marți, 9 septembrie 2008

Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul


În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, 7 septembrie, Preafericirea Sa Lucian, Arhiepiscop Mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş - Blaj şi Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, s-a aflat în vizită pastorală în mijlocul credincioşilor din parohia Ungheni, protopopiatul Târgu-Mureş, cu ocazia sfinţirii noii biserici parohiale. Însoţit de pr. Ioan Fărcaş, protopop al Blajului şi vicar episcopal cu pastorala, Înaltul Ierarh a fost întâmpinat în faţa bisericii, cu un cuvânt de bun-venit, de către protopopul de Târgu-Mureş, pr. Liviu Sabău, dimpreună cu parohul din Ungheni, pr. Lucian Dudaş.
Ceremonia a început la orele 10, cu oficiul sfinţirii noului lăcaş de cult. A urmat Sfânta Liturghie, oficiată pe esplanada din faţa bisericii, alături de Înaltul Ierarh concelebrând 22 de preoţi din protopopiatul Târgu-Mureş şi nu numai, cărora li s-au alăturat Mons. Bryan Sharp din Leeds, Anglia, Mons. Joseph Maresch din Dieceza Linz, Austria, pr. Baróti Csaba, paroh romano-catolic în Ungheni. Au asistat parohul reformat din Ungheni, dl. Székely Ferencz, cât şi pastorul comunităţii penticostale din Ungheni, Emanuel Muntean. Corul parohiei Târgu-Mureş IV, condus de dirijoarea Maria Sabău, a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură adresat mulţimii credincioşilor, Preafericirea Sa Lucian remarca tocmai participarea la bucuria comunităţii greco-catolice a tuturor cultelor din Ungheni, cu excepţia fraţilor ortodocşi, menţionând şi ruşinoasa situaţie a fostului lăcaş greco-catolic, care în loc să fie retrocedat celor în drept, s-a preferat să fie înghiţit de o nouă construcţie ridicată de parohia ortodoxă:
"Aducem preamărire marelui Dumnezeu, Cel în Treime adorat şi preamărit, pentru ziua aceasta binecuvântată şi încărcată de haruri, petrecută împreună. Desigur, motivul principal al unirii noastre în rugăciune este cel al consacrării noii biserici greco-catolice din această parohie. Ar trebui să fie bucurie deplină. Însă nu putem să trecem cu vederea, să uităm întrutotul şi să gustăm din plin bucuria acestei zile, fără să nu ne aducem aminte cât de greu a fost drumul până aici. Nu cred că a stat bine, nu cred că este o onoare sau titlu de glorie pentru comunitatea românilor din Ungheni să se fi încrâncenat pentru un motiv pentru care justiţia dumnezeiască ar fi avut cele mai bine soluţii: românilor greco-catolici să le fi fost dăruită biserica veche, de către fraţii lor, români ortodocşi, pentru ca noua biserică ortodoxă dorită a se construi, să nu aibă la temelie ruinele bisericii mame a Ungheniului, ruine pentru care plâng strămoşii pentru că li se şterg urmele; plâng pentru că iubirea dintre fraţii de acelaşi sânge, obiceiuri şi limbă, este izgonită, înlăturată, în folosul urii şi a discordiei, care sunt atât de neplăcute lui Dumnezeu şi oamenilor de bunăvoinţă. Dar, în această oră solemnă pentru parohia greco-catolică din Ungheni, ora dedicării bisericii cu hramul Sfânta Treime, dorim să-i asigurăm pe toţi locuitorii de aici, de orice confesiune religioasă ar fi, de orice naţionalitate, de orice statură politică sau socială, că fiii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, doresc să trăiască în bună înţelegere, în armonie, în iubire şi în iertare cu toţi. Toţi împreună avem obligaţia de a-L mărturisi, nu doar cu vorba, cât mai ales cu viaţa întreagă, că Isus este singurul Domn şi Mântuitor, care răsplăteşte fiecăruia după faptele sale."
Înaltul Ierarh s-a referit apoi pe larg la tema duminicii, la modul în care Dumnezeu Tatăl a iubit lumea: "Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (In 3,16), continuând apoi: "Iubiţi credincioşi din Ungheni, în biserica Preasfintei Treimi să vă umpleţi de darul unităţii şi al iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. O biserică frumoasă precum Treimea; o biserică luminoasă precum Treimea lumină; o biserică primitoare precum Treimea iubitoare; o biserică scară spre cer, precum Treimea fericire veşnică. Apreciez tot efortul vostru, toată jertfa voastră; mă înclin în faţa răbdării şi a curajului de care aţi dat dovadă, în faţa umilirilor şi a jignirilor pe care le-aţi îndurat cu credinţă. De acum înainte să daţi dovadă de iubire neprefăcută faţă de toţi cei cu care Domnul vă vrea să trăiţi alături. Pacea lui Cristos să domnească aici." S-au adresat celor prezenţi Mons. Bryan Sharp, de al cărui generos sprijin s-a bucurat construcţia noii biserici, şi pr. paroh Lucian Dudaş, care a adresat cuvinte de mulţumire tuturor binefăcătorilor, oferind Înaltului Ierarh o icoană a Maicii Domnului. Întâistătătorul, mulţumindu-i, i-a oferit ediţia jubiliară a Bibliei de la Blaj, spunându-i: "Pentru Sfinţia ta, pentru familia ta, am toată consideraţia. Nu-mi sunt străine realităţile de zi cu zi pe care le-ai trăit; nu-mi sunt străine frământările, lacrimile, dar şi bucuriile care te-au însoţit pe tot parcursul păstoririi tale în această parohie. De acum înainte, prioritatea este aceea de a face ca Evanghelia să ajungă la mintea şi inima oamenilor, iar la masa euharistică să participe cât mai mulţi."
Pr.Lucian Dudas

miercuri, 3 septembrie 2008

Invitatie


In data de 07.septembrie 2008,Parohia Greco-Catolica "Sfanta Treime"Ungheni va invita pe toti crestinii de toate confesiunile,la sfintirea bisericii greco-catolice din localitatea Ungheni Judetul Mures.Slujba de sfintire si Sfanta Liturghie va incepe la ora 09.30 si va fi oficiata de Preafericirea Sa Lucian,Mitropolit de Alba Iulia si Fagaras-Blaj si Arhiepiscop Major al Bisericii Romane Unite cu Roma ,Greco-Catolica.

Pr.Lucian Dudas

joi, 7 august 2008

Ce este iubirea?

Iubirea,zice V.Hugo este o virtute cereasca ce da viata si credinta,care inalta sufletul spre sublim,spre Dumnezeu,de unde a venit.Iubirea este SA VREI BINELE aceluia pe care il iubesti,spune Sf.Toma de Aquino.Iubirea este o iesire din noi,este o DONATIE A FIINTEI NOASTRE,sa-ti gasesti propria fericire in fericirea altuia,sa te jertfesti pentru acela pe care il iubesti.Adevarata iubire este aceea care mai degraba da decat ia,care-si uita de sine si se dezvolta.Iubirea este ALFA si OMEGA intregii lumi.
Pr.Lucian Dudas

marți, 5 august 2008

Postul Sfintei Fecioare Maria-Perioada de pregatire spirituala


In perioada premergatoare Sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, incepand de vineri, 1 august a.c., pana joi, 14 august a.c., Biserica Greco-Catolica impreuna cu Biserica Ortodoxa, invita credinciosii la post si rugaciune in cinstea Nascatoarei de Dumnezeu, cea care, implinindu-si in mod desavarsit viata pamanteasca, a fost ridicata cu trupul si cu sufletul la cer.
In timpul postului, indreptandu-si privirea sufletului spre Adormirea Sfintei Fecioare Maria, crestinii pot contempla biruinta spiritului asupra materiei, trupul in totalitate curat al Maicii Sfinte nefiind dat taranii si putrezirii, ci inaltat cu cinste la cerestile lacasuri. Este calea spre cer deschisa pentru fiecare om, care, urmand exemplul si indemnul Sfintei Fecioare Maria, face voia Domnului in aceasta viata trecatoare. Cu scopul de a se aprofunda modul in care poate fi urmata aceasta cale, Biserica propune postul si rugaciunea, nu doar ca pe un exercitiu de asceza prin abtinerea de la alimente, ci prin inaltarea mai presus de cele materiale, prin zborul sufletului aflat in rugaciune, spre Dumnezeu.
Pr.Lucian Dudas

duminică, 20 iulie 2008

Papa Benedict al-XVI-lea primit triunfal la Sydney


Papa Benedict al XVI-lea, care a inceput ieri o vizita in , a fost primit cu caldura la Sydney , unde s-au adunat zeci de mii de tineri catolici veniti de pe cinci continente pentru "Zilele Mondiale ale Tineretului". Catolicii, amestecati cu o masa de curiosi, s-au inghesuit pe cheiurile portului Sydney pentru a asista la sosirea pe mare a Suveranului Pontif. In mijlocul unei flotile de 13 ambarcatiuni, escortate de membrii serviciilor de securitate pe skijet-uri, Papa a strabatut golful Sydney la bordul unei ambarcatiuni de lux, trecand prin fata celebrei Opere si a Harbour Bridge, debarcand apoi pe digul Barangaroo. Peste 150.000 de pelerini australieni si straini, agitand stegulete din toate tarile, l-au aclamat pe Benedict al XVI-lea, care a prezidat ceremoniile Festivalului Tineretului Catolic. La coborarea de pe vas, Papa a fost intampinat cu cantece si dansuri aborigene, un omagiu rezervat doar oaspetilor speciali. El s-a intalnit cu reprezentanti ai tribului aborigen Garigal, proprietari traditionali ai unei parti a portului Sydney, care i-au oferit frunze de arbore de cauciuc. In discursul sau, Papa s-a declarat ingrijorat de distrugerile ecologice provocate de o exploatare necontrolata a resurselor planetei si i-a avertizat pe tineri sa nu se lase sedusi de "idolii falsi" si de "relativismul" societatii materialiste. Inaintea ceremoniei, Papa s-a intalnit cu premierul laburist Kevin Rudd si cu guvernatorul general Michael Jeffrey, reprezentantul reginei Marii Britanii.

duminică, 22 iunie 2008

Oaspeti de onoare in Duminica I dupa Rusalii



In duminica de astazi cea dintaia dupa Pogorarea Spiritului Sfant peste Sfintii Apostoli,Parohia noastra a avut deosebita placere de a avea in mijlocul ei un oaspete de seama venit din indepartatul Regat Britanic(Anglia) mai exact din Parohia St'Mari's Leeds.Este vorba despre un vechi prieten de al nostru, Sister Damian,o calugarita din ordinul "Sfintelor Inimi"care a participat la Sfanta Liturghie tinuta in biserica noastra.Ea a adus sincerele si calduroasele salutari din partea Pr.Frank Robinson care va fi prezent alaturi de ea la frumosul eveniment de Sfintire a noii biserici din Ungheni la data de 07.sept.2008.
Pr.Lucian Dudas

. Duminica I dupa Rusalii Urmarea lui Cristos

"Deci pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor,mărturisi-l-voi şi Eu înaintea Tatălui Meu din ceruri.Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilorşi Eu Mă voi lepăda înaintea Tatălui Meu care este în ceruri."(Matei X,32-33)
Am văzut cum în ziua de Rusalii, prin pogorârea Spiritului Sfânt, a luat naştere primul nucleu al Bisericii, în urma predicării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, când s-au botezat aproximativ trei mii de suflete. Plini de credinţă şi de curajul primit prin revărsarea peste ei a Izvorului de viaţă divină, Apostolii L-au vestit pretutindeni pe Isus Cristos, cel înviat şi înălţat întru slavă la ceruri, atrăgând astfel în corabia Bisericii tot mai multe suflete, din toate popoarele. Din sămânţa Evangheliei, împrăştiată de ei, au răsărit şi s-au înmulţit creştinii, ca prin minune, şi din rândul lor s-au ridicat nenumărate figuri de sfinţi, de mucenici şi mucenice, care strălucesc, prin mărturia vieţii lor, ca nişte faruri peste veacuri.
Duminica de azi, întâia după Rusalii, numită Duminica Tuturor Sfinţilor, este închinată tuturor acestor sfinţi, adică acelora care şi-au întocmit întreaga viaţă după Evanghelie, zugrăvind în persoana lor, clipă de clipă, cu cuvântul şi cu fapta, chipul modelului nostru divin, al lui Isus Cristos, atingând în felul acesta cele mai înalte trepte ale desăvârşirii. Pentru acest motiv ei constitue pentru fiecare din noi pilde vii, vrednice de a fi nu numai venerate, ci şi urmate.
Sfinţii pe care îi sărbătorim astăzi au fost tot atâtea modele ale acestui fel de trăire creştină, totală şi fără compromis, mergând cu mărturisirea faptică a lui Cristos până la vărsarea sângelui. Ei au fost exemple de fidelitate faţă de Spiritul Sfânt, în cele mai mici amănunte din viaţă. Un exemplu strălucit şi pilduitor de tărie în credinţă şi statornicie în a-L urma pe Cristos îl costituie cei doisprezece ierarhi în frunte cu primul cardinal român, dr. Iuliu Hossu - mărturisitori şi martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolice), victime ale prigoanelor şi maltratărilor din închisorile regimului ateo-comunist, a celei mai inumane orânduiri sociale din istoria omenirii. Şapte dintre ei au murit în închisoare. Este unicul caz din istoria Bisericii când - cum declară Suveranul Pontif - nici unul dintre episcopii unei Biserici naţionale nu a defecţionat de la credinţă, în prigoane. Iată de ce mărturia lor luminoasă este pentru noi nu numai un îndemn de tărie şi statornicie în a-L mărturisi pe Cristos în viaţa de fiecare zi, ci şi un titlu de încredere şi speranţă în Pronie, prin mijlocirea lor. Sfântul Toma de A\uino, întrebat odată de sora sa ce să facă pentru a se mântui, i-a răspuns acesteia scurt şi simplu: "Să vrei!" Iată, iubiţii mei, ce ne lipseşte şi nouă: Să vrem. Să vrem deci, dar să vrem sincer, cu tot sufletul, cu toată puterea, cu toată fiinţa noastră. Amin.
Pr.Lucian Dudas

joi, 19 iunie 2008

Vizita Pastorala a P.S.Vasile in parohia "Sfanta Treime"Ungheni


Cu ocazia sarbatorii Sfintei Treimi,Preasfintia Sa Vasile a facut o scurta vizita in parohia noastra.Cu aceasta ocazie P.S Vasile a vizitat noua biserica care se va sfinti in data de 07.09.2008 si a constatat la fata locului dezastrul istoric care se petrece cu fosta biserica greco-catolica care este in curs de demolare,de catre biserica ortodoxa.Parintele Lucian Dudas i-a multumit P.S Vasile pentru vizita pe care a efectuat-o cu ocazia hramului parohiei noastre.

Pr.Lucian Dudas

luni, 16 iunie 2008

Hramul Parohiei noastre

Cristos in mijlocul nostru..
Astazi de sarbatorea Sfintei Treimi ,Parohia greco-catolica din localitatea Ungheni a fost in sarbatoare mare,deoarece protectoarea comunitatii noastre este Sfanta Treime.Sarbatoarea Parohiei a inceput cu Sfanta Liturghie tinuta de Pr.Lucian Dudas in biserica parohiala"Sfanta Treime"din localitatea noastra,la care a participat un numar de peste 65 de persoane.
Dupa celebrarea liturgica toti credinciosii participanti la Sfanta Liturghie au ramas la o agapa frateasca.Cu ocazia aceasta parohia si membrii coratoratului greco-catolic din Ungheni a felicitat-o pe d-na casiera Pop Cecilia pentru frumosul eveniment petrecut in familia fetei dansei,venirea pe lume a micutei Mara.
Bunul Dumnezeu sa ne ocroteasca comunitatea noastra si Biserica Romana Unita cu Roma Greco-Catolica.
Corator Pop Dumitru

Lectia de religie din Banat

Romano catolici, greco catolici, evrei si baptisti sunt alaturi de Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, si au participat la un minting de sustinere a InaltPrea Sfintiei Sale organizat la Timisoara. Cel putin 500 de crediciosi au aprins lumanari si au spus in cor „Tatal Nostru" pentru cel „acuzat in mod nedemn" in legatura cu gestul de a se impartasi intr-o biserica greco-catolica. O singura turma, un singur pastror „E de datoria noastra sa ne aratam respectul si aprecierea pentru acest gest pe care l-a facut, un gest prin care se exprima un pas mai departe pe drumul unitatii. IPS a procedat cu mult curaj si il sustinem", a declarat Farcas Ioan, vicarul general al Arhiepiscopiei Greco-catolice de Alba-Iulia Fagaras
Pr.Lucian Dudas

Sfanta Treime


Sarbatoarea Sfintei Treimi

Ieri am sarbatorit cu totii coborarea Spiritului Sfant sau Rusalile,ziua intemeierii Bisericii lui Cristos in chip vazut,in anul 33 al erei crestine sau mai bine zis de la Nasterea lui Cristos.Astazi sarbatorim Sfanta Treime,adica pe Dumnezeu-Tatal,Creeatorul si Ziditorul lumii vazute si nevazute,pe Dumnezeu Fiul,Mantuitorul ei si pe Spiritul Sfant sfintitorul lumii.Credinta in Sfanta Treime,este temeiul invataturii crestine,este cea mai mare taina a credintei noastre.Desi nu vom putea patrunde niciodata in taina Sfintei Treimi.Marturii ale prezentei Sfintei Treimi in planul de mantuire a omului gasim atit in Vechiul cat si in Noul Testament.

In vechiul Testament:Avem o prima marturie despre taina Sfintei Treimi,ea fiind prefigurata chiar de la crearea lumii,caci in Cartea Facerii se spune ca Dumnezeu,desi unul singur,cand la facut pe Adam vorbea despre El ca despre mai multi:"sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra(Facere 1,26).Mai tarziu,Dumnezeu se arata Patriarhului Avraam la stejarul Manvri sub chipul a trei barbati(ingeri) carora Avraam li se adreseaza ca unuia singur:"Doamne daca am aflat har inaintea Ta,nu il ocoli pe robul tau"(Facere 18:2-3)

In Noul Testament,dovezi sunt multe dar as dori sa ma opresc doar la una singura.La botezul Domnului a avut loc insasi aratarea Sfintei Treimi sau Epifania in limbajul teologic:Fiul se boteza in apele Iordanului,Tatal a vorbit din Cer,"Acesta este Fiul meu.....",iar Spiritul Sfant S-a aratat in chip de porumbel(Matei 3:16-17).

Credinta in Sfanta Treime este temeiul invataturii mantuirii noastre.Ea ramane mai presus de puterea noastra de intelegere,o taina la care ajungem prin credinta si prin rugaciune.Ne-am botezat in numele Sfintei Treimi si de aceea chemam Sfanta Treime in ajutor ori de cate ori ne facem semnul Sfintei Cruci"In numele Tatalui si al Fiului si al Spiritului Sfant AMIN

sâmbătă, 7 iunie 2008

Inaltarea Domnului(05.06.2008)

Inaltarea Domnului.....
Pentru noi, începutul urmării şi petrecerii acesteia este botezul, chip al morţii, îngropării şi Invierii Domnului, prin mijlocirea unei vieţi după po-runca lui Hristos şi după petrecerea Evangheliei, având drept scop biruinţa asupra patimilor prin luptele duhovniceşti, pregătindu-ne viaţa cea fără de dureri, nestricăcioasă şi cerească, după cum şi Apostolul a zis către noi: „Dacă veţi trăi în trup, veţi muri, iar dacă veţi ucide prin duhul faptele trupului, veţi fi vii” (Rom., 8:13). Cei care trăiesc după poruncile lui Hristos urmează petrecerii acestuia în trup, căci mor la vremea rânduită fiecăruia, fiindcă şi El a murit cu trupul, şi în trup vor şi învia, asemenea Lui, plini de slavă şi nestricăcioşi, însă nu acum, ci la plinirea vremii, când vor fi înălţaţi, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Căci vom fi răpiţi pe nori întru întâmpinarea Domnului în văzduh şi astfel pururea cu Domnul vom fi” (I Ţes., 4:17).

joi, 5 iunie 2008

Pelerinaj la Lourdes



Se pare ca aceasta practica a pelerinajului local, destul de raspandita in lumea antica, are ca motiv principal distanta dintre localitatea in care locuieste pelerinul si popasul final. Acest element ne aminteste de originea Latina a termenului peregrinus, transmisa in multe limbi europene. Etimologic cuvantul se refera la cineva care se indeparteaza de propriul tinut si traieste ca strain in alt loc. Initial un mic oras comercial, Lourdes a devenit cel mai mare loc de pelerinaj din lume, al Fecioarei Maria. Orasul este situat pe ambele maluri ale raului Gave de Pau si este resedinta de vara a episcopilor de Tarbes si Lourdes. In fiecare an vin aici mii de pelerini catolici si de alte confesiuni care cred ca Fecioara Maria i-a aparut de 18 de ori unei fetite, Bernadette Soubirous, in pestera Grotte de Massabielle. Bernadette a fost canonizata in 1933. Orasul mai este faimos pentru izvoarele gasite de Bernadette in pestera, ale caror apa se crede a avea proprietati de vindecare. Principala atractie a orasului in sine este Piata Peyramale. Mai la est se afla biserica intr-un stil aparte Sacre-Coeur. La sud-vest de piata se afla fosta inchisoare Cachot, in care a locuit familia Soubirous. Pe Rue Bernadette-Soubirous se afla Moulin de Boly, in care s-a nascut Bernadette. La 80 m deasupra orasului se afla castelul la care se poate ajunge cu un lift. Castelul adaposteste Muzeul Pirineilor si ofera panorame frumoase ale imprejurimilor. La acest pelerinaj au luat parte peste 450 de romani in mare masa greco-catolici dar si ortodocsi si reformati calvini.Cea mai mare minune vazuta de mine la Lourdes a fost numarul mare de romani care s-au spovedit dupa o mare perioada de timp(25-55 ani),converitrea si pocairea multora.Nu regret nici un minut din acest frumos pelerinaj,chit ca au existat momente putin mai placute ,dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu si al Sfintei Fecioare Maria am reusit cu toti sa le depasim.
Pr.Lucian Dudas

luni, 12 mai 2008





Nici „oamenii lui Dumnezeu”, nu fac rabat de la nereguli atunci cînd este vorba de proprietatea imobiliară. Într-o comună mureşană, preotul ortodox Ioan Man aplică metoda „colivie” şi dărîmă un lăcaş de cult greco-catolic vechi de mai bine de 100 de ani. Pe Man îl ajută autorităţile locale, judeţene şi Ministerul Culturii şi Cultelor pentru că în anul electoral trebuiesc îngrijiţi doar „păstorii” care sînt mai avuţi în „oiţe” electorale.
În 2008, încă mai este folosită metoda „colivie” atunci cînd ortodocşii sînt puşi în situaţia să restituie ceea ce a aparţinut confesiunii greco-catolice. Metoda este simplă, însă seamănă cu un „chiuretaj” imobiliar. În jurul bisericii greco-catolice, se ridică zidurile unui alt lăcaş de cult, care va strivi vechea construcţie. Aceste cazuri sînt rare, dar reliefează adevărata credinţă a preoţilor care se folosesc de asemenea practici.
O astfel de situaţie o poţi întîlni în comuna Ungheni (jud. Mureş), unde o veche biserică greco-catolică, construită din cărămidă şi piatră de către iobagii români între 1858 şi 1864, este demolată pentru a face loc unei „catedrale” ortodoxe din ciment. Acest lăcaş a fost confiscat de regimul comunist în 1948 şi dăruit apoi Bisericii Ortodoxe Române. După 1990, biserica nu a fost retrocedată proprietarului de drept, iar în 1997 parohia ortodoxă locală a început construirea unui lăcaş de cult în jurul vechii biserici greco-catolice. Pînă în anul 2000, lucrările s-au efectuat fără obţinerea avizelor necesare şi a autorizaţiei de construcţie. Cu toate acestea, în 8 mai 2008, a început demolarea vechiului lăcaş de cult greco-catolic, chiar dacă au existat numeroase proteste pentru a se evita acest lucru
Autorizaţie pentru „colivie”
Oamenii din Ungheni cred că responsabile de această situaţie sînt, bineînţeles, autorităţile (Primăria Ungheni, Prefectura Mureş şi Ministerul Culturii şi Cultelor – n.r.) pentru că şi-au dat acordul pentru demolarea lăcaşului. „Am mers cu o listă la Prefectură în care semnam mulţi săteni ca să lase biserica întreagă, dar nu ne-au dat atenţie. Noi nu vrem biserica aia pentru catolici sau mai ştiu eu ce, ci ne luptăm că biserica asta au făcut-o iobagii români pe la 1800, din puterile lor. Asta-i a românilor doar, şi-i monument istoric! În Ungheni, a mai existat o biserică greco-catolică din lemn, dar în perioada Imperiului Austro-Ungar, cînd românii erau sclavi în ţara lor, i s-a dat foc”, spune Gheorghe, unul dintre enoriaşii greco-catolici din Ungheni.
Preotul greco-catolic din localitate, Lucian Dudaş, are o parohie de peste 80 de familii şi a încercat la toate autorităţile responsabile să stopeze dărîmarea bisericii, dar nu a reuşit. „Cînd am venit în parohie aveam 20 de familii, dar acum sînt 79 de familii care vin şi se roagă plus alte cîteva care sînt ortodocşi. În 2001, cînd am început să sesizez prefectura, primăria şi Ministerul Culturii şi Cultelor şi-au obţinut o autorizaţie de construcţie, însă pînă atunci lucraseră fără ea. Şi acum, autorizaţia de demolare a vechii biserici este doar pentru turlă. Culmea este că în perioada în care au obţinut autorizaţiile astea, biserica a fost scoasă din patrimoniul Monumentelor istorice, chiar dacă ea figura în acele liste pînă atunci”, spune Dudaş.

