marți, 25 martie 2008

Buna-Vestire


"Iată roaba Domnului; fie mie după Cuvântul Tău."(Luca I,38)
Sărbătorim astăzi misterul, taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, a Cuvântului veşnic, în sânul Preacuratei Fecioare, mister prin care Cerul se coboară pe pământ, "Dumnezeu se face om, pentru ca pe om să-l facă Dumnezeu" (Sfântul Augustin). Este evenimentul hotărâtor care schimbă cursul vieţii omului şi împarte istoria în două: înainte de Cristos şi după Cristos.
Cu aproape două mii de ani în urmă, în anul 747 de la întemeierea Romei (Dionisie cel Mic a stabilit, în mod greşit, începutul erei creştine cu şase ani mai târziu, anul 753 de la întemeierea Romei.), într-un neînsemnat orăşel din Palestina, Nazaretul Galileei, un mesager al Cerului, îngerul Gavriil, a fost trimis la umila Fecioară Maria ca să-i aducă ei şi, prin ea, omenirii, vestea cea bună a întrupării lui Dumnezeu în sânul ei feciorelnic. De aceea sărbătoarea de azi se numeşte Buna-Vestire, care are acelaşi înţeles cu Evanghelia, cuvânt provenit din limba greacă.
"Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei" - o salută îngerul. Acest straniu şi nemaiauzit salut din partea unui sol al Cerului o sperie pe tânăra Fecioară. Îngerul o linişteşte: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu", ceea ce însemna: Dumnezeu te iubeşte în chip deosebit. "Şi - continuă îngerul - vei lua în pântece şi vei naşte fiu, şi vei chema numele lui Isus." Adică Mântuitor, Mesia. "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu cunosc bărbat" - întreabă Maria. "Spiritul Sfânt se va coborî asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta şi sfântul ce se va naşte din tine se va chema Fiul lui Dumnezeu", îi răspunde Gavriil.
Liniştită prin aceste destăinuiri, prin care, pe de o parte, îşi vedea pusă la adăpost virtutea fecioriei perpetue, iar, pe de altă parte, era încredinţată că, printr-un har unic al lui Dumnezeu, era aleasă ca să fie Mama Mântuitorului ei şi al lumii, Maria primeşte cu adâncă smerenie această demnitate, zicând: "Iată roaba Domnului; fie mie după Cuvântul Tău!" În clipa când a rostit acest consimţământ, prin "fie", Dumnezeu Cuvântul a luat trup omenesc în trupul ei, devenind ea, astfel, Mama lui Dumnezeu şi Mama neamului omenesc. Cel nemărginit, Cel veşnic, Cel atotputernic devine mărginit, vremelnic, slab, supus schimbării, lipsurilor, suferinţelor şi morţii: întru totul asemenea nouă, afară de păcat. El şi-a ales, din veci, acest colţişor de rai, fiinţa preacurată a Fecioarei Maria, care nu a fost niciodată atinsă nici măcar de umbra vreunui păcat, deoarece Dumnezeu, în vederea unicei ei demnităţi de Mamă a Sa, a împodobit-o cu toate virtuţile, în gradul cel mai înalt, şi cu privilegiul unic de a fi scutită chiar şi de pata păcatului strămoşesc. Aşa ne-o prevesteşte protoevangheliul, adică prima bună-vestire pe care o face însuşi Dumnezeu, când, după căderea în păcat a protopărinţilor, îi spune Satanei: "Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; ea îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei atinge călcâiul." (Facere III, 15). Aici este vorba de o femeie, de o nouă Evă, de mama noului Adam, adică a lui Isus, deci de Maria, care, drept răzbunare împotriva Şarpelui, a Satanei, va zdrobi capul acestuia, şi de vrăjmăşia dintre această femeie şi diavol, de o parte, şi dintre sămânţa ei - Isus - şi diavol, de altă parte. Or, vrăjmăşia cu diavolul înseamnă a nu avea nimic comun cu el, înseamnă deci absenţa totală a păcatului. Şi fiindcă vrăjmăşia dintre Isus şi diavol a fost totală şi veşnică, tot veşnică şi totală trebuie să fie şi vrăjmăşia dintre Maria şi diavol, ca să rămână în picioare paralelismul dintre aceste două duşmănii. Or, dacă Preacurata Fecioară ar fi fost atinsă de vreun păcat chiar şi numai pentru o clipă din existenţa ei, duşmănia ei cu diavolul nu ar fi la fel ca aceea dintre Fiul ei şi diavol: totală şi pentru totdeauna. Iată de ce, Maria, în virtutea acestei profeţii din Cartea Facerii, a fost scutită şi de păcatul strămoşesc.
Că ea a fost scutită de acest păcat reiese şi din salutul îngeresc: "Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine", deoarece unde este plinătate de har nu încape nici un păcat, deci nici păcatul strămoşesc. În aceste sentimente să trăim astăzi cu Maria taina Întrupării, smerindu-ne pentru necuprinsul dar al răscumpărării, şi să-L primim pe Isus cu generozitate în întreaga noastră fiinţă, făcând din voinţa Lui voinţa noastră, sensul vieţii noastre, în bucurii ca şi în dureri, rostind ca Maria, în viaţă şi în clipa morţii: "Iată robul Tău, fie mie după Cuvântul Tău!" Amin.

sâmbătă, 22 martie 2008

Poezie-Maica Tereza de Calcutta


Oamenii sunt adesea neintelegãtori, irationali si egoisti...
Iartã-i, oricum!
Dacã esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse...
Fii bun, oricum!
Dacã ai succes poti câstiga prieteni falsi si dusmani adevãrati...
Cautã succesul, oricum!
Dacã esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela...
Fii cinstit si sincer, oricum!
Ceeace construiesti in ani altii pot dãrâma intr-o zi...
Construieste, oricum!
Dacã gãsesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi...
Fii fericit, oricum!
Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita mâine...
Fã bine, oricum!
Dã-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodatã de ajuns...
Dã-i lumii tot ce ai mai bun, oricum!
La urma urmei ce este intre tine si Dumnezeu...
N-a fost niciodatã intre tine si ei, oricum!

miercuri, 19 martie 2008

Vizita unui bun prieten..



Parohia greco-catolica"Sfanta Treime" Ungheni a fost vizitata in zilele acestea de catre un vechi prieten de al nostru care se numeste John Donnellan din orasul Dublin (Irlanda).De profesie contabil( pensionar)actualmente instructor de dans.Domnul John a venit in Romania interesat direct de ceea ce se intampla in orasul Ungheni,in special cu fosta biserica greco-catolica care este in curs de demolare,el dorind sa publice o carte cu privire la libertatea Bisericii Greco-Catolice din Romania.Situatia parohiei noastre nu este o necunoscuta pentru d-nul John Donnellan ,el avand pentru prima data contact cu realitatea din localitatea Ungheni in anul 2001 cand preotul paroh Lucian Dudas a vizitat parohia "St'Mary's"Leeds.In perioada de constructie a noii bisericute greco-catolice din Ungheni,d-nul John Donnellan a ajutat la colectarea de fonduri pentru parohia noastra fiind placut surprins de frumusetia noii constructii(biserica Sf.Treime).In putinul timp care l-a petrecut alaturi de comunitatea noastra,John Donnellan a vizitat statiunea Sovata si orasul Gheorghieni,ramanad placut surprins de frumusetile tarii noastre.

duminică, 16 martie 2008

Rolul Postului Mare in viata noastra.....

Dintre toate cântările şi rugăciunile din timpul Postului, o singură scurtă rugăciune poate fi considerată rugăciunea specifică a acestuia. Tradiţia o atribuie unui mare învăţător al vieţii spirituale -Sfantul Efrem sirul:„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar spiritul curăţiei, al umilintei, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”. Această rugăciune este citită de două ori la sfârşitul fiecărei slujbe din timpul Postului Mare, de Luni până Vineri .De ce ocupă un loc aşa de important această scurtă şi simplă rugăciune în slujbele de Post? Pentru că recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi constituie, să spunem aşa, o „verificare” pentru ostenelile noastre personale de-a lungul Postului. Acestea au ca scop mai întâi eliberarea noastră de câteva boli spirituale fundamentale, ce ne modelează viaţa şi fac practic imposibilă chiar încercarea de a ne întoarce noi înşine către Dumnezeu.Boala fundamentală este spiritul trândăviei(lenea).Este acea lenevire şi pasivitate a întregii noastre fiinţe, care întotdeauna ne împinge mai degrabă „în jos” decât „în sus” — care încearcă mereu să ne convingă că nici o schimbare nu este posibilă şi, deci, nu este nici de dorit. De fapt, este vorba de un cinism înrădăcinat, care la orice schimbare spirituala răspunde „pentru ce?” şi face din viaţa noastră o teribilă risipire sufletească. Este cauza tuturor păcatelor pentru că otrăveşte energia spirituala de la însuşi izvorul său.
Mai multe despre bolile sufletesti in partea a-II-a care se va publica maine.

Rugaciunea de Duminica




Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapine, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci tuturor fapturilor Tale. Inima mi se bucura si se desfateaza cind stau si cuget cum ca numai Tu Insuti esti Dumnezeu Atotsfint, Atotintelept, Atotputernic, necuprins, incit nici o bunatate si nici o marire nu-Ti lipseste. Tu esti Unul Dumnezeu in Trei Persoane: Tatal, Fiul si Spiritul Sfint. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevarat si Te marturisesc si Te maresc, Tie ma inchin si-Ti servesc pururea, cu toata inima si cu toata puterea. 0, Parinte Sfinte, indura-Te de noi! O, Binecuvintat Fiu al lui Dumnezeu, mintuieste-ne de iad! 0, Spirite Sfinte, da-mi Darul si acoperamintul Tau! Mult indurate Stapine, rogu-Te, sa uiti pacatele mele cele multe, dupa multimea indurarilor Tale. Multumesc din toata inima pentr-u bunatalile ce-mi trimiti in toate zilele, mai virtos insa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa multimea pacatelor mele, ci astepti cainta mea, ca un iertator Atotbun si indurat. Doamne Iisuse Hristoase, da-mi Darul, ca sa petrec bine si crestineste in aceasta saptamina si sa nu mai pacatuiesc Tie, nici cu cugetarea, nici cu cuvintul nici cu fapta intru marirea si onoarea Invierii Tale celei de-a treia zi si a venirii Spiritului Tau Celui Sfint asupra Apostolilor. Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, Prea Bunule Stapine, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indreptez cu marturisirea; iar in ora mortii sa fiu aflat pregatit, impartasit si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de Imparatia Ta cea vesnica. Amin.

sâmbătă, 15 martie 2008

Rugaciune pentru intoarcerea celor rataciti de Dumnezeu



Rugaciune catre Sfantul Anton de Padova
Doamne Isuse Cristoase, tu ai venit în lume ca să salvezi ceea ce era pierdut. Tu însuti ai spus: 'Nu am venit să salvez pe cei drepti ci pe cei păcătosi.' Tu ierti zilnic mii de oameni si-i faci să se bucure din nou de darurile tale ceresti si pământesti, având din nou o constiintă curată. După înăltarea la cer tu ai trimis pe slujitorii tăi în lume, ca prin puterea Spiritului Sfânt să ierte păcatele acelora care se întorc la Dumnezeu si-si mărturisesc cu sinceritate păcatele. Printre acesti slujitori ai iertării, un loc deosebit îl ocupă si sfântul Anton. El a alergat după cei păcătosi, i-a încurajat, si prin puterea preotească le-a dăruit iertarea ta. De aceea alerg si eu la mijlocirea sfântului Anton. Priveste, Doamne la zelul si rugăciunile sale si ai milă de cei cufundati în păcate si rătăcire. Trimite-le pe Spiritul Tău Sfînt, care să le lumineze mintea, ca si ei să vadă primejdia în care se află. Întăreste-le vointa ca să se poată ridica din starea lor asemeni fiului risipitor, spunând: 'Mă voi ridica si mă voi întoarce la Tatăl meu.' Dă-le bucuria unei vieti curate, pentru ca să rămână statornici în bine. Iată ei se pierd si iadul se umple cu sufletele lor. Ce voi oferi ca răscumpărare pentru sufletele lor? Ceea ce ai oferit Tu pe lemnul crucii: Sângele Tău preascump pe care sfântul Anton, preotul tău, l-a oferit la Sfânta Liturghie pentru întoarcerea celor răi. Primeste, Părinte ceresc acest prinos desăvârsit si pentru el scapă de pierzarea vesnică sufletele celor pe care i-ai creat după chipul tău si care prin botez au devenit copiii tăi si fratii Fiului tău preaiubit. Ce sunt suferintele vietii acesteia în comparatie cu cele ale vietii viitoare? De aceea vin în fata ta si te rog din toate puterile mele pentru cei dragi ai mei cât si pentru toti cei păcătosi din lume ai milă de ei si condu-i pe căile mântuirii. Amin.

Papa despre preotul de care are nevoie Biserica


Dragostea pentru adevăr, dorinţa de a-l proclama pe Cristos şi dedicarea faţă de cei în suferinţă sunt câteva dintre trăsăturile cheie pe care Biserica doreşte să le regăsească în preoţi, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea. Afirmaţia a fost făcută ieri, la audienţa acordată preoţilor, diaconilor şi seminariştilor din diferite ţări, care studiază la Colegiul Capranica, seminar al Diecezei de Roma. Printre studenţii acestui seminar, fondat în 1547, au fost şi viitorii Papi Benedict al XV-lea şi Pius al XII-lea. "Pentru a răspunde la aşteptările societăţii moderne şi pentru a coopera în marea acţiune de evanghelizare este nevoie de preoţi bine pregătiţi şi curajoşi, care, fără ambiţii şi temeri, ci convinşi de adevărul Evangheliei, să se îngrijească în primul rând de proclamarea lui Cristos", a spus Papa Benedict. "În nume Lui", ei trebuie "să fie dispuşi să se aplece în faţa suferinţei umane, făcând astfel ca toţi, în special cei săraci şi cei ce trec prin dificultăţi, să simtă consolarea iubirii lui Dumnezeu şi căldura familiei ecleziale", a spus Sfântul Părinte. Aceasta implică, "alături de maturitatea umană şi adeziunea la adevărul revelat, pe care Magisteriul Bisericii îl propune credincioşilor", un angajament serios în direcţia sfinţirii personale şi a practicării virtuţilor, în special a umilinţei şi carităţii", a adăugat Papa. Este de asemenea "necesară încurajarea comuniunii cu diferitele părţi ale Poporului lui Dumnezeu, astfel ca în toţi să crească conştiinţa faptului că fiecare este parte a aceluiaşi Trup al lui Cristos". Pentru aceasta, Pontiful i-a îndemnat pe preoţi şi pe seminarişti "să îşi fixeze privirea asupra lui Cristos". Apoi a adăugat: "Cu cât sunteţi mai mult în comuniune cu El, cu atât veţi fi mai mult capabili de a-i urma cu fidelitate pe urme, sub călăuzirea Spiritul Sfânt, pentru ca iubirea voastră pentru Domnul să se maturizeze."

vineri, 14 martie 2008

Prin Cruce devenim partasi Invierii si vietii lui Isus



Cristos cel mort pe Cruce a inviat si din invierea Lui vrea sa faca si viata noastra(Ioan 11,25)
Pe Cruce a murit Isus ca om pamantesc;prin Invierea omului pamantesc din Isus a devenit un om ceresc adica spiritual,pastrandu-si fireste,unirea ipostatica(personala)cu Logosul.
Invierea lui Isus nu este o reanimare a cadavrului Sau,ci cu totul altceva:e o transfigurare,o spiritualizare si o eliberare totala din chingile spatiului si timpului.Cat timp a trait pe pamant,Isus era marginit in spatiu(Palestina) si in timp(33 de ani).Dupa Inviere El nu mai este aici sau acolo,ci pretutindeni si in toate timpurile,participand la vesnicia Lui.Aceasta este semnificatia expresiei figurate"sade de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatal"
Cristos omul,unit in persoana cu Logosul,si-a insusit atit de mult Spiritul Sfant,Spiritul Logosului,incat a devenit universal ca Spiritul,si partas desavarsit,al vietii divine un Principiu sau Izvor de viata noua,divina,pentru toti aceia care cred in El si in cuvintele Lui:"Iata Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarstul lumii"(Mt.28,20)

joi, 13 martie 2008

Prin Cruce la Lumina



Multi crestini se tem sa inceapa sa traiasca o viata spirituala integrala,deoarece li s-a vorbit prea mult de mortificare,jertfa,lepadare de sine si prea putin despre bucuria intimitatii cu Dumnezeu

Sufletul care vrea sa se daruiasca cu totul vietii de rugaciune,trebuie sa fie convins odata pentru totdeauna,ca renuntarea totala,mortificarea,nu i se cere pentru a ramane gol,ci i se cere renuntarea la fapturi pentru a-l gasi pe Dumnezeu.

Sufletul se "goleste"de fapturi,pentru a se "umple"de Dumnezeu.

Noaptea renuntarii totale e deci necesara,dar nu ca un scop in sine,ci ca un mijloc de a ajunge la unirea ceea mai intima cu Dumnezeu.

Prin Cruce,la lumina!Crucea,mortificarea,nu e decat un instrument,un mijloc de mantuire si de sfintenie.


Preot Paroh.Lucian Dudas

miercuri, 12 martie 2008

Viata cu Cristos

Viata ta nu va fi niciodata frumoasa si fecunda,daca nu vei face din ea o Liturghie permanenta.
Crestinul este un "alt Cristos",deci,viata lui trebuie sa fie o prelungire,o continuare a vietii lui Isus."Nu mai traiesc eu,ci Cristos traieste in mine"(Gal.2,20).Dar viata lui Isus a fost o continua Liturghie,al carei act suprem a fost jertfa de pe Cruce.AMIN
(Nicolae Pura-Liturghia permanenta-Meditatii)

marți, 11 martie 2008


Rugăciune
Stăpâne, Cristoase Dumnezeule, Cel ce cu patimile Tale ai vindecat patimile mele şi cu rănile Tale ai însănătoşit rănile mele, dăruieşte-mi, celui ce mult am greşit, lacrimi de înfrângere; umple trupul meu cu mireasma Trupului Tău dătător de viaţă şi, cu onoratul Tău Sânge, îndulceşte sufletul meu de amărăciunea cu care m-a adăpat potrivnicul. Ridică la Tine mintea mea îndreptată spre cele de jos şi scoate-mă din prăpastia pierzării.
Deci, Te rog, Stăpâne, Doamne Isuse Cristoase, vistieria bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă deplină şi inimă tare ca să Te caut cu râvnă.
Dă-mi harul Tău şi ajută-mă să înnoiesc în mine chipul icoanei Tale.
Te-am părăsit, Tu nu mă părăsi.
Caută-mă, povăţuieşte-mă spre păşunea Ta, numără-mă cu oile turmei alese şi hrăneşte-mă cu dumnezeieştile Tale Taine, pentru rugăciunile Preasfintei Tale Mame şi ale tuturor Sfinţilor.
Amin

Căutaţi în Euharistie adevărata nemurire




Cei care caută izvorul vieţii trebuie să privească la Euharistie, singura sursă reală a nemuririi, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea la celebrarea unei Liturghii pentru a marca a 25-a aniversare a Centrului Internaţional de tineret San Lorenzo, la care a participat un grup internaţional de 200 de tineri. Papa Ioan Paul al II-lea a inaugurat acest centru, amplasat lângă Bazilica San Pietro, în 13 martie 1983. Papa Benedict al XVI-lea a lăsat deoparte textul predicii sale şi a oferit o meditaţie despre semnificaţia vieţii şi a morţii în lumina pasajului evanghelic din această duminică, despre învierea lui Lazăr.
Fiinţa umană nu este doar o fiinţă biologică, a explicat Papa, vorbind în biserica San Lorzenzo in Piscibus, care face parte din centru. "Deşi este parte a acestui mare biocosmos, omul îl transcende deoarece, cu siguranţă, omul este întotdeauna om cu toată demnitatea lui, chiar şi atunci când este în stare comatoasă, chiar şi atunci când este un embrion; dar dacă trăieşte doar biologic nu vor fi realizate toate posibilităţile fiinţei sale, care are şi alte dimensiuni", a spus el. "Prima dimensiune este aceea a cunoaşterii", a continuat Sfântul Părinte, "o cunoaştere care în om, diferit de animale, este identificată cu o `sete de infinit`". Cu toţii năzuim "să bem din însuşi izvorul vieţii", şi pentru a face acest lucru ne încredinţăm celei de-a doua dimensiuni a naturii umane, care este iubirea.
Papa Benedict al XVI-lea a continuat: "Omul nu este doar o fiinţă care cunoaşte, ci el trăieşte într-o relaţie de prietenie şi iubire. Dincolo de dimensiunea cunoaşterii şi a adevărului există, inseparabil de aceasta, dimensiunea relaţională. Aici ne apropiem de izvorul vieţii, din care dorim să bem pentru a avea viaţă din belşug, viaţa însăşi". Ştiinţa, a adăugat Papa, şi medicina în particular, reprezintă o mare luptă pentru viaţă, dar ele nu pot satisface dorinţa de veşnicie proprie omului, nici dacă se descoperă pilula nemuririi. Sfântul Părinte a spus: "Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu o viaţă umană biologică nemuritoare: o lume îmbătrânită, o viaţă care nu mai lasă loc pentru tineri, pentru tinereţe, pentru viaţa nouă. Aşadar, aceasta nu poate fi acea nemurire [care vine din] a bea din izvorul vieţii, pe care o dorim cu toţii". Singurul medicament real al nemuririi este Euharistia, a spus el, şi siguranţa de a fi iubiţi de Dumnezeu.

Atmosfera si starea sufleteasca a penitentului in Postul Mare


Biserica noastra Greco-Catolica propune credinciosilor ei sa intampine Pastile - sarbatoare a sarbatorilor si moment de maxima bucurie - printr-o destul de lunga perioada, reculegere si post (intr-un sens mai larg, dupa cum ne arata cantarile Triodului).Se intampla multe lucruri foarte specifice, unice si minunate in aceste cateva saptamani ale Postului Mare:muzica din biserica se canta pe tonuri mai triste si mai tanguitoare (ca a unor fii risipitori care ne intoarcem dintr-un exil voluntar si calatorim inapoi spre Parintele nostru)cantarile si imnele amintesc cu deosebire caderea noastra (dar si putinta de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) si slabiciunea firii noastre (dar, iarasi, si putinta de a depasi acestea cu harul lui Dumnezeu primit la Botez)slujbele sunt mai lungi si mai dese si cuprind rugaciuni si ritualuri unice, cum ar fi rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, Liturghia Darurilor mai-inainte sfintite vesmintele preotilor si odoarele in care este invesmantata biserica sunt de culoare inchisa (neagra sau violet/purpuriu inchis, de obicei)postul de bucate si de la lucrurile rele, precum si reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitatie de a investi, mai mult decat de obicei, energia noastra fizica in cele spirituale, prin transformarea si transfigurarea ei (din dragostea fizica fata de partener in dragostea spirituala catre tot aproapele), prin caritate (din banii ce ar trebui sa ne ramana in plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie si alte carti spirituale (din timpul ramas prin faptul ca ne uitam mai putin le televizor, bunaoara) etc. Toate acestea creeaza o intreaga atmosfera in viata noastra - tot asa dupa cum daca avem invitati acasa cream atmosfera dorita punand o anumita muzica, aprinzand lumanari etc. -, atmosfera care sa ne conduca la o stare sufleteasca pe care Biserica o considera de mare folos: tristetea radioasa (sau “stralucitoare”, sau “luminoasa”).Sintagma aceasta - tristete radioasa (stralucitoare/luminoasa) -, simpla si frumoasa si profunda in acelasi timp, spune ca: pe de o parte, suntem tristi, pentru ca vedem toata slabiciunea noastra, pacatosenia noastra; pe de alta parte, insa, stim ca Dumnezeul nostru este Iubire si ca este un Dumnezeu bun si iubitor de oameni, care vrea mantuirea, iar nu pierzarea noastra, si care pentru asta S-a facut om si a patimit pentru noi, si inca patimeste, pentru fiecare dintre noi, pana la sfarsitul timpurilor. Si aceasta ne da speranta, acesta transfigureaza tristetea noastra, o penetreaza de lumina Domnului, cu Care impreuna-calatorim pe calea spre Inviere.

Preot Paroh Lucian Dudas