Sfântul martir si arhidiacon Stefan

Sfânta Biserica venereaza astazi pe sfântul protomartir si arhidiacon Stefan, care, însufletit de o credinta si o dragoste duse pâna la martiriu, L-a marturisit pe Cristos cu cuvântul si fapta, dându-si viata pentru El, devenind astfel cel dintâi martir al Bisericii. Pentru acest motiv, Biserica îl sarbatoreste îndata dupa Nasterea Domnului, drept omagiu adus Aceluia care s-a coborât pe pamânt, ca sa se jertfeasca pentru mântuirea noastra. Se crede ca facuse parte dintre cei saptezeci de ucenici ai Domnului, fiind, mai târziu, ales si sfintit diacon si ocupând locul întâi în grupul celor sapte diaconi, adica slujitori încredintati cu ajutorarea vaduvelor, orfanilor si saracilor. Sfânta Scriptura îl numeste "Barbat plin de credinta si de Spirit Sfânt" si adauga: "Iar Stefan, plin de credinta si putere, facea minuni si semne mari în popor" (Fapte VI 5-8), asa încât, mai ales prin el, se sporea tot mai mult numarul crestinilor în Ierusalim. Dusmanii nu-si mai puteau stapâni furia si, ca iesiti din minti, l-au târât afara din oras ca sa-l omoare cu pietre. Sfântul nu se împotrivi, ci, urmând exemplul Învatatorului sau, Isus, se supuse cu blândete mortii, marturisindu-L astfel, pâna la capat, pe Cristos, care, cu aceleasi dispozitii, S-a daruit mortii pentru el. Acoperit de rani, în clipa mortii, Stefan îsi uita de propriile-i chinuri si, ca pentru a-L urma pâna la sfârsit pe Isus, Maestrul sau, îngenunchind, implora întocmai ca Isus harul iertarii pe seama propriilor sai calai: "Doamne, nu le socoti pacatul acesta!" (Fapte VII, 60). Si, cu aceste cuvinte, si-a dat sufletul, dupa ce înainte se rugase asemenea lui Isus: "Doamne Isuse, primeste sufletul meu!" (Fapte VII, 59). Ce admirabila reproducere a mortii lui Isus în acest dintâi martir al Sau!
Doua mari virtuti aureoleaza figura protomartirului Stefan, asa cum ne apare ea zugravita de însasi viata lui: 1. Caritatea, adica iubirea sa, dusa pâna la eroism si 2. Taria sa mai presus de fire. De iubim pe aceia care ne iubesc suntem numai oameni, cu nimic mai buni decât pagânii, care înca iubesc pe cei care îi iubesc. Dar atunci când iubim pe aceia care ne urasc si ne fac rau, de abia atunci suntem crestini, adica nascuti din Cristos si marturisitori ai Lui care ne-a dat porunca cea noua sa ne iubim asa cum ne-a iubit El; de abia atunci pulseaza în noi viata lui Dumnezeu, caci de abia atunci Dumnezeu traieste în noi, cum ne spune Sfântul Ioan Apostolul si Evanghelistul: "Dumnezeu este dragoste si cel ce ramâne în dragoste locuieste în Dumnezeu si Dumnezeu într-însul" (I Ioan IV, 16). Amin.