Sărbătoarea de azi și cadrul vieții
noastre de credință ne confirmă adevărul că în fața lui Dumnezeu
contează cele mici, cele disprețuite de lumea exterioară, cele fără
putere. Maica Domnului a cărei Adormire binecuvântată sărbătorim este
imaginea desăvârșită a nimicului omenesc folosit prin ascultare de
lucrarea harului desăvârșit. Preasfânta Fecioară propune astfel fiecărui
om de credinţă calea adevăratei familiarităţi cu Cristos: „mama mea şi fraţii mei, spune Domnul, sunt cei care ascultă cuvântul şi-l păzesc” (Lc. 11, 28).
Fără rugăciune nu este cu putinţă a afla măsura vieţii cu Isus şi
continua mărturia a binelui în lume – apartenenţa şi familiaritatea cu
Dumnezeu. Dumnezeu Însuși ne cere acel puțin pe care numai noi i-l putem
oferi, membre ale aceluiași trup: la bucurie, dar și la necaz. Restul e
har, iar viața o va confirma chiar dacă pentru unii poate va fi mult
prea târziu.
Măsura Domnului sunt așadar lucrurile cele mici: „Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, pe cei bogați i-a scos afară deșerți”(Lc. 1, 53).
Din cele mici ne aflăm mântuirea, dar ne și putem expune pierzării.
Copilăria interioară a Maicii Sfinte nu ne face să fim naivi față de
voia Cerului, ci ne îndeamnă la acea încredințare care ni-l aduce pe
Dumnezeul cel adevărat în viață nu pe cel pe care l-am forjat noi după
metehnele sau interesele noastre. Nu e simplu să acceptăm un Prunc
neputincios înfășurat în iesle, un Dumnezeu care să poată fi batjocorit,
maltratat, pus pe cruce și omorât fără ezitare tocmai de cei care
primesc astfel invitația de a intra pe ușa mântuirii. Nu e simplu să
credem acestui fel al Tatălui de a veni la inima noastră fiindcă ne
scandalizează prin forța slăbiciunii și a lucrurilor aparent fără
însemnătate pe care nu numai Sfânta Fecioară, dar și Isus însuși le-a
ales în mod voit.
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său pentru noi”
– ne spune adesea Scriptura. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât
i-a mai dat omenirii și o Maică astfel ca în Crucea vieții să ne simțim
cu adevărat înrădăcinați în Cristos. De aceea Preacurata ne spune și azi
că împărtășirea cu Domnul nu e făcută din calcule, ci din dragoste.
Numai dragostea întăreşte mărturia unui crez. Această dragoste oferă
forţă chiar şi celui prigonit să ierte toate pentru Înviere.
Maica Domnului a ştiut să depăşească
prin har contradicția dintre acțiune, rugăciune și atenția pentru harul
prezentului. Acest conflict este ilustrat nu numai în exemplul celor
două surori ale lui Lazăr din Evanghelia de azi, dar şi în viaţa
fiecăruia dintre noi. Încredințând lui Dumnezeu fiinţa şi viaţa sa,
Maica Domnului a fost cuprinsă de har, putând astfel să facă din voinţa
cerului lumina ei pentru viaţă. Elogiul pe care Isus îl primeşte de la
femeia din popor, impresionată ca şi ceilalţi prezenţi, o aduce în
lumină pe Născătoarea de Dumnezeu, dar nu într-o variantă umană,
mondenă, ci profundă, teologică fiindcă fericirea Maicii Sfinte e
compusă din primirea Cuvântului dumnezeiesc, păzirea lui şi a împlinirii
sale. Așa cum ar trebui să fie pentru noi dacă am ține la statutul de
creștini adevărați și, nu în ultimul rând, la poziția de membri ai
Bisericii Greco-Catolice.
Am constatat împreună că Maria propune fiecărui om de credinţă calea familiarităţii cu Cristos: „mama mea şi fraţii mei, spune Domnul, sunt cei care ascultă cuvântul şi-l păzesc (Lc. 11, 28)”.
Pentru creştini la rândul lor, fără rugăciunea statornică nu e cu
putinţă a afla măsura vieţii şi a continua mărturia binelui în lume –
adică apartenenţa şi familiaritatea cu Dumnezeu. Adică măsura lucrurilor
mici, neînsemnate dar care compun fără greș planul ceresc, iată, în
smerenie!











Buna Vestire este sărbătorită de Biserica nostră Greco-Catolică la data 25 martie.Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre
sarbatorile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la
inceput. Astfel, unii o sarbatoreau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie),
iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano,
Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie. Parintele profesor Tertulian Langa sustine ca sarbatoarea a fost introdusa
la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La inceput aceasta era doar
locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Domnului.
Variatia datei de serbare a existat in Apus pana in sec. XI, cand
data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica. Numai la
armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche
a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce
Nasterea Domnului a inceput sa fie sarbatorita peste tot pe 25
decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. al V lea.Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una
dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste,
indiferent in ce zi ar cadea aceasta.Nicolae Cabasila observa ca daca la crearea primului Adam, Tatal se
sfatuieste cu Fiul si cu Sfantul Spirit, venirea la existenta a Fiului lui
Dumnezeu ca om are loc dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber
al Sfintei Fecioare. Cea care-L naste nu e folosita ca mijloc al venirii
lui Lui la existenta ca Om, fara voia ei. Nicolae Cabasila ne
marturiseste ca "Dumnezeu nici nu a instiintat de mai inainte pe Adam,
nici nu l-a induplecat sa-si dea coasta, din care avea sa se zideasca
Eva, ci lipsindu-l de simtire, i-a rapit madularul. Dar procedand la
zidirea noului Adam, a instiintat-o mai inainte pe Fecioara si a
asteptat credinta si invoirea ei.
„Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine" este tema Marşului pentru
Viaţă care va avea loc în acest an pe 25 martie 2017 şi care are cea mai
mare amploare de până acum. Marşul pentru Viaţă este cea mai mare
mişcare pro-viaţă din lume la care sunt invitaţi să ia parte toţi cei
care preţuiesc viaţa, care dau valoare demnităţii umane şi care se simt
responsabili să apere fiinţa umană indiferent de statutul acesteia.
Multi dintre semenii nostri considera
randuielile bisericesti, intre care se numara si postul, niste
prescriptii care nu se refera in mod necesar si la propria lor persoana,
crezandu-le uneori fara sens sau imposibil de respectat din cauza
exigentei lor. Dar aceasta atitudine nu este decat efectul lipsei sau
putinatatii credintei si este sustinuta de necunoasterea rostului pe
care il au randuielile stabilite de Parintii Bisericii pentru viata
omului.