Publicitatea tensionează electoratul
Chiar dacă Ioan Man, preotul ortodox, sub girul căruia se aplică metoda „colivie”, spune că a început să zidească în jurul vechii biserici încă din 1998, placa de construcţie arată că autorizaţiile au fost obţinute abia în 2005, iar pînă atunci, conform localnicilor, lucrările aveau loc doar noaptea. Întrebat de ce construieşte în jurul vechii biserici greco-catolice, un lăcaş ortodox, preotul Man a refuzat orice explicaţie. „Nu este aşa. Sînteţi plătiţi! Toate actele sînt legale. Situaţia este tensionată pentru că vii să scrii, de asta. Am început să construiesc de prin 1998 şi totul este legal”, acuză preotul Man faptul că demolarea acestei biserici va fi făcută publică. Se pare că greco-catolicii din Ungheni n-au dificultăţi doar cu biserica, lor fiindu-le pînă acum interzis să-şi îngroape enoriaşii în cimitirul din localitate. „Chiar dacă cimitirul este, conform actelor funciare, al greco-catolicilor, timp de 10 ani ne-a fost interzis să facem înmormîntări aici şi de cîteva ori a trebuit să chemăm jandarmii pentru a putea intra. Însă, în iarna anului trecut, am auzit că cimitirul ar fi intrat în proprietatea statului, dar pînă acum n-am primit nici un act de la primărie ca să-mi confirme asta”, adaugă preotul greco-catolic.
Slujbă printre ciocane
Între 2002 şi 2006, greco-catolicii din Ungheni şi-au construit o biserică nouă pe un teren cumpărat de enoriaşi, însă pînă atunci slujbele au fost ţinute în atelierul mecanic al şcolii „Pînă să avem biserica am ţinut slujbele în casa unui corator de-al nostru, apoi în atelierul de mecanică al şcolii şi eram mereu sabotaţi. Ba ni se tăia gazul sau curentul, ba cineva spărgea geamurile. Nu dorim acel lăcaş pentru noi, vrem doar să nu fie dărîmat”, spune preotul Dudaş. Chiar dacă este an electoral, în Ungheni, enoriaşii greco-catolici nu constituie un procent de alegători interesant pentru vreun candidat la şefia administraţiilor mureşene, astfel că autorităţile nu au nici o grabă în a rezolva oamenilor această problemă. „Au venit de la Inspecţia în Construcţii, dar au spus că nu l-au găsit acasă pe preotul Man. Păi l-au căutat un minut! Dacă veneau mai des îl găseau, că doar nu transcede! Ca un fapt, actele de cartea funciară au existat în original, pentru că noi am putut face copii după ele, însă după ce s-a deschis procesul de restituire, ele brusc nu au mai putut fi găsite la Biroul de Carte Funciară după ce s-a mutat arhiva de la Tribunal. Culmea este că doar astea s-au pierdut”, spune preotul greco-catolic. El speră că Biserica Ortodoxă Română nu vrea să se identifice cu aceste cazuri izolate care ajung să situeze România în categoria ţărilor de mîna a III-a. „Pentru mine, ortodoxismul înseamnă Dumitru Stăniloaie, sfinţii şi martirii care au suferit pentru credinţă, precum şi promotorul românismului în această zonă”, declară preotul Dudaş.
Biserici dărîmate/dezmembrate
Războiul interconfesional dintre ortodocşi şi greco-catolici s-a soldat şi cu acte mai puţin „ortodoxe”. Vă prezentăm astfel, lista bisericilor greco-catolice care au fost distruse prin demolare sau dezmembrare:
Biserica din Tritenii de Jos, jud. Cluj, de piatră, 1838 (anul edificării), Sfinţii Arhangheli (Hramul), monument istoric - dărîmată în anul 1995.
Biserica din Băişoara, jud. Cluj, de lemn, 1852, renovată în 1894, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril - dezmembrată în anul 2001, 14 septembrie
Biserica din Vadu-Izei, jud. Maramureş, de piatră, 1884, Sf. Nicolae, prima biserică românească de piatră din Maramureşul istoric într-o perioadă în care românii puteau construi doar biserici de lemn - dărîmată în anul 2001,
Biserica din Ghirolt, jud. Cluj, de lemn, 1809, Sfinţii Arhangheli, monument istoric - dezmembrată în jurul anul 1990
Biserica din Bonţ, jud. Cluj, de lemn, 1829, renovată în 1898 şi 1932, Sfinţii Arhangheli, monument istoric - dezmembrată în anul 1996
Biserica din Călăraşi, jud. Cluj, de lemn, 1804, Sfinţii Arhangheli, monument istoric - dezmembrată în jurul anului 1992
Biserica din Ţaga, (com. Ghiolţ) jud. Cluj, 1820, Sf. Ioan Botezătorul, demolată în 9-10 mai 2006

Total Comentarii: 1
Luc
la 16:34 / 12.05.2008
Articolul este de nota 10.Aceasta este adevarata realitate din teritoriu,dar nu adevarata fata a Bisericii Ortodoxe.Biserica Ortodoxa nu se regaseste in aceea localitate Ungheni-Mures.Din pacate sunt destui slujitori care numai lui Dumnezeu NU ii slujesc.Asta este.Bunul Dumnezeu sa ne fereasca de astfel de oameni.

joi, 8 mai 2008

Astazi s-a inceput demolarea bisericii greco-catolice din Ungheni


Comunicat

Încă se mai demolează biserici: Astăzi a început demolarea vechii biserici greco-catolice din Ungheni (Mureş)De mai bine de 10 ani, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, se luptă pe diverse căi legale pentru a împiedica fărădelegea la care pare a fi condamnată vechea biserică greco-catolică din localitatea mureşeană Ungheni: demolarea.Biserica de piatră din Ungheni, cu hramul Sfânta Treime, a fost construită între anii 1858 şi 1864 de către credincioşii greco-catolici din localitate. În 1948, odată cu desfiinţarea abuzivă a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolice de către autorităţile comuniste, şi această biserică a fost preluată de Biserica Ortodoxă Română.În 1997 Parohia Ortodoxă din Ungheni a început lucrările de construcţie a unei noi biserici, în jurul celei vechi greco-catolice, şi până în anul 2000 lucrările s-au efectuat fără obţinerea avizelor necesare şi a autorizaţiei de construcţie.În ciuda nenumăratelor rapoarte, memorii şi sesizări transmise diverselor forurile interne şi internaţionale şi în ciuda numeroaselor apariţii în mass-media a acestui caz, lucrările de construcţie au continuat şi, în baza unei decizii a comunităţii ortodoxe din Ungheni, s-a optat pentru demolarea vechii biserici.Deşi Arhieparhia Greco-Catolică de Alba-Iulia şi Făgăraş a cerut retrocedarea vechii biserici şi a cerut în instanţă oprirea lucrărilor de construcţie, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi Ministerul Culturii şi Cultelor şi-au dat acordul la construirea noii biserici din Ungheni anul 2000, fără a fi prevăzută însă vreo clauză privind demolarea sau păstrarea vechii biserici, deoarece planul de construcţie a noii biserici prevedea o altă locaţie: tot în curtea bisericii, dar nu în jurul bisericii vechi. Astăzi, 8 mai 2008, a început demolarea acestui lăcaş de cult, fără nici o autorizaţie legală în acest sens, după cum ne-a comunicat pr. paroh greco-catolic Dudaş Lucian. Deşi în România anului 2008 se spune că „nimeni nu e mai presus de lege", se pare că fărădelegea e la ea acasă.Protestăm cu vehemenţă şi profundă indignare, pe această cale, împotriva lipsei de respect faţă de lege, faţă de patrimoniul şi valorile creştine, atât de manifestă în derularea şi abordarea acestui caz.Totodată, nu putem înţelege în ce fel poate contribui acest caz la facilitarea dialogului între fraţii creştini şi la deschiderea ecumenică spre care tind Bisericile creştine, urmare misiunii lăsate lor de Isus „ca toţi să fie una" (Ioan 17, 21).Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş

duminică, 4 mai 2008

Duminica Tomii



Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Isus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Isus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Isus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Isus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Deci şi alte multe minuni a făcut Isus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.