Adevatat,adevarat va spun,ca cine asculta cuvintele Mele,si crede in Cel ce Ma timis,are viata vesnica,si nu vine la judecata,ci a trecut din moarte la viata.(Ioan 5,24)
sâmbătă, 29 noiembrie 2008
Sub teroarea comunistă, Cardinal.Iuliu Hossu-pagini de istorie ( II )
S-a opus cu eroism mascaradei autointitulatei întoarceri a credincioşilor greco-catolici români la Biserica Ortodoxă. La 1 octombrie 1948, a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanţilor la Adunarea de la Cluj, a celor 37 (de fapt au semnat doar 36 dintre participanţi) de preoţi greco-catolici, care urmau să hotărască ruperea greco-catolicilor români de Biserica Romei, la ordinul lui Stalin şi al slugilor sale din România. La 28 octombrie1948 a fost arestat şi dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, unde a fost ţinut închis, sub pază, ca şi ceilalţi episcopi greco-catolici arestaţi, în foame şi frig. Atât autorităţile comuniste cât şi conducerea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus scaunul de mitropolit al Moldovei, în schimbul renunţării la credinţa catolică. Refuzând trecerea la ortodoxie, Episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet. În anul 1955, a fost dus la Curtea de Argeş, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârşitul vieţii. Aici, s-a consacrat rugăciunii, meditaţiei şi unei munci dificile, în clandestinitate, pentru viitorul Bisericii Greco-Catolice, interzise. La 28 aprilie 1969, a fost creat cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea pentru că datorită regimului din acea vreme o astfel de titulatură, făcută public, i-ar fi făcut rău. Papa a dezvăluit faptul că episcopul Iuliu Hossu a fost creat cardinal, la scurt timp după decesul său, la 5 martie 1973.A murit în 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din Bucureşti, ultimele lui cuvinte fiind: "Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă". La căpătâiul său a stat cel care a devenit următorul Cardinal român, Episcopul Alexandru Todea. Mormântul său se află în Cimitirul Bellu catolic.
"În timpul liturghiei Recviem, celebrată la Paris, la 17 octombrie 1973, pentru odihna sufletului cardinalului Iuliu Hossu, cardinalul Marty spunea că «forţa Spiritului i-a dat puterea să nu se supună niciodată, să rămână un om în picioare în chiar momentul când mâinile şi picioarele erau legate», că datorită credinţei lui tenace, «el a permis Bisericii Sale să nu moară, ea care este din 1948...o Biserică a Tăcerii.»"
"În timpul liturghiei Recviem, celebrată la Paris, la 17 octombrie 1973, pentru odihna sufletului cardinalului Iuliu Hossu, cardinalul Marty spunea că «forţa Spiritului i-a dat puterea să nu se supună niciodată, să rămână un om în picioare în chiar momentul când mâinile şi picioarele erau legate», că datorită credinţei lui tenace, «el a permis Bisericii Sale să nu moară, ea care este din 1948...o Biserică a Tăcerii.»"
Preot Paroh Lucian Dudas
Card .Iuliu Hossu-pagini de istorie ( I )
Iuliu Hossu s-a născut în comuna Milas,judetul Bistrita-Nasaud din părinţii Ioan, preot, şi Victoria, născută Măriuţiu.
Îşi face studiile în satul natal, numit în vremea aceea Milasul Mare, apoi la Gimnaziul luteran de laReghin, la Liceul 9romano-catolic)(clasa a IV-a), la Targu-Mures, iar clasele a V-a - a VIII-a, la Liceul naţional din Blaj. În 1904 şi-a început studiile teologice, fiind trimis în scurt timp la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 este promovat doctor în Filosofie, iar în 1910 doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, este hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu.Întors în ţară, a activat la Lugoj pe rând ca protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi vicar şi secretar episcopesc. În anul 1914, îl aflăm pe front, în calitate de preot militar, unde alină suferinţele celor răniţi aflaţi în spitale şi săvârşeşte slujbe la înmormântarea morţilor. Pe front militează printre soldaţi ideea înfăptuirii unităţii naţionale a românilor. Această activitate îi va fi recunoscută de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. La 3 martie 1917 a fost numit episcop în scaunul Episcopiei Gherla, rămas vacant, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu, numirea găsindu-l preot militar. La 1 Decembrie 1918, episcopul Iuliu Hossu a fost cel care, din însărcinarea Marelui Sfat Naţional Român, a dat citire Declaraţiei de la Alba Iulia, în faţa celor 100.000 de participanţi. Episcopul Iuliu Hossu, alături de alţi trei fruntaşi ardeleni (episcopul ortodox Miron Cristea - viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,si cel care a blesteman armata unionista deoarece nu era de acord cu unirea Transilvaniei cu Roamnia-, Alexandru Vaida-Voievod şi Vasile Goldiş) au dus la Bucureşti declaraţia de Unire, în Parlamentul României. Cu acest prilej, Episcopul Iuliu Hossu a spus:„Dacă pentru strămoşii noştri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, toate drumurile duc la Bucureşti. Acesta este Sionul Neamului Românesc..”
Îşi face studiile în satul natal, numit în vremea aceea Milasul Mare, apoi la Gimnaziul luteran de laReghin, la Liceul 9romano-catolic)(clasa a IV-a), la Targu-Mures, iar clasele a V-a - a VIII-a, la Liceul naţional din Blaj. În 1904 şi-a început studiile teologice, fiind trimis în scurt timp la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 este promovat doctor în Filosofie, iar în 1910 doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, este hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu.Întors în ţară, a activat la Lugoj pe rând ca protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi vicar şi secretar episcopesc. În anul 1914, îl aflăm pe front, în calitate de preot militar, unde alină suferinţele celor răniţi aflaţi în spitale şi săvârşeşte slujbe la înmormântarea morţilor. Pe front militează printre soldaţi ideea înfăptuirii unităţii naţionale a românilor. Această activitate îi va fi recunoscută de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. La 3 martie 1917 a fost numit episcop în scaunul Episcopiei Gherla, rămas vacant, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu, numirea găsindu-l preot militar. La 1 Decembrie 1918, episcopul Iuliu Hossu a fost cel care, din însărcinarea Marelui Sfat Naţional Român, a dat citire Declaraţiei de la Alba Iulia, în faţa celor 100.000 de participanţi. Episcopul Iuliu Hossu, alături de alţi trei fruntaşi ardeleni (episcopul ortodox Miron Cristea - viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,si cel care a blesteman armata unionista deoarece nu era de acord cu unirea Transilvaniei cu Roamnia-, Alexandru Vaida-Voievod şi Vasile Goldiş) au dus la Bucureşti declaraţia de Unire, în Parlamentul României. Cu acest prilej, Episcopul Iuliu Hossu a spus:„Dacă pentru strămoşii noştri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, toate drumurile duc la Bucureşti. Acesta este Sionul Neamului Românesc..”
În anul 1924, Episcopia de Gherla a primit, cu titlu de donaţie din partea Sfântului Scaun, biserica franciscană "Schimbarea la Faţă" din Cluj. Dispunând de un astfel de edificiu reprezentativ, ridicat la rangul de catedrală, centrul Episcopiei de Gherla a fost mutat în oraşul Cluj, numele instituţiei devenind Episcopia de Cluj-Gherla. Catedrala din Gherla a primit statutul de con-catedrală. În vechiul sediu episcopal din Gherla (actualmente muzeu municipal), episcopul Iuliu Hossu a aşezat şcoala greco-catolică de institutori (învăţători), desfiinţată ulterior de autorităţile comuniste. Reşedinţa episcopală a fost mutată la Cluj, în imobilul cumpărat prin efortul episcopului Iuliu Hossu pe strada Moţilor. Tot prin grija sa, Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj a fost prevăzută cu un iconostas.
În calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea şi integritatea ţării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ţinută în Piaţa Clujului, a spus:„Marea revizuire s-a făcut la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când Dumnezeu, judecând ca un atotputernic, a şters nedreptăţile veacurilor şi a restabilit dreptatea imanentă. Biruinţa acestui neam a fost biruinţa lui Dumnezeu.”
În calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea şi integritatea ţării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ţinută în Piaţa Clujului, a spus:„Marea revizuire s-a făcut la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când Dumnezeu, judecând ca un atotputernic, a şters nedreptăţile veacurilor şi a restabilit dreptatea imanentă. Biruinţa acestui neam a fost biruinţa lui Dumnezeu.”
Card.Iuliu Hossu-CREDINTA NOASTRA ESTE VIATA NOASTRA....
Destinul zilei de 1 decembrie pare a fi identic cu cel al episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, cel care la 1 Decembrie 1918, pe Campul lui Horea din Alba-Iulia a citit Declaratia de Unire. Inainte de a da citire documentului care a anuntat unirea Transilvaniei cu Romania, episcopul Iuliu Hossu a rostit o scurta cuvantare in care afirma: "Astazi, prin hotararea noastra se infaptuieste Romania Mare, una si nedespartita, rostind fericiti toti romanii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Tara Mama Romania! Va amintiti cand prin sutele de spitale, in zilele de intuneric, va vesteam ca <>, va aratam ca vine ceasul cand toti factorii nedreptatii vor plange lacrimi de sange in ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul dreptatii lui Dumnezeu si al rasplatirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam intreg pentru suferintele veacurilor, purtate de un neam cu credinta in Dumnezeu si cu nadejdea in dreptatea Lui".
Episcopul Iuliu Hossu a ramas alaturi de credinciosii sai in perioada ocupatiei maghiare dintre 1940-1944, continuandu-si activitatea pastorala, incercand sa mentina scolile romanesti si speranta romanilor. Episcopul Hossu a scapat in aceasta perioada din doua atentate: unul la Cutis (22 august 1943) si altul la Budac, unde s-a tras foc de arma (31 octombrie 1943). Academia de Teologie din Cluj a fost devastata (3 martie 1944), iar Episcopul insultat si scuipat in fata de studenti maghiari (4 martie 1944). Episcopul Iuliu Hossu a fost unul dintre putinii oameni din Cluj din acea perioada care vizitau evreii din ghetou si le asigurau aprovizionarea cu alimente.
Povestea episcopului Hossu nu se opreste aici: a intrat aproape imediat in conflict cu autoritatile comuniste. La 27 octombrie 1948, Episcopul Iuliu Hossu, impreuna cu Episcopul romano-catolic Marton Aron de la Alba-Iulia, au prezentat Ministerului Cultelor Statutul Bisericii Catolice din Romania, pentru toate riturile: latin, bizantin, armean si rutean. Statutul n-a fost acceptat, iar Episcopul Iuliu Hossu a fost arestat in 28 octombrie 1948 de la locuinta din Bucuresti a fratelui sau, ing. Traian Hossu, unde era gazduit.
In februarie 1949 episcopul Iuliu Hossu, alaturi de ceilalti episcopi greco-catolici, a fost transferat la Manastirea Caldarusani. In mai 1950 vor fi transferati cu totii la Penitenciarul din Sighetu Marmatiei si supusi unui regim de exterminare. Aici a fost contactat de Securitate si i s-a oferit un scaun mitropolitan, ortodox, pe care l-a refuzat. Episcopul Iuliu Hossu si-a continuat viata in izolare la Manastirea Caldarusani pana la sfarsitul vietii, la 28 mai 1970. Episcopul Iuliu Hossu a stiut sa-si pastreze coloana vertebrala, indiferent de vremuri si de dusmani.CREDINTA NOSTRA ESTE VIATA NOASTRA...AMIN
Episcopul Iuliu Hossu a ramas alaturi de credinciosii sai in perioada ocupatiei maghiare dintre 1940-1944, continuandu-si activitatea pastorala, incercand sa mentina scolile romanesti si speranta romanilor. Episcopul Hossu a scapat in aceasta perioada din doua atentate: unul la Cutis (22 august 1943) si altul la Budac, unde s-a tras foc de arma (31 octombrie 1943). Academia de Teologie din Cluj a fost devastata (3 martie 1944), iar Episcopul insultat si scuipat in fata de studenti maghiari (4 martie 1944). Episcopul Iuliu Hossu a fost unul dintre putinii oameni din Cluj din acea perioada care vizitau evreii din ghetou si le asigurau aprovizionarea cu alimente.
Povestea episcopului Hossu nu se opreste aici: a intrat aproape imediat in conflict cu autoritatile comuniste. La 27 octombrie 1948, Episcopul Iuliu Hossu, impreuna cu Episcopul romano-catolic Marton Aron de la Alba-Iulia, au prezentat Ministerului Cultelor Statutul Bisericii Catolice din Romania, pentru toate riturile: latin, bizantin, armean si rutean. Statutul n-a fost acceptat, iar Episcopul Iuliu Hossu a fost arestat in 28 octombrie 1948 de la locuinta din Bucuresti a fratelui sau, ing. Traian Hossu, unde era gazduit.
In februarie 1949 episcopul Iuliu Hossu, alaturi de ceilalti episcopi greco-catolici, a fost transferat la Manastirea Caldarusani. In mai 1950 vor fi transferati cu totii la Penitenciarul din Sighetu Marmatiei si supusi unui regim de exterminare. Aici a fost contactat de Securitate si i s-a oferit un scaun mitropolitan, ortodox, pe care l-a refuzat. Episcopul Iuliu Hossu si-a continuat viata in izolare la Manastirea Caldarusani pana la sfarsitul vietii, la 28 mai 1970. Episcopul Iuliu Hossu a stiut sa-si pastreze coloana vertebrala, indiferent de vremuri si de dusmani.CREDINTA NOSTRA ESTE VIATA NOASTRA...AMIN
Preot Paroh Lucian Dudas
1 DECEMBRIE ZIUA NATIUNII ROMANE
Marea Unire din 1918 a fost si rãmâne pagina cea mai sublimã a istoriei românesti. Mãretia ei stã în faptul cã desãvârsirea unitãtii nationale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istoricã a întregii natiuni române, realizatã într-un elan tâsnit cu putere din strãfundurile constiintei unitãtii neamului, un elan controlat de fruntasii politici si religiosi pentru a-l cãlãuzi cu inteligentã politicã remarcabilã spre telul dorit.
d-na preoteasa Ramona Elena Dudas
luni, 3 noiembrie 2008
Rafila Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig
În ziua de 18 octombrie 2008, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, s-a aflat în vizită pastorală în localitatea Bocsig, judeţul Arad. Este a treia vizită pastorală pe care Preasfinţia sa a făcut-o în această localitate, prima vizită având loc în anul 1995, pe 7 mai, când a avut loc sfinţirea bisericii şi hirotonirea întru preoţie a preotului paroh Gheorghe Tomoioagă. Tot atunci Preasfinţia Sa a vizitat şi mormântul Rafilei Găluţ, fecioară care a purtat rănile Mântuitorului între anii 1931-1939. Vizita din acest an a avut loc în cadrul unui pelerinaj mai amplu organizat de asociaţiile AGRU şi ASTRU, sub coordonarea pr. Coriolan C. Mureşan, înscris în ediţia 2008 a "Zilelor Acţiunii Catolice". În cuvântul de învăţătură, Episcopul a scos în evidenţă semnificaţia deosebită a vizitei ce a întreprins-o în această parohie arădeană: vizită pastorală şi Sfânta Liturghie la care au participat numeroşi credincioşi din cele 10 protopopiate ale Eparhiei de Lugoj, întâlnirea asociaţiilor ASTRU şi AGRU şi pelerinajul la mormântul Rafilei Găluţ. "Bocsigul este cunoscut mai ales ca o localitate creştină unde, în perioada 1931-1939, Isus Cristos şi Maica Sfântă au apărut la o fecioară cu numele Rafila Găluţ, căreia i-au transmis anumite mesaje. În această perioadă Rafila a purtat periodic rănile dureroase ale Domnului nostru Isus Cristos, aşa cum au purtat şi Sfântul Padre Pio, Sfânta Gema Galgani şi alţi sfinţi." Amintind rolul şi implicarea celorlalţi Episcopi greco-catolici de Lugoj, Preasfinţia sa a afirmat: "Acum este rândul meu să duc la desăvârşire un lucru atât de greu: să facem lumină, să studiem, să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a cunoaşte care este voia şi planul Său în aceste cazuri petrecute în perioada interbelică în cele două localităţi ale Eparhiei de Lugoj". După Sfânta Liturghie, Episcopul, preoţii şi mulţimea de credincioşi au pornit în procesiune de la biserica parohială până la cimitirul din sat, aflat la aproximativ 1 km distanţă, unde a fost oficiat un parastas la mormântul Rafilei Găluţ. Preasfinţitul Alexandru a rostit cele două rugăciuni de pe pliantul pregătit cu ocazia acestui pelerinaj, pliant în care se face o scurtă biografie a Rafilei şi se prezintă câteva aspecte legate de stigmatele pe care le-a purtat. Cei prezenţi s-au recules la mormântul fecioarei stigmatiza.
autor:Raimondo-Mario Rupp
Preoţia presupune un psihic sănătos
A te decide să studiezi pentru preoţie necesită un proces de discernământ, atât pentru cel care doreşte să devină preot cât şi pentru Biserică, şi psihologii pot oferi uneori un ajutor valoros, s-a afirmat în cadrul prezentării în ziua de joi, 30 octombrie 2008, a documentului numit "Îndrumător pentru folosirea psihologiei în admiterea şi formarea candidaţilor la preoţie", al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică.
Textul evidenţiază importanţa Episcopilor şi formatorilor în a fi capabili să îi orienteze pe candidaţii la preoţie într-o solidă maturitate psihologică şi afectivă, precum şi într-o bogată viaţă spirituală care să le permită să facă faţă cerinţelor vieţii preoţeşti, în particular privind celibatul. Documentul afirmă că un bărbat care se simte chemat la preoţie, pe lângă virtuţi morale şi teologice, trebuie să aibă de asemenea "un solid echilibru uman şi psihic, în particular în domeniul afectiv, astfel încât să îi permită subiectului să se predispună în mod adecvat la o dăruire de sine cu adevărat liberă în relaţie cu credincioşii, potrivit vieţii de celibat".
Se arată de asemenea calităţile pe care trebuie să le aibă orice viitor preot: "un sentiment pozitiv şi stabil al propriei lui identităţi masculine şi capacitatea de a forma relaţii mature cu alte persoane sau grupuri de persoane; un sentiment solid de apartenenţă, bază a viitoarei comuniuni cu presbiteratul şi a unei colaborări responsabile cu slujirea episcopală". Potrivit documentului, o percepţie corectă privind semnificaţia vocaţiei candidatului trebuie să fie cultivată într-un "climat de credinţă, rugăciune, meditare a Cuvântului lui Dumnezeu, studiu teologic şi viaţă de comunitate".
Documentul insistă asupra faptului că cei responsabili de formarea seminariştilor trebuie să fie "experţi în persoana umană, în ritmurile ei de creştere, potenţialele şi slăbiciunile ei şi modul ei de a trăi relaţia cu Dumnezeu". Se afirmă că este necesar să se cunoască istoria candidatului, dar acesta nu trebuie să fie singurul criteriu decisiv în acceptarea lui la pregătirea pentru preoţie. Formatorul trebuie să privească la persoană "ca întreg, în progresul şi dezvoltarea sa", pentru a evita erorile în discernământ. Se atrage atenţie şi asupra tendinţei candidaţilor de a-şi "minimiza sau nega propriile slăbiciuni, de teama posibilităţii de a nu fi înţeleşi, şi în consecinţă de a nu fi acceptaţi".
Documentul susţine că în cazurile cu nevoi particulare, apelul la un psiholog poate "ajuta candidatul să depăşească aceste răni", pentru a ţinti spre "un stil de viaţă ca acela al lui Isus, Bunul Păstor, Cap şi Mire al Bisericii". În acest context, se recomandă evaluarea psihologică cu consimţământul liber al candidatului. Psihologii care acordă acest sprijin trebuie să aibă "o solidă maturitate umană şi spirituală", se spune, precum şi "un concept creştin privind persoana umană, sexualitatea, vocaţia preoţească şi celibatul". Documentul mai arată clar că serviciile psihologice nu pot înlocui îndrumarea spirituală. Se afirmă că viaţa spirituală "în sine favorizează creşterea în virtuţile umane, dacă nu există un blocaj de natură psihologică".
Textul evidenţiază importanţa Episcopilor şi formatorilor în a fi capabili să îi orienteze pe candidaţii la preoţie într-o solidă maturitate psihologică şi afectivă, precum şi într-o bogată viaţă spirituală care să le permită să facă faţă cerinţelor vieţii preoţeşti, în particular privind celibatul. Documentul afirmă că un bărbat care se simte chemat la preoţie, pe lângă virtuţi morale şi teologice, trebuie să aibă de asemenea "un solid echilibru uman şi psihic, în particular în domeniul afectiv, astfel încât să îi permită subiectului să se predispună în mod adecvat la o dăruire de sine cu adevărat liberă în relaţie cu credincioşii, potrivit vieţii de celibat".
Se arată de asemenea calităţile pe care trebuie să le aibă orice viitor preot: "un sentiment pozitiv şi stabil al propriei lui identităţi masculine şi capacitatea de a forma relaţii mature cu alte persoane sau grupuri de persoane; un sentiment solid de apartenenţă, bază a viitoarei comuniuni cu presbiteratul şi a unei colaborări responsabile cu slujirea episcopală". Potrivit documentului, o percepţie corectă privind semnificaţia vocaţiei candidatului trebuie să fie cultivată într-un "climat de credinţă, rugăciune, meditare a Cuvântului lui Dumnezeu, studiu teologic şi viaţă de comunitate".
Documentul insistă asupra faptului că cei responsabili de formarea seminariştilor trebuie să fie "experţi în persoana umană, în ritmurile ei de creştere, potenţialele şi slăbiciunile ei şi modul ei de a trăi relaţia cu Dumnezeu". Se afirmă că este necesar să se cunoască istoria candidatului, dar acesta nu trebuie să fie singurul criteriu decisiv în acceptarea lui la pregătirea pentru preoţie. Formatorul trebuie să privească la persoană "ca întreg, în progresul şi dezvoltarea sa", pentru a evita erorile în discernământ. Se atrage atenţie şi asupra tendinţei candidaţilor de a-şi "minimiza sau nega propriile slăbiciuni, de teama posibilităţii de a nu fi înţeleşi, şi în consecinţă de a nu fi acceptaţi".
Documentul susţine că în cazurile cu nevoi particulare, apelul la un psiholog poate "ajuta candidatul să depăşească aceste răni", pentru a ţinti spre "un stil de viaţă ca acela al lui Isus, Bunul Păstor, Cap şi Mire al Bisericii". În acest context, se recomandă evaluarea psihologică cu consimţământul liber al candidatului. Psihologii care acordă acest sprijin trebuie să aibă "o solidă maturitate umană şi spirituală", se spune, precum şi "un concept creştin privind persoana umană, sexualitatea, vocaţia preoţească şi celibatul". Documentul mai arată clar că serviciile psihologice nu pot înlocui îndrumarea spirituală. Se afirmă că viaţa spirituală "în sine favorizează creşterea în virtuţile umane, dacă nu există un blocaj de natură psihologică".
Catholica
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
