În
 omilia Sfintei Liturghii solemne prezidată de papa Francisc, joi, 12 
octombrie 2017, cu începere de la ora locală 10.30, la Roma, la bazilica
 papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare), cu prilejul 
aniversării a 100 de ani de la fondarea Congregației pentru Bisericile 
Orientale și a Institutului Pontifical Oriental, pontiful a amintit 
contextul în care papa Benedict al XV-a a fondat cele două instituții:
Papa
 Francisc: "Îi mulțumim azi Domnului pentru fondarea Congregației pentru
 Bisericile Orientale și a Institutului Pontifical Oriental de către 
papa Benedict al XV-lea, petrecută în urmă cu 100 de ani, în 1917. La 
acea vreme, era dezlănțuit Primul Război Mondial; azi – după cum am mai 
spus cu alte ocazii – trăim un alt război mondial, chiar dacă pe 
fragmente. Și vedem cum mulți frați și multe surori de religie creștină,
 din Bisericile orientale, trăiesc persecuții dramatice și un exod tot 
mai preocupant. Acest lucru suscită multe întrebări, numeroase întrebări
 'de ce?', asemănătoare acelora din prima lectură a liturgiei zilei, 
luată din Cartea profetului Malahia (Mal 3, 13-20)."
Însă,
 întrebarea 'de ce?' pe care ne-o punem cu toții găsește răspuns în 
Cuvântul lui Dumnezeu, găsește ascultare – a amintit Sfântul Părinte, 
citând fragmentul din profetul Malahia, în care se spune: "Domnul a fost
 atent, a auzit și a fost scrisă o carte de memorial înaintea lui pentru
 cei care se tem de Domnul și se gândesc la numele lui" (Mal 3, 17).
"Așadar,
 Dumnezeu nu-și uită fiii, memoria sa este destinată celor drepți, celor
 care suferă, celor oprimați care se întreabă 'de ce?', însă fără a 
înceta să-și pună încrederea în Domnul", a spus pontiful, evidențiind 
cum Fecioara Maria, pe calea urmată, a trebuit să-și pună deseori 
întrebarea "de ce?" dar, în inima sa, medita la orice lucru, iar "harul 
Domnului făcea să strălucească credința și speranța".
"Există
 un mod pentru a pătrunde în memoria lui Dumnezeu: este rugăciunea 
noastră, după cum ne spune fragmentul din Evanghelie, pe care l-am 
ascultat" – a spus Sfântul Părinte, referindu-se la cuvintele: 'Cereţi 
şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide! Căci 
oricine cere primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se va 
deschide', din Evanghelia după sfântul Luca, capitolul 10.
Papa
 Francisc: "Când ne rugăm, avem nevoie de curajul credinței: de 
încrederea că Domnul ne ascultă; de curajul de a bate la poartă. Domnul 
spune: ''Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va
 deschide!' (v. Lc 10). Însă, este astfel rugăciunea noastră? Ne implică
 cu adevărat; implică inima și viața noastră? Știm să batem la inima 
Domnului? La finalul fragmentului evanghelic (cf Lc 11, 11-13) Isus 
spune: 'Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un peşte, îi va da, în 
loc de peşte, un şarpe sau, dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion?' 
Dacă sunteți tați veți împlini binele pentru fiii voștri. Și, continuă 
Isus: 'aşadar, dacă voi, cei care sunteţi aici, răi cum sunteţi, ştiţi 
să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din 
ceruri … .' Ne-am aștepta să spună 'vă va da vouă lucruri bune'. Însă 
nu, nu spune astfel. Spune că îl va da pe Spiritul Sfânt celor care îl 
cer. Tocmai acesta este darul, acesta este acel  'cu cât mai mult' care 
vine de la Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu ne dă 'cu cât mai mult' este 
Spiritul Sfânt: iată adevăratul dar al Tatălui. Prin rugăciune, omul 
bate la Poarta Domnului pentru a-i cere un har. Și el, care este Tată, 
își dăruiește acel cu cât mai mult: darul Spiritului Sfânt.'
Papa
 Francisc: "Să învățăm să batem la inima lui Dumnezeu! Să învățăm să o 
facem în mod curajos. Fie ca această rugăciune curajoasă să vă inspire 
și să vă alimenteze și pe voi în slujirea voastră în Biserică. În acest 
fel, angajarea voastră 'va rodi la timpul potrivit' și veți fi precum 
copacii ale căror frunze nu se usucă (cf Sal 1,3)".  
RV/AM
Sursa:ro.radiovaticana.va
 


 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu