joi, 23 aprilie 2009

Sfantul Mare Martir Gheorghe purtator de biruinta

Vestitul mare martir Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Cristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci Sfântul Gheroghe fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici dc îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Cristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Cristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Cristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Cristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a marit dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns accsta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Cristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, mareau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Cristos, a luat cununa de martir, făcându-l păgânii in multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Cristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântulmartir Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnczeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Cristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
fragment din"Vietile Sfintilor"ed. 1934,Blaj

Niciun comentariu: