miercuri, 10 septembrie 2008

O mare cinstire Sfintei Treimi...


Ungheni, dimineaţă de duminică, 7 septembrie 2008. O mare de oameni se revarsă pe aleile înguste ale cartierului din localitate. Maşini, autobuze îngrămădite pe o parte şi pe alta a drumului aduc din toate colţurile ţării şi chiar ale lumii pe aceia care vor să participe trupeşte şi sufleteşte la un moment de înaltă trăire spirituală, SFINŢIREA UNEI BISERICI. O biserică...Ce poate fi mai frumos şi mai binecuvântat de Dumnezeu decât un loc unde oamenii, mai mulţi sau mai puţini, se adună în numele lui...! Chiar nu contează în aceste momente ce fel de biserică este, deorece se văd venind greco-catolici, ortodocsi, romano-catolici, reformaţi, credincioşi de toate culturile religioase, dar în primul rând OAMENI veniţi să fie alături de fraţii lor, mica comunitate de greco-catolici din localitate, care sărbătoreşte astăzi un moment unic în viaţa unui om, cel al sfinţirii bisericii lor, locaşul de rugăciune pentru care s-au străduit şi-au îndurat atâtea 8 ani ca să-l construiască şi să-l pregătească pentru sfinţire.
Curtea bisericii devine deodată neîncăpătoare: bătrâni, tineri, copii, localnici şi oaspeţi, preoţi aşteaptă cu nerăbdare sosirea înalţilor prelaţi, care să oficieze slujba de sfinţire. Pe covorul întins spre poartă, preotul paroh însoţit de copii ai comunităţii îi întâmpină cu tradiţionala pâine şi sare şi cu cuvinte încărcate de profundă emoţie spirituală pe aceia care vin să-i dea bisericii lor binecuvântarea. Lumea amuţeşte cuprinsă de vraja harului ceresc coborât peste toate, lucruri şi oameni deopotrivă. Biserica este sfinţită primind hramul „Sfânta Treime”, nume ce semnifică UNITATEA. La aceasta fac apel în cuvânul lor atât Preasfinţitul Arhiepiscop Major Lucian Mureşan, cât şi preotul paroh Lucian Dudaş: unitatea întru credinţă, dar ,mai ales, întru respect, înţelegere, toleranţă şi omenie.
Biserica? O bijuterie! Mică, cochetă, loc unde se îmbină într-o armonie perfectă lemnul tradiţional al iconostasului, prelucrat cu îndemânare de un artizan popular, cu picturile sobre de pe acesta sau de pe pereţi bisericii, obiectele de cult aduse de inimosul preot paroh din pelerinajele făcute de acesta pe la „curţile Europei” în căutarea de sponsori pentru construcţia besericii. Cu siguranţă, nu toate aceste obiecte îi reamintesc de lucruri plăcute din călătoriile lui, unde de multe ori a fost nevoit să se umilească, aşa cum s-a umilit şi pe la autorităţile româneşti, ca să-i fie lui şi credincioşilor lui recunoscut dreptul la străbuna credinţă, dar când îşi aminteşte de aceste experienţe zâmbeşte şi vorbeşte de mântuire,deoarece, vorba poetului: „Durerea-i esenţa din verbul „a fi”...

Soarele, prea fierbinte pentru o zi de septembrie, provoacă mult disconfort în rândul mulţimii, dar nimeni nu pleacă: prea e măreţ şi impresionant momentul...Un grup de copii de la şcoala din localitate prezintă în încheiere un scurt moment patriotico-religios. În versurile recitate sau cântate de ei vorbesc despre mândria de a fi român şi creştin. Încet curtea bisericii se goleşte, mulţimea se îndreaptă spre Casa de Cultură a oraşului, unde urmează o agapă frăţească, alţii spre localităţile sau casele lor, lăsând în urmă un gând frumos, de adâncă vibraţie spirituală, sufletescă şi frăţească, într-un cuvânt: TRĂIRE ROMÂNEASCĂ.

Prof. Olimpia Nedelea

Niciun comentariu: