Umblă
o glumă pe Facebook: „Pilat a întrebat: ‘Pe cine eliberez?’ Iar poporul a
strigat: ‘Pe Baraba, hoțul!’ Au trecut 2000 de ani și poporul continuă să
aleagă hoți.” Lăsând gluma la o parte, tragedia realității este nu atât că
România este condusă de un guvern corupt, ci că este o țară coruptă.
Alegerile din România ar putea fi un studiu de caz pentru creștini.
Înregistrările care au apărut pe internet, în care preoți ortodocți în funcții
înalte le spun oamenilor să voteze cu acel candidat care este ortodox (V.
Ponta), iar preoților le cer ca duminică, pe 16 noiembrie, după slujbă să se
pună în fruntea enoriașilor, pe care să îi conducă de mână până în cabina de
vot, toate aceste incidente mă duc cu gândul la condamnarea lui Isus.
La acel eveniment au participat „preoții cei mai de seamă, fruntașii și
norodul”, strânși de Pilat, care nu Îl găsise vinovat pe Iisus de „niciunul din
lucrurile de care-L pârâți”. În capitolul 23 din Evanghelia după Luca scrie:
„Iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte. Eu deci, după ce voi
pune să-L bată, îi voi da drumul”. Pilat avea de gând să se folosească de
Praznicul Paștelui, pentru că avea obiceiul ca în această zi să elibereze un
deținut.
Pilat știa ce doreau preoții cei mai de seamă, dar se baza că pus între a
alege între Isus și Baraba, un bărbat ce fusese condamnat pentru omor, poporul
îl va alege pe Isus fără probleme. Nu degeaba Baraba fusese ales de Pilat ca și
contra-candidat pentru Iisus. Și cu toate astea, „Ei au strigat cu toții
într-un glas: ‘La moarte cu Omul acesta și sloboade-ne pe Baraba!”. De trei ori
a încercat Pilat să raționeze cu oamenii din mulțime, „Dar ei strigau în gura
mare și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și ale preoților
celor mai de seamă au biruit”.
Aș vrea să ne oprim cu paralela dintre cele două situații la a observa cum
2000 de ani mai târziu se pun în practică aceleași strategii de manipulare a
enoriașilor, și să nu mergem mai departe la a trage o paralelă între cei doi
candidați și cele două personaje istorice! Iar mai important de notat este că
se pun în practică aceleași strategii, cel mai probabil cu același rezultat.
Dacă acesta va fi cazul, nu am putea decât să observăm că în ciuda istoriei și
a tuturor consecințelor negative experimentate în propria viață, la nivel de
mentalitate a societății nu am evoluat deloc. Dreptul nostru de a alege liber
valorează tot 2 lei și suntem la fel de influențabili de către figurile
autoritare (în special, cele sfinte) ale comunității în care trăim, cum au fost
evreii acum 2000 de ani.
Suntem săraci, slabi și corupți și nu știm care năpastă a venit peste noi
prima. Știm că o corupție generalizată are „darul” de a sărăci o societate, dar
suntem noi săraci pentru că suntem corupți, sau mai întâi am fost săraci și
slabi și ne-am corupt pentru o sticlă cu ulei? Dar și mai important, cine este
de vină, vânzătorul de corupție sau cumpărătorul? Acestea nu sunt întrebări
retorice, ci sunt esențiale pentru un popor care spune că își dorește reformă.
Aici intervine veșnica problemă: de unde începe reforma, de la cap sau de la
coadă?
Am văzut în istorie ce înseamnă pentru o țară un președinte reformator și
conform opiniei publice, și noi, românii, ne dorim unul. Însă, în democrație
treaba merge cum că reformatorul trebuie mai întâi pus în funcție de către
popor, trebuie sprijinit în acțiuni de o majoritate a sistemului și trebuie
sancționat în spațiul public când greșește, ceea ce care pare să funcționeze,
dacă ne luăm după ultimele zile.
Ce vor face românii? Nu este destul să fim acei necorupți, neimplicați, care
urmăresc jocurile de pe margine, iar la sfârșit îl plâng pe candidatul care
pare să fi fost mai bun, dar care nu a reușit să îi convingă. Iisus le-a spus
femeilor care „se tânguiau după El”: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți
pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri” (Luca 23:28).
Înțeleg așteptarea ca un candidat să ne convingă și să își distrugă oponentul
în turnirul care se cheamă dezbatere sau confruntare politică, însă ce facem
dacă nu ne convinge? Nu vom face nimic?
Aș crede că știm mai bine de atât, pentru că neștiința ne doare la buzunar.
Pasiunile obsedante care se nasc pentru candidați în timpul campaniilor
electorale nu au justificare dacă ne gândim la ce fac în cei 5 ani care urmează
alegerilor. Însă cu toții ar trebui să obsedăm pasional asupra viitorului
nostru și al copiilor noștri, pentru asta are sens să investim energie și să ne
implicăm cu libertatea pe care încă o avem. Nu trebuie și nu are sens să fim
soldați pentru vreunul dintre candidați, dar trebui să fim soldații reformei pe
care vrem să o vedem. Dacă „împărăția noastră nu este din această lume”, nu înseamnă
în niciun caz că trebuie să fim nepăsători față de lumea aceasta și să nu facem
binele pe care îl putem face, chiar dintr-o poziție lipsită de semnificație în
societate. Binele e acolo unde îl creăm.