"Fecioara, în aceasta zi, pe Cel mai presus de fiinta îl naste,si pamântul pestera Celui neapropiat I-o aduce,Îngerii Îl preamaresc cu pastorii, iar magii cu steaua calatoresc,caci ni S-a nascut Prunc tânar, Dumnezeu Cel mai înainte de veci."Astfel zugraveste Biserica, în condacul sarbatorii de azi, icoana noptii de mister în care cerul si pamântul îsi unesc glasul pentru a preamari coborârea în lume a Fiului lui Dumnezeu.
Astazi se împlinesc sperantele de veacuri ale omenirii care zacea de milenii "în întuneric si în umbra mortii".
Astazi se împlinesc sperantele de veacuri ale omenirii care zacea de milenii "în întuneric si în umbra mortii".
Cuvântul vesnic al Tatalui se face om, pentru ca pe om sa-l mântuiasca, adica sa refaca, prin jertfa Sa de pe Cruce, legatura omului cu Dumnezeu, rupta prin pacatul protoparintilor nostri.
Mânat numai si numai de netarmurita-I iubire fata de om, Dumnezeu l-a ridicat pe acesta, înca din clipa crearii lui, la demnitatea suprafireasca de fiu adoptiv, dar real, al Sau, împartasindu-i, prin harul sfintitor, propria Sa fire dumnezeiasca si Unindu-Se astfel cu omul - creatura Sa - în chipul cel mai intim cu putinta. Dar omul, lasându-se amagit de trufia de a fi egal cu Dumnezeu, a dispretuit darul primit de la Creatorul si Parintele sau, si, nesupunându-se poruncii Lui, s-a prabusit din demnitatea de fiu, în sclavia patimilor. Desprins de Dumnezeu si lasat prada propriilor pofte razvratite, si ele, contra vointei sale proprii, omul singur, cu firea sa grav ranita si slabita prin cadere, nu se poate ridica acolo, de unde cazuse. De aceea, Dumnezeu, facându-I-Se mila de mizeria omului, Se face El Însusi om, în persoana Fiului Sau , pentru ca sa repare cu firea Sa de om, în locul omului, vatamarea infinita pricinuita Lui de acesta, adica sa ispaseasca pacatul omului si sa-l împace cu Tatal, redaruindu-i demnitatea de fiu al Lui. În ciuda primejdiei unui cataclism fara precedent care ameninta omenirea, noi, fiii Iubirii, sa credem nezdruncinat în rodnicia rugaciunilor si jertfelor crestinilor strânsi în jurul lui Isus, Domnul Pacii.AMIN
Mânat numai si numai de netarmurita-I iubire fata de om, Dumnezeu l-a ridicat pe acesta, înca din clipa crearii lui, la demnitatea suprafireasca de fiu adoptiv, dar real, al Sau, împartasindu-i, prin harul sfintitor, propria Sa fire dumnezeiasca si Unindu-Se astfel cu omul - creatura Sa - în chipul cel mai intim cu putinta. Dar omul, lasându-se amagit de trufia de a fi egal cu Dumnezeu, a dispretuit darul primit de la Creatorul si Parintele sau, si, nesupunându-se poruncii Lui, s-a prabusit din demnitatea de fiu, în sclavia patimilor. Desprins de Dumnezeu si lasat prada propriilor pofte razvratite, si ele, contra vointei sale proprii, omul singur, cu firea sa grav ranita si slabita prin cadere, nu se poate ridica acolo, de unde cazuse. De aceea, Dumnezeu, facându-I-Se mila de mizeria omului, Se face El Însusi om, în persoana Fiului Sau , pentru ca sa repare cu firea Sa de om, în locul omului, vatamarea infinita pricinuita Lui de acesta, adica sa ispaseasca pacatul omului si sa-l împace cu Tatal, redaruindu-i demnitatea de fiu al Lui. În ciuda primejdiei unui cataclism fara precedent care ameninta omenirea, noi, fiii Iubirii, sa credem nezdruncinat în rodnicia rugaciunilor si jertfelor crestinilor strânsi în jurul lui Isus, Domnul Pacii.AMIN
AD:25.dec.2008
Pr.Lucian Dudas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu