luni, 29 aprilie 2013

Postul Mare- Duminica a-V-a

 

Postului Mare este perioada binecuvântata de Dumnezeu în care omul își purifica sufletul său și totodată trupul.Postul trebuie să fie un prilej de curăţirea gândurilor şi a sufletului.Prima şi ultima săptămâna de post sunt cele mai severe. Biserica recomandă credincioşilor să se abţină de la consumul de carne.Totodată, o atenţie deosebită se acordă postirii spirituale, care se face prin rugăciune şi renunţarea la supărare, mânie şi alte sentimente negative.Un mare sfânt care a trait în sec I al erei creștine,Sfântul Iustin spunea urmatoarele:”„Postul spiritual înseamnă postirea simţurilor - gura să nu vorbească neadevăruri şi nedreptăţi, ochii să nu privească cele pierzătoare şi ispititoare, urechea să nu asculte vorbe deşarte. Şi ferice de cel care îmbină postul cel spiritual cu cel trupesc, pentru că acesta, prin înfrânare ajunge chip luminos al umilinței creştine”
 
Rugăciune este însoțitoarea acestui Mare Post , de aceea preoții Protopopiatul Mureș s-au întâlnit în Duminica a-V-a în Parohia ”Sfânta Treime” din localitatea Ungheni .Cu ocazia acestei întâlniri preotii participanții împreună cu întreg poporul s-au rugat ”Calea Sfintei Cruci”.
”Drumul Crucii - Via Dolorosa sau Via Crucis - amintește neîncetat omului măsura dragostei lui Dumnezeu fața de el” spunea în cuvântul de învățătura Părintele Protopop Dan.L .Fodor.

Niciun comentariu: