentie tuturor mamelor si femeilor care au fost prezente .Rand pe rand fiecare copilas mai mic sau mai mare a spus cate-o poezie iar la sfarsit fiecare dintre ei au dat o floare si o felicitatre tuturor femeilor care au asistat laSfanta Liturghie si la acest program.

pr.Lucian Dudas

vineri, 4 martie 2011

Te simţi invizilil.......?

Dati click stanga mouse pe adresa de mai jos................foarte interesant


ttp://www.youtube.com/watch?v=nY7jT_yIK2U




Ce spuneti?

duminică, 27 februarie 2011

Drumul Sării-Salina Turda




Sambata 26 februarie 2011 , dis-de-diminiata , 20 de copii ai grupului catehetic "Ingerasii" din parohia noastra au plecat intr-o excursie intitulata "Drumul Sarii".Fiindca vremea a fost potrivita, numai buna de plimbat, ne-am hotarat sa dam o fuga pana la Salina, Turda fiind la o distanta de 80 km fata de Tg. Mures. Prin centrul orasului am avut putine indicatoare, dar am avut noroc soferii firmei POLUXTRANS care inzestrati cu un "GPS" natural au gasit una dintre intrarile in Salina Turda. Salina este foarte veche (13 milioane de ani), exploatarea ei a inceput in epoca romana si momentan este folosita pentru tratarea bolilor respiratorii. Se spune ca microclimatul din mina este cel mai bun, datorita temperaturii constante si scazute (10-12 grade Celsius), umiditatea scazuta (75-80 %), precum si a microparticulelor de sare din aerul inspirat. Programul este de la 9- 13. 30, dar se refera la ora de intrare. Noi am intrat putin dupa ora 10. 00 si am iesit pe la ora 15. 00, fara sa ne scoata nimeni afara. Ca si la alte saline, si aici e bine a veni primavara sau toamna, datorita diferentei de temperatura, e de preferat ca temperatura de afara sa fie aproximativ aceeasi cu cea din mina, daca nu, vara socul termic ar putea sa fie prea mare. Scarile sunt inguste si a trebuit sa asteptam sa termine de urcat persoanele care erau pe acel nivel. Sapaturile in mina Rudolf au inceput in 1867 si la fiecare nivel am vazut incrustat in peretele de sare anul cand a fost sapat nivelul respectiv, asa ca la sfarsit am ajuns la anul 1900. Am privit peste balustrada destul de inalta. Nu prea desluseam foarte multe de la inaltimea aceea, dar am putut vedea multa lume si lumini... multe lumini, unele in cerc, altele in stea, lumini cadeau din tavan... un adevarat joc de lumini... Cand am ajuns jos, fata mea si a tuturor copiilor s-a indreptat repede spre topogane. Erau si trei cosuri de baschet, precum si un teren de fotbal,imprejmuit , mese de biliard.A fost frumos,cu totii ne-am simtit foarte bine.Dupa un timp de cateva ore , aerul curat si joaca si-au pus amprenta pe noi , devenind tot mai obositi , am cedat si in cele din urma am hotarat cu totii sa pornim spre casa . Excursia noastra sa incheiat cu o oprire la cofetaria "Irina" din Ludus unde fiecare dintre noi s-a indulcit cu delicatesele pe care le-am gasit.

Mai multe poze gasiti la sectiunea :POZE CU EVENIMENTE DIN PAROHIE

Pr.Lucian Dudas

sâmbătă, 19 februarie 2011

IPS Andrei continuă campania pentru Marius Paşcan

Duminică, 13 februarie 2011, pe platoul din faţa Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, IPS Andrei de Alba-Iulia a fost întâmpinat în sunet de clopote şi cu flori multe de numeroşi luduşeni, de preotul protopop Iuliu Bacali, de Marius Paşcan, prefectul judetului Mureş, Florin Urcan, primarul oraşului Luduş, de alte oficialităţi locale şi de membri ai consiliului parohial. IPS Andrei a oficiat slujba începerii perioadei de trei săptămâni de pregătire prin rugăciune pentru Postul Paştelui şi a lansat, îndemnul la unitate pentru păstrarea credinţei, a limbii şi a fiinţei noastre, adresat mureşenilor, în acelaşi stil în care a făcut-o anul trecut la ultima lansare de carte a Prefectului Marius Paşcan: „Observ cu multă atenţie tot ceea ce se întâmplă în judeţul Mures. Aici este nevoie de un bun administrator al judeţului, de un preşedinte al Consiliului Judeţean tânăr, independent politic, care să-i reprezinte pe toţi locuitorii şi nu numai pe cei dintr-o grupare politică sau o alianţă etnică, o persoană cu experienţă în apărarea prevederilor Constituţiei României şi în aplicarea legilor acestei ţări. Noi credem că Marius Paşcan ar fi cel mai potrivit pentru a fi ales, la scrutinul viitor, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş. Nu consider că, făcând această recomandare credincioşilor mureşeni, ne implicăm în politică aşa cum înţeleg să o facă alte biserici şi mai ales unii ierarhi ai acelor biserici.”, a spus acesta credincioşilor, potrivit paginii www.ludusonline.ro. În încheierea vizitei la Luduş, IPS Andrei a oficiat şi slujba de părăstas pentru pomenirea IPS Bartolomeu Anania, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, trecut de curând la cele veşnice.

De: Sanda VIŢELAR

accesati pagina ziarului on-line Zi de Zi articol 18 feb.2011


http://www.zi-de-zi.ro/detalii-articol/back_to/lista-prima-pagina/article/ips-andrei-continua-campania-pentru-marius-pascan.html


Pagina 1 din 1 1
#2 Adriana a scris in data de: 18.02.2011 09:37

Este RUSINOS ca Biserica se implica in politica si cu atat mai grav cu cat o face o inalta fata bisericeasca.
#1 FANE DANIEL a scris in data de: 18.02.2011 09:18

De cand biserica face politica?Tocmai din aceasta cauza o sa-si piarda din popularitate.Acestia mai sunt slujitorii lui Dumnezeu?Daca se baga in politica,cred ca sunt slujitorii lui SATANA.Sa-si vada de biserica lor acesti 2 bosorogi,poate si fosti sau actuali colaboratori ai securitatii.Rusine sa le fie argintofililor acestia

Pagina cu comentarii a fost inchisa din cine stie ce cauza????????