duminică, 6 aprilie 2008

Duminica a IV-a din Postul Mare - Duminica Sf. Ioan Scararul


In Biserica Greco-Catolica, duminica a patra din postul Sfintelor Pasti este inchinata Sf. Ioan Scararul. Acest sfant este sarbatorit in fiecare an la data de 30 martie, dar ii este inchinata si duminica a patra din Postul Mare, deoarece in aceasta perioada, in biserica, se citeste din lucrarea 'Scara'. Mai multe amanunte despre semnificatiile acestei duminici ne-a oferit pr. Barta Cristian, rectorul Institutului Teologic "Buna-Vestire" din Blaj: 'Duminica a IV-a din Sfantul si Marele Post este incaun popas spiritual, alaturi de celelalte duminici, in acest urcus spiritual spre Golgota si spre invierea noastra. Fiecare dintre crestini poate auzi la Sfanta Liturghie din aceasta duminica doua sfinte evanghelii: una de la Sf. Evanghelist Marcu si cealalta de la Sf. Evanghelist Matei; una care ne pune in fata puterea rugaciunii si a postului pentru izgonirea puterii celui rau, in contextul vindecarii fiului unui om care venise la Mantuitorul, un fiu care avea un spirit mut, iar cealalta pericopa punandu-ne in fata cele 9 recomandari, cele 9 fericiri, prin care sa ne apropiem de Mantuitorul Cristos, sa ne apropiem de Dumnezeu. Aceasta duminica urmeaza in mod firesc, prin continutul ei si semnificatia spirituala, duminicii inchinata Sfintei Cruci, si anticipeaza, prin postul si rugaciunea pe care le pune in lumina, cealalta duminica, si anume cea a Cuvioasei Maria Egipteanca'.

Pr.Lucian Dudas

Niciun comentariu: