vineri, 12 februarie 2010

Iaşi: Întâlnirea preoţilor catolici din România




Oraşul Iaşi a fost gazda pentru Cea de-a III-a Întâlnire Naţională a Preoţilor Catolici din România, în perioada 8-10 februarie 2010. Au fost prezenţi 85 de preoţi, romano-catolici şi greco-catolici, din toate cele şase dieceze romano-catolice şi din cele cinci eparhii greco-catolice: Bucureşti, Alba Iulia, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Blaj, Cluj, Maramureş şi Lugoj. Au fost prezenţi şi patru preoţi din Dieceza de Chişinău (Republica Moldova).Evenimentul, ocazionat de Anul Sfintei Preoţii, a debutat, în seara zilei de luni, 8 februarie, cu un salut al Preasfinţitului Petru Gherghel, transmis tuturor participanţilor, în direct, prin telefon, de la Roma.A urmat un discurs inaugural al invitatului special, cu această ocazie, Preasfinţitul Domenico Cancian, episcop de Cittŕ di Castello (Italia). Ideea primei meditaţii a fost tocmai importanţa milostivirii lui Dumnezeu: "Identitatea preotului este văzută ca mister al milostivirii ce trebuie primit şi dăruit. Misiunea preotului este aceea de a mărturisi lumii iubirea milostivă a Domnului: această iubire este cea care converteşte şi mântuieşte.", spunea episcopul Cancian.

Ziua de marţi a început cu sfânta Liturghie concelebrată în capela Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, Liturghie prezidată de episcopul italian, în cadrul căreia a fost inclusă cea de-a doua prelegere, "Drumul de credinţă al preotului". Evanghelia a fost citită în limba maghiară.În cursul dimineţii de marţi, episcopul Domenico a mai avut încă două prelegeri, care au avut aceeaşi notă dominantă: preoţia e doar darul şi milostivirea lui Dumnezeu şi identitatea preotului în rugăciunea sacerdotală a lui Isus. După-amiază au fost momente de mare emoţie: momente de comuniune, prin discuţii în grupuri mici, şi apoi prezentarea de mărturii de mare intensitate sufletească, prezentate de diferiţi vorbitori. Moderatori la grupurile de discuţie au fost: pr. Cornel Cadar, pr. Pavel Chelaru, pr. Petru Sescu, pr. Gheorghe Cojocaru, pr. Claudiu Budău şi pr. Mihai Eduard Coşa.De mare importanţă, dar şi ca o noutate, a fost momentul de rugăciune de marţi seara. În capela seminarului, grupul preoţilor greco-catolici au cântat, cu multă măiestrie, Paraclisul Maicii Domnului, celebrare prezidată de pr. Ioan Fărcaş, protopopul Blajului.

Ziua de miercuri a debutat cu recitarea laudelor în capela Seminarului.

Au urmat apoi două prelegeri de mare ţinută, prezentate, cu patosu-i cunoscut, de pr. Alois Bulai, prelegeri foarte apreciate de către toţi participanţii. Preotul Alois Bulai a vorbit despre sfânta Preoţie în Vechiul Testament şi în viaţa lui Isus. În jurul amiezii au urmat două ore de mărturii, propuneri şi impresii. Pr. Ştefan Vacaru a considerat foarte benefică înfrăţirea unor parohii din Moldova cu parohii din Ardeal. De asemenea, emoţionantă a fost mărturia preotului Anton Crişan, care a avut fericirea de a studia mai mulţi ani la Ars, în Franţa. Foarte apreciată a fost şi meditaţia despre preoţie prezentată de pr. Claudiu Budău.După-amiaza zilei de miercuri a fost o bună ocazie pentru oaspeţi să cunoască puţin din tainele oraşului Iaşi.Întâlnirea a culminat, într-o atmosferă sărbătorească, cu sfânta Liturghie concelebrată, la ora 18.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. Liturghia a fost prezidată de pr. Alois Fechet, iar predicator a fost pr. Ioan Fărcaş, protopop de Blaj.

Organizator al acestei importante întâlniri a fost Oficiul pentru Cler al Diecezei de Iaşi, al cărui responsabil este pr. Mihai Eduard Coşa, într-o strânsă colaborare cu Seminarul din Iaşi. Un mare rol în desfăşurarea acestui eveniment l-a avut pr. Mihai Dumitru.Următoarea întâlnire de acest gen va avea loc la Timişoara, în perioada 15-18 martie 2010.

Mai multe imagini de la acest eveniment gasiti in josul paginii de blog la la "poze cu evenimente din parohie"

pr.Lucian Dudas(Ungheni-Mures)

Niciun comentariu: