marți, 11 martie 2008

Căutaţi în Euharistie adevărata nemurire




Cei care caută izvorul vieţii trebuie să privească la Euharistie, singura sursă reală a nemuririi, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea la celebrarea unei Liturghii pentru a marca a 25-a aniversare a Centrului Internaţional de tineret San Lorenzo, la care a participat un grup internaţional de 200 de tineri. Papa Ioan Paul al II-lea a inaugurat acest centru, amplasat lângă Bazilica San Pietro, în 13 martie 1983. Papa Benedict al XVI-lea a lăsat deoparte textul predicii sale şi a oferit o meditaţie despre semnificaţia vieţii şi a morţii în lumina pasajului evanghelic din această duminică, despre învierea lui Lazăr.
Fiinţa umană nu este doar o fiinţă biologică, a explicat Papa, vorbind în biserica San Lorzenzo in Piscibus, care face parte din centru. "Deşi este parte a acestui mare biocosmos, omul îl transcende deoarece, cu siguranţă, omul este întotdeauna om cu toată demnitatea lui, chiar şi atunci când este în stare comatoasă, chiar şi atunci când este un embrion; dar dacă trăieşte doar biologic nu vor fi realizate toate posibilităţile fiinţei sale, care are şi alte dimensiuni", a spus el. "Prima dimensiune este aceea a cunoaşterii", a continuat Sfântul Părinte, "o cunoaştere care în om, diferit de animale, este identificată cu o `sete de infinit`". Cu toţii năzuim "să bem din însuşi izvorul vieţii", şi pentru a face acest lucru ne încredinţăm celei de-a doua dimensiuni a naturii umane, care este iubirea.
Papa Benedict al XVI-lea a continuat: "Omul nu este doar o fiinţă care cunoaşte, ci el trăieşte într-o relaţie de prietenie şi iubire. Dincolo de dimensiunea cunoaşterii şi a adevărului există, inseparabil de aceasta, dimensiunea relaţională. Aici ne apropiem de izvorul vieţii, din care dorim să bem pentru a avea viaţă din belşug, viaţa însăşi". Ştiinţa, a adăugat Papa, şi medicina în particular, reprezintă o mare luptă pentru viaţă, dar ele nu pot satisface dorinţa de veşnicie proprie omului, nici dacă se descoperă pilula nemuririi. Sfântul Părinte a spus: "Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu o viaţă umană biologică nemuritoare: o lume îmbătrânită, o viaţă care nu mai lasă loc pentru tineri, pentru tinereţe, pentru viaţa nouă. Aşadar, aceasta nu poate fi acea nemurire [care vine din] a bea din izvorul vieţii, pe care o dorim cu toţii". Singurul medicament real al nemuririi este Euharistia, a spus el, şi siguranţa de a fi iubiţi de Dumnezeu.

Niciun comentariu: