sâmbătă, 19 februarie 2011

IPS Andrei continuă campania pentru Marius Paşcan

Duminică, 13 februarie 2011, pe platoul din faţa Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, IPS Andrei de Alba-Iulia a fost întâmpinat în sunet de clopote şi cu flori multe de numeroşi luduşeni, de preotul protopop Iuliu Bacali, de Marius Paşcan, prefectul judetului Mureş, Florin Urcan, primarul oraşului Luduş, de alte oficialităţi locale şi de membri ai consiliului parohial. IPS Andrei a oficiat slujba începerii perioadei de trei săptămâni de pregătire prin rugăciune pentru Postul Paştelui şi a lansat, îndemnul la unitate pentru păstrarea credinţei, a limbii şi a fiinţei noastre, adresat mureşenilor, în acelaşi stil în care a făcut-o anul trecut la ultima lansare de carte a Prefectului Marius Paşcan: „Observ cu multă atenţie tot ceea ce se întâmplă în judeţul Mures. Aici este nevoie de un bun administrator al judeţului, de un preşedinte al Consiliului Judeţean tânăr, independent politic, care să-i reprezinte pe toţi locuitorii şi nu numai pe cei dintr-o grupare politică sau o alianţă etnică, o persoană cu experienţă în apărarea prevederilor Constituţiei României şi în aplicarea legilor acestei ţări. Noi credem că Marius Paşcan ar fi cel mai potrivit pentru a fi ales, la scrutinul viitor, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş. Nu consider că, făcând această recomandare credincioşilor mureşeni, ne implicăm în politică aşa cum înţeleg să o facă alte biserici şi mai ales unii ierarhi ai acelor biserici.”, a spus acesta credincioşilor, potrivit paginii www.ludusonline.ro. În încheierea vizitei la Luduş, IPS Andrei a oficiat şi slujba de părăstas pentru pomenirea IPS Bartolomeu Anania, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, trecut de curând la cele veşnice.

De: Sanda VIŢELAR

accesati pagina ziarului on-line Zi de Zi articol 18 feb.2011


http://www.zi-de-zi.ro/detalii-articol/back_to/lista-prima-pagina/article/ips-andrei-continua-campania-pentru-marius-pascan.html


Pagina 1 din 1 1
#2 Adriana a scris in data de: 18.02.2011 09:37

Este RUSINOS ca Biserica se implica in politica si cu atat mai grav cu cat o face o inalta fata bisericeasca.
#1 FANE DANIEL a scris in data de: 18.02.2011 09:18

De cand biserica face politica?Tocmai din aceasta cauza o sa-si piarda din popularitate.Acestia mai sunt slujitorii lui Dumnezeu?Daca se baga in politica,cred ca sunt slujitorii lui SATANA.Sa-si vada de biserica lor acesti 2 bosorogi,poate si fosti sau actuali colaboratori ai securitatii.Rusine sa le fie argintofililor acestia

Pagina cu comentarii a fost inchisa din cine stie ce cauza????????

Niciun comentariu: