"Iată roaba Domnului; fie mie după Cuvântul Tău."(Luca I,38)
Sărbătorim astăzi misterul, taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, a Cuvântului veşnic, în sânul Preacuratei Fecioare, mister prin care Cerul se coboară pe pământ, "Dumnezeu se face om, pentru ca pe om să-l facă Dumnezeu" (Sfântul Augustin). Este evenimentul hotărâtor care schimbă cursul vieţii omului şi împarte istoria în două: înainte de Cristos şi după Cristos.
Cu aproape două mii de ani în urmă, în anul 747 de la întemeierea Romei (Dionisie cel Mic a stabilit, în mod greşit, începutul erei creştine cu şase ani mai târziu, anul 753 de la întemeierea Romei.), într-un neînsemnat orăşel din Palestina, Nazaretul Galileei, un mesager al Cerului, îngerul Gavriil, a fost trimis la umila Fecioară Maria ca să-i aducă ei şi, prin ea, omenirii, vestea cea bună a întrupării lui Dumnezeu în sânul ei feciorelnic. De aceea sărbătoarea de azi se numeşte Buna-Vestire, care are acelaşi înţeles cu Evanghelia, cuvânt provenit din limba greacă.
"Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei" - o salută îngerul. Acest straniu şi nemaiauzit salut din partea unui sol al Cerului o sperie pe tânăra Fecioară. Îngerul o linişteşte: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu", ceea ce însemna: Dumnezeu te iubeşte în chip deosebit. "Şi - continuă îngerul - vei lua în pântece şi vei naşte fiu, şi vei chema numele lui Isus." Adică Mântuitor, Mesia. "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu cunosc bărbat" - întreabă Maria. "Spiritul Sfânt se va coborî asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta şi sfântul ce se va naşte din tine se va chema Fiul lui Dumnezeu", îi răspunde Gavriil.
Liniştită prin aceste destăinuiri, prin care, pe de o parte, îşi vedea pusă la adăpost virtutea fecioriei perpetue, iar, pe de altă parte, era încredinţată că, printr-un har unic al lui Dumnezeu, era aleasă ca să fie Mama Mântuitorului ei şi al lumii, Maria primeşte cu adâncă smerenie această demnitate, zicând: "Iată roaba Domnului; fie mie după Cuvântul Tău!" În clipa când a rostit acest consimţământ, prin "fie", Dumnezeu Cuvântul a luat trup omenesc în trupul ei, devenind ea, astfel, Mama lui Dumnezeu şi Mama neamului omenesc. Cel nemărginit, Cel veşnic, Cel atotputernic devine mărginit, vremelnic, slab, supus schimbării, lipsurilor, suferinţelor şi morţii: întru totul asemenea nouă, afară de păcat. El şi-a ales, din veci, acest colţişor de rai, fiinţa preacurată a Fecioarei Maria, care nu a fost niciodată atinsă nici măcar de umbra vreunui păcat, deoarece Dumnezeu, în vederea unicei ei demnităţi de Mamă a Sa, a împodobit-o cu toate virtuţile, în gradul cel mai înalt, şi cu privilegiul unic de a fi scutită chiar şi de pata păcatului strămoşesc. Aşa ne-o prevesteşte protoevangheliul, adică prima bună-vestire pe care o face însuşi Dumnezeu, când, după căderea în păcat a protopărinţilor, îi spune Satanei: "Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; ea îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei atinge călcâiul." (Facere III, 15). Aici este vorba de o femeie, de o nouă Evă, de mama noului Adam, adică a lui Isus, deci de Maria, care, drept răzbunare împotriva Şarpelui, a Satanei, va zdrobi capul acestuia, şi de vrăjmăşia dintre această femeie şi diavol, de o parte, şi dintre sămânţa ei - Isus - şi diavol, de altă parte. Or, vrăjmăşia cu diavolul înseamnă a nu avea nimic comun cu el, înseamnă deci absenţa totală a păcatului. Şi fiindcă vrăjmăşia dintre Isus şi diavol a fost totală şi veşnică, tot veşnică şi totală trebuie să fie şi vrăjmăşia dintre Maria şi diavol, ca să rămână în picioare paralelismul dintre aceste două duşmănii. Or, dacă Preacurata Fecioară ar fi fost atinsă de vreun păcat chiar şi numai pentru o clipă din existenţa ei, duşmănia ei cu diavolul nu ar fi la fel ca aceea dintre Fiul ei şi diavol: totală şi pentru totdeauna. Iată de ce, Maria, în virtutea acestei profeţii din Cartea Facerii, a fost scutită şi de păcatul strămoşesc.
Că ea a fost scutită de acest păcat reiese şi din salutul îngeresc: "Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine", deoarece unde este plinătate de har nu încape nici un păcat, deci nici păcatul strămoşesc. În aceste sentimente să trăim astăzi cu Maria taina Întrupării, smerindu-ne pentru necuprinsul dar al răscumpărării, şi să-L primim pe Isus cu generozitate în întreaga noastră fiinţă, făcând din voinţa Lui voinţa noastră, sensul vieţii noastre, în bucurii ca şi în dureri, rostind ca Maria, în viaţă şi în clipa morţii: "Iată robul Tău, fie mie după Cuvântul Tău!" Amin.
Sărbătorim astăzi misterul, taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, a Cuvântului veşnic, în sânul Preacuratei Fecioare, mister prin care Cerul se coboară pe pământ, "Dumnezeu se face om, pentru ca pe om să-l facă Dumnezeu" (Sfântul Augustin). Este evenimentul hotărâtor care schimbă cursul vieţii omului şi împarte istoria în două: înainte de Cristos şi după Cristos.
Cu aproape două mii de ani în urmă, în anul 747 de la întemeierea Romei (Dionisie cel Mic a stabilit, în mod greşit, începutul erei creştine cu şase ani mai târziu, anul 753 de la întemeierea Romei.), într-un neînsemnat orăşel din Palestina, Nazaretul Galileei, un mesager al Cerului, îngerul Gavriil, a fost trimis la umila Fecioară Maria ca să-i aducă ei şi, prin ea, omenirii, vestea cea bună a întrupării lui Dumnezeu în sânul ei feciorelnic. De aceea sărbătoarea de azi se numeşte Buna-Vestire, care are acelaşi înţeles cu Evanghelia, cuvânt provenit din limba greacă.
"Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei" - o salută îngerul. Acest straniu şi nemaiauzit salut din partea unui sol al Cerului o sperie pe tânăra Fecioară. Îngerul o linişteşte: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu", ceea ce însemna: Dumnezeu te iubeşte în chip deosebit. "Şi - continuă îngerul - vei lua în pântece şi vei naşte fiu, şi vei chema numele lui Isus." Adică Mântuitor, Mesia. "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu cunosc bărbat" - întreabă Maria. "Spiritul Sfânt se va coborî asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta şi sfântul ce se va naşte din tine se va chema Fiul lui Dumnezeu", îi răspunde Gavriil.
Liniştită prin aceste destăinuiri, prin care, pe de o parte, îşi vedea pusă la adăpost virtutea fecioriei perpetue, iar, pe de altă parte, era încredinţată că, printr-un har unic al lui Dumnezeu, era aleasă ca să fie Mama Mântuitorului ei şi al lumii, Maria primeşte cu adâncă smerenie această demnitate, zicând: "Iată roaba Domnului; fie mie după Cuvântul Tău!" În clipa când a rostit acest consimţământ, prin "fie", Dumnezeu Cuvântul a luat trup omenesc în trupul ei, devenind ea, astfel, Mama lui Dumnezeu şi Mama neamului omenesc. Cel nemărginit, Cel veşnic, Cel atotputernic devine mărginit, vremelnic, slab, supus schimbării, lipsurilor, suferinţelor şi morţii: întru totul asemenea nouă, afară de păcat. El şi-a ales, din veci, acest colţişor de rai, fiinţa preacurată a Fecioarei Maria, care nu a fost niciodată atinsă nici măcar de umbra vreunui păcat, deoarece Dumnezeu, în vederea unicei ei demnităţi de Mamă a Sa, a împodobit-o cu toate virtuţile, în gradul cel mai înalt, şi cu privilegiul unic de a fi scutită chiar şi de pata păcatului strămoşesc. Aşa ne-o prevesteşte protoevangheliul, adică prima bună-vestire pe care o face însuşi Dumnezeu, când, după căderea în păcat a protopărinţilor, îi spune Satanei: "Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; ea îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei atinge călcâiul." (Facere III, 15). Aici este vorba de o femeie, de o nouă Evă, de mama noului Adam, adică a lui Isus, deci de Maria, care, drept răzbunare împotriva Şarpelui, a Satanei, va zdrobi capul acestuia, şi de vrăjmăşia dintre această femeie şi diavol, de o parte, şi dintre sămânţa ei - Isus - şi diavol, de altă parte. Or, vrăjmăşia cu diavolul înseamnă a nu avea nimic comun cu el, înseamnă deci absenţa totală a păcatului. Şi fiindcă vrăjmăşia dintre Isus şi diavol a fost totală şi veşnică, tot veşnică şi totală trebuie să fie şi vrăjmăşia dintre Maria şi diavol, ca să rămână în picioare paralelismul dintre aceste două duşmănii. Or, dacă Preacurata Fecioară ar fi fost atinsă de vreun păcat chiar şi numai pentru o clipă din existenţa ei, duşmănia ei cu diavolul nu ar fi la fel ca aceea dintre Fiul ei şi diavol: totală şi pentru totdeauna. Iată de ce, Maria, în virtutea acestei profeţii din Cartea Facerii, a fost scutită şi de păcatul strămoşesc.
Că ea a fost scutită de acest păcat reiese şi din salutul îngeresc: "Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine", deoarece unde este plinătate de har nu încape nici un păcat, deci nici păcatul strămoşesc. În aceste sentimente să trăim astăzi cu Maria taina Întrupării, smerindu-ne pentru necuprinsul dar al răscumpărării, şi să-L primim pe Isus cu generozitate în întreaga noastră fiinţă, făcând din voinţa Lui voinţa noastră, sensul vieţii noastre, în bucurii ca şi în dureri, rostind ca Maria, în viaţă şi în clipa morţii: "Iată robul Tău, fie mie după Cuvântul Tău!" Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu